Hotărârea nr. 2/2016 privind eliberarea Certificatului de membru asociat al OAMGMAMR şi a adeverinţei pentru participare la concursuri sau examene de ocupare a unor posturi vacante sau temporar vacante

HOTĂRÂRE  Nr. 2/2016 din 17 martie 2016 privind eliberarea Certificatului de membru asociat al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi a adeverinţei pentru participare la concursuri sau examene de ocupare a unor posturi vacante sau temporar vacante

EMITENT:

ORDINUL ASISTENŢILOR MEDICALI GENERALIŞTI, MOAŞELOR ŞI ASISTENŢILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 242 din 1 aprilie 2016

În temeiul art. 42^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România emite următoarea hotărâre:

 ART. 1

Certificatul de membru asociat al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este însoţit de avizul anual numai pentru persoanele care exercită profesia de soră medicală şi oficiant medical pe teritoriul României.

ART. 2

Pentru participarea surorilor medicale şi oficianţilor medicali la concursuri sau examene de ocupare a unor posturi vacante sau temporar vacante, dovada calităţii de membru se face în baza Certificatului de membru asociat şi adeverinţei pentru participare la concurs sau examen, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

Mircea Timofte

Bucureşti, 17 martie 2016, Nr. 2

Articole similare» Hotărârea nr. 22/12.05.2016 privind creditarea revistelor științifice editate de filialele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
» Hotărâre nr. 23 din 27.09.2013- pentru aprobarea taxei de acreditare și reacreditare a furnizorilor de educație medicală continuă, persoane juridice
» Hotărârea nr. 22/04.06.2015 privind încheierea asigurării pentru răspunderea civilă profesională suplimentară pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali care exercită profesia în regim independent
» Hotărâre nr. 32 din 11 decembrie 2009- privind aprobarea Metodologiei de reatestare a competenţei profesionale a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi a asistenţilor medicali
» Hotărârea nr. 10/17 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Statutului OAMGMAMR
» Hotărâre nr.10 din 21.03.2013- privind stabilirea cuantumului cotizaţiei de membru al OAMGMAMR
» Hotărârea Nr. 6/ 17 martie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind activităţile procedurale interne de declanşare a mecanismului de alertă
» Hotărârea nr. 14/2015 pentru aprobarea taxei de avizare a cabinetului de practică independentă
» Hotărârea 12/2015 privind aprobarea Procedurii de avizare și reavizare a cabinetelor individuale de practică independentă
» Hotărârea nr. 20/27.03.2015 privind experienţa profesională a asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali care exercită profesia în regim independent