Rezultatele Adunării Generale a Consiliului European al Asistenţilor Medicali Rezultatele întâlnirii asistenților șefi din Statele Membre ale UE Reprezentare OAMGMAMR la Congresul Româno-Iordanian din Amman, Regatul Hașemit al Iordaniei Rezultatele reuniunii Asistenților Șefi din Statele Regiunii Europene a OMS ANUNŢ privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali – sesiunea 2018
Hotărâri ale Consiliului naţional
OAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utile

Şcoală de vară pentru moaşe

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 17 Septembrie 2010

Comisia Naţională Profesională de moaşe a Ordinului a propus Biroului Executiv organizarea unei Şcoli de vară pentru moaşe, cu tema Managementul îngrijirilor medicale în obstetrică.  Coordonatorul proiectului, Mariana Bolotă, va face propuneri privind locul de desfăşurare, perioada, numărul de participanţi etc.  Comisia de Moaşe a decis, de asemenea, ca fiecare membru să lucreze la elaborarea procedurilor de îngrijiri în obstetrică, iar documentul final să fie transmis Biroului Executiv până la finalul lunii noiembrie 2010.  Membrii Comisiei doresc, de asemenea, să fie implicaţi în anchetele culpelor profesionale.  În acest sens, au solicitat Biroului Executiv aprobarea de a putea transmite puncte de vedere în cazul anchetelor în care sunt implicate moaşe şi asistente de obstetrică-ginecologie.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2019 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.