Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Afilierea Ordinului la ICN- un pas strategic pentru dezvoltarea profesiei

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 14 Martie 2013

Încă de la începutul acestui an, președintele OAMGMAMR, Mircea Timofte, a demarat o serie de acțiuni menite să conducă la dezvoltarea  profesională a asistenților medicali din România, a imaginii OAMGMAMR și a recunoașterii pe care membrii organizației o merită.

Poziționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR)  în elita organizațiilor asistenților medicali pe plan internațional este unul dintre obiectivele majore pe care și organizaţia profesională şi le propune, ca parte din planul strategic de dezvoltare a organizației, pe lângă creșterea rolului asistenților medicali în cadrul serviciilor de sănătate, dezvoltarea profesiei, şi dezvoltarea colaborării cu Ministerul Educaţiei  pentru optimizarea pregătirii practice a elevilor din şcolile sanitare postliceale.

În acest scop, în data de 28 ianuarie 2013, președintele OAMGMAMR a avut o întâlnire la sediul International Council of Nurses (ICN)  domnul David Benton, Directorul executiv al ICN și cu domnul Maximo Gonzalez, președintele organizației profesionale din Spania, Consejo General de Enfermeria (CGE), în cadrul căreia  a fost prezentată oficial solicitarea de dobândire a calităţii de membru ICN pentru organizaţia profesională a asistenţilor din România.

Întâlnirea este rezultatul unui proiect strategic al organizației, inițiat de Dl. Mircea Timofte în vara anului 2012, în cadrul unei întâlniri de lucru cu președintele organizației din Spania, care și-a exprimat încă de atunci sprijinul și entuziasmul cu privire la înscrierea Ordinului în ICN, având în vedere buna colaborare dintre cei doi președinți și parteneriatele pe care Ordinul le derulează cu organizația din Spania, precum și aprecierea pe care domnul Maximo Gonzalez o are pentru asistenții medicali din România.

În cadrul întâlnirii de la Geneva, Mircea Timofte a solicitat Directorului executiv al ICN informații cu privire la modalitatea și condițiile de înscriere a Ordinului în ICN. Discuțiile purtate au condus la concluzia că OAMGMAMR va aduce un plus de reprezentativitate și forță în promovarea și dezvoltarea rolului profesiei și în influențarea politicilor privind sănătatea,  atât în plan național cât și internațional.

Președintele Ordinului şi Directorul executiv al ICN, au convenit ca în primăvara acestui an să fie organizată în România o întâlnire la care vor participa și reprezentanți ai altor organizații și instituții cu rol relevant, în scopul evaluării unor aspecte privind formarea profesională a asistenţilor medicali, exercitarea profesiei, compatibilitatea statutului Ordinului cu Constituţia ICN.

ICN este o entitate puternică pe plan internațional, care cuprinde peste 130 de organizații și asociații profesionale ale asistenţilor medicali, reprezentând mai mult de 13 milioane asistenți medicali din întreaga lume. Aceasta a fost fondată în 1899 și este prima organizație internațională pentru personalul medical din domaniul îngrijiri. Obiectivul principal al ICN este de a aduce organizațiile asistenților medicali împreună, într-un organism la nivel mondial, pentru a avansa statutul socio-economic și profesia de asistent medical.

Procesul de înscriere în ICN inițiat de către președintele OAMGMAMR, constituie o prioritate propusă de Mircea Timofte pentru noul mandat, orientată în primul rând către beneficiarii acestui demers, asistenții medicali din România, care trebuie să fie reprezentaţi în cea mai puternică organizaţie a asistenţilor medicali la nivel mondial.

 

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.