Protocolul a fost încheiat În vederea desfăşurării programului naţional educaţional Cum ne apărăm de malpraxis?”, program având la bază o structură educaţională dezvoltată de către MedRight Experts în implementarea proiectului pilot cu acelaşi nume.

Programul educaţional  Cum ne apărăm de malpraxis?”  constă în participarea fiecărui asistent medical/moaşă la un atelier de formare cu durata de două zile, urmat de asigurarea de consultanţă pe tematica programului pe termen lung, anume  un an de la data participării asistentului medical/ moaşei la sesiunea de formare.

 Prin implementarea programului educaţional propus se au în vedere informarea şi educarea grupului ţintă selectat, respectiv asistenţii medicali şi moaşele cu drept de liberă practică din România, cu privire la tematica malpraxisului medical, a respectării drepturilor pacientilor şi a legislaţiei aplicabile practicii medicale, urmărindu-se îmbunătăţirea calităţii actului medical, protejarea asistenţilor medicali/moaşelor din România împotriva acuzaţiilor de malpraxis şi protejarea pacienţilor împotriva erorilor medicale. Programul va asigura abordarea integrată a necesităţii educaţionale a asistenţilor medicali/moaşelor, prin implementarea celor doua componente ale acesteia: training şi consultanţă, din perspective medicală şi juridică.

http://www.medright.ro/