Comunicat de presă

Zeci de asistenți medicali din secțiile de neonatologie își exprimă dorința de a părăsi aceste locuri de muncă din cauza imposibilității de a-și desfășura activitatea în condiții decente. Aceștia spun că în actualele condiții de muncă, în care nu sunt respectate normativele de personal, își asumă riscuri profesionale foarte mari și se simt amenințați de posibilitatea de a comite, din această cauză, erori profesionale. Asistenții medicali reclamă faptul că trebuie să execute sarcini care nu se regăsesc în fișa postului și care îi deturnează de la activitatea profesională obligându-i să lase pacienții nesupravegheați, pe lângă faptul că, din cauza lipsei de personal, sunt suprasolicitați și epuizați fizic și psihic.

Reacțiile asistenților medicali au fost reclamate Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România de reprezentanții filialelor locale ale organizației, pe parcursul ultimelor zile.

Viorel Spatariu, Președinte Filiala Ordinului Botoșani:
„Asistenții medicali sunt indignați de modul în care este tratat personalul din sistemul sanitar. Ne asumăm responsabilitățile fișei postului, dar în aceeași măsură dorim să ni se asigure condiții normale de muncă și să se respecte și normativele, cel puțin cele naționale, dacă nu cele europene și internaționale cu privire la numărul de persoane care își desfășoară activitatea în sistem, și cu precădere în sectoarele deosebite, cum sunt unitățile de primire urgențe și secțiile de terapie intensivă. Unii dintre colegi au ridicat problema unei demisii colective sau a unei manifestări sub formă de grevă japoneză prin care să își exprime indignarea față de condițiile din sistem și modul în care își desfășoară activitatea. Mulți și-au exprimat intenția de a emigra acolo unde oamenii sunt și apreciați pentru munca lor și unde li se asigură condiții”.

Asistenții medicali reclamă filialelor organizației faptul că le este frică să refuze îndeplinirea unor sarcini suplimentare din cauză că sunt amenințați cu demiterea, iar această abordare este o presiune în plus asupra lor. Afirmațiile de genul dacă nu le convine pot să plece sunt incorecte. Demisia lor nu ar rezolva problemele sistemului, pentru că asistenții nou angajați vor lucra în condiții similare, care pun în pericol siguranța pacientului, iar pe de altă parte un asistent în terapie intensivă de exemplu, se formează în ani de zile.

Iuliana Busuiog, Președinte Filiala Ordinului Bihor:
„Avem colegi care au spus deja că volumul de muncă pe care trebuie să îl facă le depășește capacitatea fizică de a face față solicitărilor. Există secții de terapie și chirurgicale în care o asistentă medicală face munca a doi-trei colegi și nu îi ajunge timpul fizic necesar să facă tot ceea ce este de făcut. Sunt epuizate, sunt obosite. Li se cere să intre și în blocul operator, chiar dacă postul lor este pe secții. Le este frică deja să meargă la serviciu, pentru că nu pot să nu răspundă solicitărilor suplimentare dar nici să lase descoperite locuri de muncă ce reclamă prezența lor și pentru care au atribuții stipulate în fișa postului. Nu îndrăznesc să refuze alte sarcini decât cele din fișa postului pentru că li se spune că sunt suficienți asistenți medicali la ușa spitalului care așteaptă să fie angajați”.

Asistenții medicali spun că, deși situația precară în care muncesc nu este de dată recentă și a mai fost reclamată, și-au dat seama, după tragedia de la Maternitatea Giulești că, indiferent de erorile și de lipsurile sistemului sanitar, care predispun la greșeli, profesioniștii vor fi cei blamați, iar analiza contextului și stabilirea gradului de vinovăție în acest context nu au nici o importanță. Practic, asistenții medicali sunt cei obligați să își asume riscuri în numele sistemului medical și al decidenților care se delimitează de propriile erori.

Cristina Mușină, consilier național, Filiala Bistrița Năsăud:
“Asistăm cu toții, de mai bine de o săptămână, la o terfelire sistematică și fără precedent a profesiei noastre și a tuturor celor care o practicăm, pe toate canalele media. Apar acolo, fără să generalizăm, oameni care n-au habar despre ceea ce se întâmplă în acest sistem, sau care văd doar o parte a lui, completând în rest din imaginație, dar care își permit să ne acuze și să ne judece pe toți la un loc, fără deosebire. Suntem făcuți incompetenți, criminali, iresponsabili, hoți și șirul invectivelor ar putea continua… În tot acest timp noi tăcem. Tăcerea noastră poate fi percepută ca o recunoaștere a tuturor acestor acuzații. Această tăcere înseamnă resemnare și acceptarea unor situații grave, cu care ne confruntăm zi de zi, și care pot face din oricare dintre noi “clienți” ai parchetelor…”

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România își exprimă îngrijorarea în legătură cu situația reclamată de colegii din țară și consideră că se impune ca urgență maximă încadrarea corespunzătoare cu  personal, conform normativelor existente, a unităților medicale din țară, în special a secțiilor care necesită supravegherea permanentă a pacienților.

Mircea Timofte
Președinte Ordinul Asistenților Medicali Generaliști,
Moașelor și Asistenților Medicali din România