Consolidarea capacității personalului din sănătate prin integrarea înțelegerii traumei la nivel de sistem – atelier regional SEEHN la București
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

#19 Alina Lidia Jurco | Asistent medical principal, Secția de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Zalău

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 15 Aprilie 2026

Alina Lidia Jurco este asistent medical principal în cadrul Secției de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Zalău, unde își desfășoară activitatea în contact direct cu pacienții, contribuind la îngrijirea acestora și la buna desfășurare a activității medicale. Prin implicarea sa constantă, este parte dintr-o echipă care gestionează zilnic situații complexe și răspunde nevoilor reale ale pacienților. În afara profesiei, muzica ocupă un loc important în viața sa, oferindu-i un spațiu personal de echilibru și expresie.

Ce v-a atras către activitatea din cadrul Secției de Pneumologie și cum ați descrie această experiență profesională?

Această ramură a medicinei este una foarte complexă. Zi de zi înveți lucruri noi, întâlnești provocări. Cunoști oameni noi, cu diverse experiențe și patologii. Este important pentru un asistent medical să nu se plafoneze, ci, zi de zi, să se perfecționeze și să poată oferi îngrijiri de calitate pacienților. Un astfel de cadru am descoperit pe secția de Pneumologie și sunt mândră să fac parte din această echipă medicală, cu oameni minunați.

Cum arată, în linii mari, o zi de lucru pentru dumneavoastră și ce considerați că este esențial în îngrijirea pacienților din această specialitate?

Ca în orice profesie, este nevoie de dedicare și implicare, dar profesia de asistent medical este una nobilă, în care ești parte la zidirea sau dărâmarea spiritului uman. Dacă nu ești empatic, nu poți oferi decât servicii. Pe secția noastră, îmbrăcăm serviciile medicale în profesionalism, dar și în afecțiune, răbdare, empatie și, de ce nu, în iubire față de semenii noștri. Zilele la serviciu nu sunt ușoare și, de multe ori, ajungi acasă poate fără resurse fizice, dar te simți împlinit când îți aduci aminte de privirea plină de recunoștință a celor pe care îi îngrijești și a familiilor lor. Acel „mulțumesc, doamna asistentă”, zâmbetele pacienților, speranța din ochii lor te fac să îți aduci aminte că ceea ce faci nu este în zadar și, de multe ori, îți dau putere să continui să îți practici meseria cu dedicare. Deci, cred că orice asistent medical trebuie să aibă aceste calități.

Care sunt provocările pe care le întâlniți cel mai des în activitatea de zi cu zi și cum le gestionați?

Cu oamenii, în general, nu este ușor să lucrezi. Suntem fiecare diferiți, cu bagaje emoționale, cu experiențe mai mult sau mai puțin fericite. Cu atât mai mult, cu cei ce se află în suferință trebuie acționat cu tact și înțelepciune. Datorită afecțiunilor respiratorii și nu numai, starea de sănătate, atât fizică, cât și emoțională, a pacienților poate să reprezinte o adevărată provocare. Scopul nostru, ca echipă medicală, este acela de a recâștiga, dacă se poate, sănătatea pacienților prin îngrijirile acordate și prin tratamentul indicat. Acest lucru se poate realiza câștigând încrederea acestora, prin atitudine, răbdare, înțelegere, oferirea de informații clare și precise, astfel încât ei să colaboreze la acest proces de recuperare.

Ce v-a oferit, de-a lungul timpului, cele mai mari satisfacții în profesia de asistent medical?

În profesia de asistent medical, cele mai mari satisfacții le ai atunci când vezi că ceea ce faci, împreună cu echipa medicală, aduce vindecare, ameliorare și bucurie celor îngrijiți și familiilor lor. Când știi că și tu ai participat la procesul de restabilire a sănătății, la întregirea familiilor, când privești cum, zi de zi, cei cărora le oferi o parte din tine sunt mai bine, îți oferă împlinire și motivație să mergi mai departe, practicând cu mândrie această profesie.

Ce loc ocupă muzica în viața dumneavoastră și cum vă ajută în raport cu ritmul și responsabilitățile profesiei?

De-a lungul istoriei, prin diferite forme de artă, oamenii au putut să își găsească un loc de „scăpare”. Muzica aduce bucurie, este arta care exprimă sentimente, trăiri, speranțe, tristețe, pierdere. Prin muzică poți să te eliberezi de stres, poți să găsești o oază de liniște pentru sufletul tău. Muzica este înălțătoare, face conexiunea dintre om și divinitate.

În viața mea, la fel ca în viața altora, muzica ocupă un loc important, încărcându-mă sufletește cu o stare de bine. După o zi încărcată și obositoare, muzica îmi oferă acel „ceva” care îmi dă energie. Cred că este important pentru fiecare persoană să găsească modalitatea prin care se poate relaxa, prin care se poate regăsi atunci când i se pare greu. Cred că muzica poate oferi și pentru alții bucurie, mângâiere și pace.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2026 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.