Conferinţa Naţională a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor şi Asistenților Medicali din România- Arad, 2009

Calitate şi siguranţă în îngrijirea pacienţilor, tema Conferinţei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România de anul acesta, a-V-a ediţie, a oferit ocazia membrilor organizaţiei să sublinieze foarte clar ideea că asistenţii medicali sunt în serviciul pacienţilor.

Nici educaţia continuă, nici respectarea standardelor, nici elaborarea ghidurilor şi a protocoalelor de practică nu au drept scop final doar activitatea asistentul medical, ci vizează oferirea unor servicii de calitate, în condiţii de siguranţă, pacienţilor.

La Arad, gazda conferinţei Ordinului, au fost prezenţi la eveniment peste 500 de membri ai organizaţiei şi invitaţi. Au fost prezentate peste 30 de lucrări care au urmărit definirea termenilor, delimitarea clară a competenţelor asistentului medical, abordarea problemei calităţii din punctul de vedere al asistentului medical, al pacientului dar şi a resurselor puse la dispoziţie de sistemul medical. A fost subliniată, de asemenea, ideea că asistentul medical este un profesionist membru al echipei medicale şi nu un subordonat al altor profesionişti din sistem, şi că acest mesaj trebuie înţeles atât de public cât şi de autorităţi.

Tema conferinţei a fost abordată din diferite unghiuri: o parte a autorilor a apelat la definirea şi explicarea generală a termenilor din perspectiva organizaţiilor internaţionale din domeniu şi a literaturii de specialitate, unii au comentat date statistice comparative, au prezentat situaţia îngrijirilor de sănătate în unităţile medicale în care lucrează şi au făcut apel la experienţa personală. Au fost lucrări destinate abordării îngrijirilor în anumite afecţiuni dar şi în alte specialităţi decât medicină generală, ca laborator, radiologie şi farmacie.

Câteva consideraţii comune au marcat majoritatea lucrărilor: îngrijirile de sănătate presupun aptitudini de comunicare cu pacientul, condiţiile şi caracteristicile locului de muncă influenţează calitatea şi siguranţa îngrijirilor, standardizarea îngrijirilor este absolut necesară. 

Una dintre concluziile neplăcute ale participanţilor la conferinţă a fost aceea că există autorităţi, inclusiv din domeniul medical, care nu abordează profesia de asistent medical ca pe o profesie clar definită, o componentă a echipei medicale, şi de aceea poate cămanagementul îngrijirilor de sănătate nu reprezintă, de regulă, un element distinct în managementul actului medical.  

Filiala Arad a Ordinului, care a organizat conferinţa în condiţii excelente, a pus la dispoziţia participanţilor o broşură conţinând rezumatele lucrărilor şi un CD cu înregistrarea video a evenimentului şi fragmente din prezentarea lucrărilor.