Ordinul propune: Asistenţii medicali licenţiaţi – inspectori sanitari în DSP-uri

Comisia Profesională de asistenţi de igienă a Ordinului Asistenţilor Medicali generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România doreşte ca asistenţii medicali cu studii superioare din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică să aibă acces la funcţiile de inspectori sanitari din cadrul acestor instituţii.
Comisia a analizat Proiectul de Aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a Structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, proiect care este în dezbatere publică pe siteul Ministerului Să­nă­tă­ţii până pe data de 26 iulie şi a redactat o serie de propuneri.  Prima propunere se referă la posibilitatea ca asistenţii medicali care au absolvit Facultatea de asistenţă medicală să aibă acces la funcţia de inspector sanitar. În momentul de faţă, conform Ordinului 824/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Sanitare de Stat, asistenţii medicali pot fi doar asistenţi inspectori. Comisia profesională de asistenţi de igienă solicită ca, la capitolul pregătire profesională necesară pentru a avea acces la funcţia de inspector, să figureze şi categoria profesională de studii superioare medicale în domeniul asistenţă medicală. În acest fel, asistenţii medicali licenţiaţi vor avea posibilitatea să fie încadraţi, conform legii, în funcţiile de inspectori sa­ni­tari. Pentru ca propunerea Ordinului să poată fi aplicată, se impune modificarea Ordinului 824/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Sanitare de Stat.
A doua propunere este ca, în structura organizatorică a Direcţiilor de Sănătate Publică, să se regăsească funcţia de asistent medical cu studii superioare. Propunerile Comisiei de asistenţi de igienă vor fi transmise Ministerului Sănătăţii.