Președintele OAMGMAMR, prezent la lansarea Ghidului de Acțiuni Locale pentru Resursa Umană în Sănătate

Direcții de colaborare în beneficiul profesiei. Rezultatele întâlnirii Președintelui OAMGMAMR cu organizația IPASVI (Italia)

Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat organizația noastră la întâlnirea cu conducerea IPASVI, asociația profesională a asistenților medicali din Italia.

Întâlnirea a avut loc în data de 11 februarie 2017 la Roma, iar agenda acesteia a urmărit identificarea de modalități de cooperare între cele două autorități.

În prima parte a întâlnirii, reprezentanții organizațiilor au prezentat aspecte generale despre profesia de asistent medical din cele două țări, oferind informații despre formarea profesională a asistenților, programul de educație medicală continuă și proiecte finanțate care au fost implementate pentru a dezvolta profesia.

20170211_161927

Mai mult, Dl. Mircea Timofte a oferit o descriere amplă asupra efortului pe care OAMGMAMR l-a depus pentru asigurarea transpunerii prevederii directivei 2013/55, oferind un raport cu privire la stadiul în care ne aflăm în acest moment din acest punct de vedere.

Totodată, s-au oferit informații despre prezența organizației noastre pe plan european la întâlnirile autorităților de reglementare și rolul pe care ni l-am asumat în susținerea rețelelor care au ca scop dezvoltarea profesiei de asistent medical.

Astfel, a fost prezentată atât misiunea Consiliului European pentru profesia de Asistent Medical (ENC), organizatie în cadrul căreia Dl. Mircea Timofte deține funcția de vice-președinte, cât și acțiunile concrete planificate pentru anul în curs.

Doamna Barbara Mangiacavalli, președintele IPASVI, a apreciat implicarea OAMGMAMR, exprimându-și interesul de a se alatura inițiativelor pe care le-am planificat pentru 2017 privind promovarea profesiei la nivel european.

Totodata, la invitația OAMGMAMR de a identifica surse de finanțare și de a planifica proiecte comune, Dna. Barbara Magiacavalli și-a exprimat întreg sprijinul și disponibilitatea de a coopera pentru acestă directie importantă în beneficiul profesiei pe care o reprezentăm.

OAMGMAMR anunță încheierea unui nou protocol pentru educație profesională

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a încheiat în data de 12 iulie 2016 un protocol de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Terestre.     

Modul CLIFT

Scopul protocolului îl constituie reglementarea colaborării dintre cele două instituții în vederea creditării cursului Tactical Combat Casuality Care/Combat medic de către Comisia Natională de Educație Profesională Continuă a OAMGMAMR și derularea acestuia de către Statul Major al Forţelor Terestre. Modulul educațional vizează actualizarea cunostinţelor şi abilităţilor profesionale deja acumulate, îmbunătăţirea celor existente şi însuşirea de noi cunostinţe, care se adresează asistenţilor medicali din armată cu drept de liberă practică.

Modulul de pregătire Tactical Combat Casualty Care (TC3)/Combat Medic este organizat şi condus de către colegii din cadrul Secţiei Instruire Medicală şi Pregătire Psihologică pentru Luptă / CILFT împreună cu personal medical mediu (asistenţi medicali cu liberă practică) din cadrul Forţelor Terestre Române. Echipa de instruire este constituită din personalul propriu CILFT şi augumentat cu instructori din cadrul US Army / Albama National Guard. Caracterul de noutate al cursului derivă nu numai din multinaţionalitatea instructorilor, dar mai ales din nivelul de aplicabilitate al cursului în activităţile desfăşurate de cursanţi şi din diversitatea domeniilor de instruire: Tactical Under Fire, Tactical Field Care, Tactical Evacuation Care, MEDEVAC. Cursul este structurat pe două nivele: teoretic şi practic, finalitatea activităţii fiind marcată de un exerciţiu integrator de tip Field Training Exercise în care se vor combina cunoştiinţele tactice şi medicale dobândite în decursul pregătirii.

Sursă foto și informații: http://www.cilft.ro/evenimente/308/tactical-combat-casualty-carecombat-medics-cilft.

Copyright © 2001 - 2025 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.