Nicoleta Gheorghe este asistent medical generalist în cadrul Spitalul de Psihiatrie Sf. Pantelimon Brăila, unde activează în camera de gardă, într-un ritm alert și solicitant. În activitatea sa, gestionează cu atenție și profesionalism situațiile de urgență, oferind pacienților sprijin și stabilitate în momente de vulnerabilitate. Parcursul său reflectă implicare constantă, echilibru și o apropiere reală față de nevoile celor pe care îi îngrijește.
Cum reușiți să câștigați încrederea unui pacient aflat în stare de agitație sau teamă? Pentru a câștiga încrederea unui pacient aflat în stare de agitație sau teamă este important să îl asigur pe acesta că se află într-un mediu sigur și să stabilesc (împreună cu echipa medicală – medic, infirmier, supraveghetor) o relație de încredere. Încerc în primul rând să mă pun în postura lui și să mă comport cu el cum aș vrea să se comporte cu mine practic cadrele medicale. Încerc să păstrez un contact vizual, să am un ton adecvat și să se vadă că există o înțelegere verbală și nonverbală între echipa medicală și pacient.
Ce rol are comunicarea în primele minute ale unei intervenții în camera de gardă? Comunicarea are un rol primordial în primele minute ale unei intervenții în camera de gardă, deoarece pacientul trebuie să înțeleagă în primul rând că noi suntem acolo pentru a îl ajuta și a îl menține în siguranță, atât față de el, cât și față de alții. Îi explic protocolul de internare cu calm și de cele mai multe ori, pacientul ajunge să colaboreze cu echipa medicală. Încerc să văd dacă îi pot oferi un pahar cu apă, să îl intreb dacă îi este foame, dacă are vreo leziune, dacă îmi permite să îi toaletez zona/acord ajutor în îngrijirea rănilor, să îi explic că îi voi administra un tratament recomandat de medic și cum i-l voi administra, urmând apoi să îi explic drepturile și obligațiile pe care le are ca pacient în institutia în care se află.
Există un gest mic sau o abordare care face, de multe ori, diferența pentru pacient? Gestul mic care, de cele mai multe ori, face diferența pentru pacient este empatia, este foarte important ca pacientul să nu se simtă un număr, este important ca el să se simtă important și să simtă că este implicat în luarea deciziilor. Contează foarte mult să ai un ton liniștit, să îi explici cu calm lucrurile și să îi explic că îmi doresc să avem o colaborare bună pe perioada spitalizării în unitatea spitalicească.
Cum vă raportați la situațiile în care progresul pacientului este lent sau dificil? Când progresul pacientului este lent sau difícil, este foarte important să avem răbdare. Noi ca oameni suntem diferiți, așa și pacienții vin în diferite stadii ale afecțiunilor și poate cel mai important este să vedem omul cu acea afecțiune și nu afecțiunea acelui om. Este nevoie de multa răbdare și perseverență, de eforturile echipei medicale pluridisciplinare și de implicarea aparținătorilor, dar și de ajutorul instituțiilor abilitate pentru reinserția socială a pacientului, parte importantă în evoluția și tratamentul pacienților (pacientul este mult mai compliant la tratament dacă are parte de suportul familiei sale).
Ce vă ajută să rămâneți prezentă și echilibrată după o tură încărcată emoțional?
Pe mine mă ajută să rămân prezentă și echilibrată după o tură încărcată emoțional, faptul că încerc să mă odihnesc cât de mult pot, să ascult muzică și să mă plimb în natură. Este foarte important să te deconectezi în momentul în care treci de porțile spitalului, pentru că, din păcate, din cauza afecțiunilor preexistente ale pacienților te încarci pozitiv și negativ, empatizezi, te identifici la un moment dat în rolul de mamă, soție, soră, fiică și astfel se arată latura umană a meseriei de asistent medical.
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti,