Președintele OAMGMAMR, prezent la lansarea Ghidului de Acțiuni Locale pentru Resursa Umană în Sănătate

Noutăți privind echivalarea studiilor postliceale sanitare cu studii superioare

În data de 30 martie 2017, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale au fost invitați la Președinție, la consultarea cu privire la modificarea art. 174, alin. 6, din Legea Nr.1/2011 a educației naționale, în vederea promulgării acesteia de către Președintele României.

La această întâlnire au participat, din partea OAMGMAMR, Mircea Timofte, președinte, și Carmen Mazilu, vicepreședinte, care și-au exprimat acordul față de forma legii adoptate de către Parlamentul României.

Articolul 174, alin.6, face referire la creditele de studii transferabile obținute în învățământul postliceal sanitar, care vor oferi posibilitatea posibilitatea recunoașterii parțiale a studiilor.

Articolul adoptat are următoarea formă:

”(61) Absolvenții școlilor postliceale sanitare cu diploma de bacalaureat pot continua studiile în învățământul superior medical la programele de licență ”Asistent medical generalist”.

(62) Pentru continuarea studiilor în învățământul superior medical la programele ”Asistent medical generalist” absolvenții școlilor postliceale sanitare cu diplomă de bacalaureat trebuie să se înscrie și să promoveze concursul de admitere.

(63) Studenții admiși la programele de licență ”Asistent medical generalist” absolvenți ai școlilor postliceale sanitare postliceale beneficiază de recunoașterea parțială a studiilor prin sistemul de credite transferabile.

(64) Recunoașterea parțială a studiilor se face în baza unei metodologii convenite de universitățile de medicină și farmacie, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și care cuprinde criteriile generale.

(65) Universitățile își elaborează metodologii proprii care să cuprindă criterii specifice stabilite de senatele universitare.”

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România va urmări metodologia de aplicare a acestei legi, pentru ca asistenții medicali să beneficieze de recunoașterea parțială a competențelor dobândite în școala postliceală.

OAMGMAMR

Informații referitoare la demersurile OAMGMAMR privind echivalarea studiilor

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Ministerul Sănătăţii şi-au dat acordul de principiu pentru modificarea alineatului 6 al articolului 174 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, în sensul în care universităţile, în învăţământul superior din domeniul medical, în baza autonomiei universitare să poată recunoaşte, în baza condiţiilor stabilite de către Senatul universităţii, creditele de studii transferabile obţinute în învăţământul postliceal sanitar.

Această iniţiativă nu a primit aviz favorabil din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, din următoarele considerente:

  • admiterea în învăţământul superior din România nu se poate realiza decât în baza diplomei de Bacalaureat (art. 151 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011), în condiţiile în care admiterea în învăţământul postliceal este permisă şi fără diplomă de Bacalaureat;
  • introducerea, prin OMECT nr. 2713/2007, a condiţiilor minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE pentru învăţământul postliceal, astfel încât prima diplomă cu o formare conformă a fost eliberată în anul 2010;
  • stabilirea unor criterii unitare de recunoaştere/echivalare de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, cu respectarea principiului autonomiei universitare şi a standardelor de calitate din învăţământul postliceal (a se avea în vedere, totodată, numărul absolvenţilor şcolilor postliceale sanitare, publice şi private/an);
  • absenţa reglementării obligativităţii, pentru promoţiile anterioare, a utilizării creditelor transferabile la nivelul învăţământului postliceal.

În urma acestui aviz nefavorabil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au propus realizarea unei consultări la nivel naţional cu reprezentanţii instituţiilor acreditate de învăţământ superior de profil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – ca autorităţi competente, ARACIP, ARACIS, precum şi ai şcolilor postliceale de profil.

OAMGMAMR

Copyright © 2001 - 2025 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.