Președintele OAMGMAMR, prezent la lansarea Ghidului de Acțiuni Locale pentru Resursa Umană în Sănătate

Dezvoltarea durabilă, temă transversală a politicilor publice în domeniul sănătății

În perioada 20 – 22 ianuarie 2019, la Sinaia, am participat, împreună cu ceilalți experți din cadrul proiectului și cu membri ai echipei de implementare, la prima sesiune de formare în domeniul politicilor  publice din cadrul proiectului POLMED. Cei 14 participanți la sesiune s-au dovedit foarte interesați nu numai de modulele de instruire în domeniul politicilor publice, ci și de temele transversale abordate: egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă. Cea din urmă – dezvoltarea durabilă –  a constituit tema pe care am abordat-o cu participanții la sfârșitul celor trei zile de sesiune. Cu toată oboseala, existentă de ambele părți, tema a suscitat un real interes, în special după familiarizarea cu problematica pe care acest concept o subsumează și odată cu trecerea la unele aspecte concrete, referitoare la modul în care poate fi evaluată o politică publică în domeniul sănătății, prin prisma dezvoltării durabile. Luând în calcul cele trei dimensiuni pe care le presupune dezvoltarea durabilă – economică, socială și de mediu – și având la dispoziție un exemplu ipotetic, o strategie națională de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală, participanții s-au dovedit nu numai niște cursanți implicați, ci și foarte buni evaluatori. Au înțeles, astfel, ce important este să te „uiți” la o politică publică din domeniul sănătății nu numai prin prisma problemelor pe care vrei să le adresezi, a soluțiilor pe care le propui, a rezultatelor la care te aștepți (chiar dacă acestea reprezintă aspecte esențiale), ci și din perspectiva costurilor economice, sociale și de impact asupra mediului pe care le presupune fiecare dintre etape.

Luând în calcul această implicare, pe care mă aștept să o descopăr și în celelalte două sesiuni de formare care vor urma, sunt convinsă că cei 10 participanți care vor fi selectați să contribuie la elaborarea proiectului de politică publică o vor face nu numai cu gândul la valorile profesiei și la procesul de elaborare al politicii, așa cum l-au învățat în cadrul sesiunilor, ci și la aceste valori mai generale pe care le presupune conceptul de dezvoltare durabilă: grija pentru resursele pe care le folosim, grija pentru binele social al celor pe care îi reprezentăm, grija ca ceea ce producem să nu afecteze în vreun fel mediul în care trăim.

Ilona Voicu

Expert Politici Publice în cadrul proiectului POLMED

Listele persoanelor validate pentru a participa la activitatea de instruire cu privire la politicile publice în cadrul proiectului POLMED

Astăzi, 14.02.2019, conform calendarului publicat în cadrul anunțului de recrutare grup țintă, publicăm listele persoanelor validate pentru a participa la prima sesiune de instruire care va avea loc în perioada 20-22.02.2019, la Sinaia.

Pentru orice alte informații suplimentare, vă rog nu ezitați să contactați echipa proiectului POLMED.

Listele persoanelor validate pot fi consultate aici:

Focus grup printr-o lentilă | Regiunea Nord-Est

Despre supranormare şi frici  la Vatra Dornei

Primul focus-grup din proiect a avut loc la Vatra Dornei (16-17 octombrie 2018). Un drum cu maşina lung şi obositor pentru echipa de implementare dar  răsplătit cu nişte peisaje de toamnă târzie ireale şi mai ales cu două zile de discuţii interesante.

Miezul acestei componente din proiect este legată de o consultare de jos în sus  privind valorile etice şi profesionale  principale care caracterizează, sau  ar trebui să caracterizeze, meseria de asistent medical şi moaşă.

De la primul contact cu participantele am simţit că este vorba de o echipă  dornică să discute, să împărtăşească experienţe de muncă din diferite spitale din regiune, să identifice o serie de probleme legate de valorizarea profesiei lor în interiorul şi în afara sistemului de sănătate. Discuţiile moderate au avut ca punct de plecare în prima zi rezultatele cercetării cantitative bazată pe un chestionar aplicat la nivel naţional, iar în a doua zi  Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, moașei și asistentului  medical din România, în vederea identificării acelor principii fundamentale de  etică şi profesionalism care nu se regăsesc sau nu sunt suficient de clar exprimate în actualul document.

Paradigma unui act medical de îngrijire centrat cu adevărat pe pacient şi nu doar pe boală, în care comunicarea cadru medical-pacient-familie să fie una multidirecţională a fost percepută de toată lumea ca fiind cea corectă şi normală dar imposibil de realizat la acest moment în România. Motivul, de fapt laitmotivul pentru care acest lucru dorit nu se poate realiza este criza de personal din sistem. Grija faţă de pacient, empatie şi respect pentru nevoile pacientului de îngrijire dar şi de informare, de suport emoţional, etc. înseamnă  competenţe profesionale specifice dar mai ales timp disponibil, ceea ce nu există la acest moment în sistemul de sănătate de la noi. Cu un număr excesiv de pacienţi alocaţi fiecărei asistente medicale,  pacienţii devin numere de paturi alocate per asistent medical iar familiile îngrijorate nişte „aparţinători” care mai mult încurcă lucrurile.

Dincolo de supranormare, o altă tema care a revenit pe tot parcursul discuţiilor a fost frica. Frica angajaţilor din sistemul medical faţă de pacienţi şi însoţitori-uneori agresivi, cu un limbaj ofensator. Frica faţă de mass media care urmăreşte doar aspectele negative, face constant contra reclamă sistemului de sănătate contribuind astfel la scăderea stimei de sine a celor din sistem şi a încrederii în sistem a cetăţenilor. Frica cu privire la deprofesionalizarea noilor generaţii de asistenţi medicali care intră în sistem, fapt pentru care de fapt majoritatea respondenţilor la chestionar au pus accent pe competenţe profesionale mai mult decât pe cele emoţionale.

Dincolo de frici şi oboseala unor ture de muncă pe alocuri neomoneşti, participanţii ne-au vorbit cu sufletul nu  doar cu mintea despre profesia lor. Este o vocaţie, a spus cineva.

De la Vatra Dornei am plecat cu toţii spre Cluj pentru următorul focus-grup convinşi deja că acest tur de ţară ne va demonstra gradul înalt de conştiinţă profesională a asistenţilor medicali şi moaşelor din România şi importanţa consultării lor în ceea ce priveşte politicile publice de sănătate care se creionează pentru viitor.

Laura Grűnberg

Expert politici publice

Copyright © 2001 - 2025 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.