A IV- a Conferinţă Internaţională a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România- Constanţa, 2010

Autonomia profesiei de asistent medical, a demonstrat Conferinţa internaţională a Ordinului de anul acesta, este un concept înţeles destul de diferit de asistenţii medicali din România, faţă de cei din vestul Europei.

Conferinţa, ajunsă deja la a IV-a ediţie şi organizată de OAMGMAMR Filiala Constanţa, a pus faţă în faţă puncte de vedere şi moduri de abordare diferite a ceea ce înseamnă autonomia profesiei.
Un mini sondaj anterior conferinţei a arătat că, atunci când vine vorba despre autonomie, optica nu este unitară, o parte a participanţilor făcând referire la autonomia asistentului în cadrul echipei medicale, iar alţii, la practica independentă. De altfel, şi o parte a lucrărilor a pus în evidenţă aceste abordări diferite.
Pe de altă parte, lucrările prezentate de invitaţii din UK, Spania şi Irlanda au arătat că în aceste state autonomia se referă mai mult la competenţele câştigate prin educaţie de asistentul medical şi mai puţin la locul sau modul de practicare.

Competenţele câştigate prin educaţie îi permit să ia decizii singur şi chiar să prescrie medicamente, astfel încât  asistentul medical să îşi exercite profesia din ce în ce mai autonom în raport cu medicul. Acest lucru este posibil şi datorită faptului că în majoritatea statelor vestice educaţia asistenţilor medi­cali se desfăşoară pe mai multe nivele, care permit un grad de autonomie din ce în ce mai mare.
De exemplu, în Spania asistenţii medicali urmează toţi trei ani de pregătire de bază (studii la nivel universitar doar), după care, cei care doresc, devin asistenţi specializaţi (în pediatrie, în psihiatrie etc.).  Această specializare, echivalentă cu studiile de masterat, mai presupune doi ani de studii universitare şi permite o mai mare autonomie în exercitarea profesiei, deoarece absolventul acestor studii are competenţe diferite de ale celor care au urmat doar studiile de bază.

Mai mult, în acest moment în Spania este în pregătire legislaţia pentru asistenţii medicali avansaţi (advanced nurse), după modelul din SUA, care vor trebui să urmeze studii diferite şi care vor avea o autonomie şi mai mare, dată, evident, de noi competenţe obţinute prin educaţie suplimentară.

Acesta este contextul – studii mai multe, autonomie mai mare în exercitarea profesiei – în care se discută despre autonomie în majoritatea statelor vestice.
Ana Giménez Maroto, asistentul şef din Spania care a participat la Conferinţa de la Neptun a menţionat că în acest stat există şi posibilitatea ca asistenţii medicali să îşi deschidă propriile cabinete medicale, dar că nu sunt multe iniţiative de acest gen din mai multe motive: condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească asistenţii medicali sunt foarte drastice, riscurile profesionale sunt preluate integral de profesionist şi nu există cereri pentru acest gen de servicii, deoarece sistemul medical acoperă nevoile beneficiarilor.
În ceea ce priveşte competenţele şi cerinţele de educaţie de bază minime pentru asistenţii medicali, reprezentantul Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din UK, David Hubert, a adus câteva informaţii interesante.

Ordinul din UK a fost desemnat de Comisia Europeană să organizeze prima etapă a procesului de consultare a autorităţilor de reglementare la nivel european în vederea modificării Directivei 36/2005, în 2012.  După primele întâlniri organizate, la care a fost invitat şi Ordinul din România, s-au evidenţiat câteva direcţii de modificare a Directivei susţinute de majoritatea organizaţiilor de reglementare din UE.

Printre acestea: obligativitatea existenţei programelor de educaţie continuă în toate statele UE şi dezvoltarea unui sistem european de urmărire a creditelor obţinute prin educaţie continuă, implementarea unui sistem care să permită autorităţilor de reglementare să schimbe direct informaţii referitoare la sancţiunile aplicate asistenţilor medicali în statele de origine sau în alte state ale UE, introducerea unui test de limbă pentru asistenţii medicali care doresc să obţină dreptul de practică într-un stat membru şi, de asemenea, modificarea Anexei Directivei care prevede cerinţele minime ale educaţiei de bază, astfel încât educaţia de bază să reflecte nevoile actuale de practică a profesiei.
În cadrul Conferinţei au fost planificate şi două sesiuni în cadrul cărora participanţii au avut posibilitatea să propună eventuale modificări ale legislaţiei româneşti care are legătură cu autonomia profesiei. Documentul a fost schiţat ca proiect, va fi înaintat şi filialelor Ordinului, iar apoi Consiliul Naţional va decide căror instituţii trebuie să se adreseze pentru a solicita punerea în aplicare a propunerilor şi care dintre acestea sunt de competenţa organizaţiei.