Concluziile Conferinţei Naţionale OAMMR 2006

Codul de etică şi deontologie al asistentului medical şi al moaşei trebuie să fie Biblia de buzunar al acestor profesioniştilor, un instrument pe care să îl consulte constant, atunci când au incertitudini legate de atitudinea şi comportamentul faţă de pacienţi.

Aceasta este principala concluzie a celei de-a II-a Conferinţe Naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, desfăşurată în perioada 27-30 septembrie 2006 la Bucureşti.
Au participat la Conferinţă un număr impresionant de asistenţi medicali şi moaşe, aproape 400 din întreaga ţară, şi, de asemenea, au fost prezenţi trei reprezentanţi ai organizaţiilor de reglementare în profesie din Marea Britanie, Italia şi Irlanda.

Membrii OAMMR au prezentat 49 de lucrări. Marea majoritate a autorilor au fost de acord că esenţial este în primul rând ca toţi colegii lor să cunoască normele de etică şi deontologie a profesiei, astfel încât să îşi impună un comportament la locul de muncă respectând aceste reguli. Apoi, participanţii au fost de acord că este important ca asistenţii medicali/moaşele să înveţe să comunice cu pacienţii, deoarece aceştia apreciază conduita profesională a cadrelor medicale ţinând cont şi de modul în care sunt trataţi ca persoane, şi nu doar ca bolnavi. Un asistent medical/moaşă bine pregătit profesional dar cu o conduită etică neadecvată nu va reuşi să obţină încrederea pacienţilor. Vorbind despre încrederea pacienţilor, autorii lucrărilor au punctat faptul că aceasta este un deziderat pe care colegii lor trebuie să îl aibă constant în vedere.

O altă temă prezentă în majoritatea lucrărilor a fost rolul şi imaginea asistentului medical/moaşei în echipa medicală. În consens, participanţii la conferinţă au susţinut că în acest moment, marea majoritate a colegilor lor este privită doar ca mâna dreaptă a medicilor, ca simpli executanţi, fără drept de decizie. Această aittudine poate fi modificată dacă asistenţii medicali/moaşele vor demonstra că sunt bine pregătiţi, astfel încât să poată ieşi din acest tipar. De altfel, buna pregătire profesională este o cerinţă obligatorie a unui comportament etic şi deontologic, este un semn de resprect faţă de pacient.

Prezenţa la lucrările Conferinţei a reprezentanţilor unor organizaţii de reglementare din Europa a oferit posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra acestui subiect. Organizaţia de reglementare în prefesia de asistent medical şi moaşă din Marea Britanie, Nursing and Midwifery Council a fost reprezentată de Pam Walter, cea din Italia, IPASVI, de Alessandro Stievano, iar cea din Irlanda, An Bord Altranais, de Judith Foley. De remarcat este faptul că punctul esenţial în jurul căruia sunt elaborate Codurile de etică şi deontologie în aceste state este “protecţia pacientului şi a beneficiarului de îngrijiri de sănătate”. Acest deziderat nu este pierdut din vedere în întreg conţinutul acestor documente. De altfel, codurile de etică din Marea Britanie şi din Irlanda cer asistenţilor medicali/moaşelor un comportament demn de acastă profesie şi în timpul liber, nu doar în timpul serviciului. Astfel, de exemplu, asistenţii medicali/moaşele din Marea Britanie sau Irlanda îşi pot pierde dreptul de practică temporar sau definitiv dacă sunt surprinşi de organele de ordine conducând sub influenţa alcoolului. În funcţie de gravitatea faptei, organizaţia de reglementare poate considera că o astfel de persoană nu este responsabilă şi deci nu poate avea grijă de un pacient. Dincolo de aceste diferenţe însă, normele de etică şi deontologie impuse în statele Europei au la bază aceleaşi principii ca şi codul de etică şi deontologie al asistenţilor medicali şi moaşelor din România.
A doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, organizată de Biroul Executiv şi Filiala Bucureşti a OAMMR a fost considerată de participanţi şi invitaţi un succes, şi un model care poate fi preluat la nivelul organizaţiilor judeţene.