LISTELE ANONIMIZATE CU REZULTATELE OBȚINUTE DE CANDIDAȚI LA EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL | SESIUNEA 2026
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

#41 Laura-Camelia Oțelea | Asistent medical șef, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Dr. I. A. Sbârcea” din Brașov

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 27 August 2026

Laura-Camelia Oțelea este asistent medical șef în compartimentul de Terapie Intensivă, Secția Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Dr. I. A. Sbârcea” din Brașov și face parte din echipa „Școala Mamei” din Brașov. Lucrează cu nou-născuți vulnerabili și cu părinți aflați în plină avalanșă de emoții, iar felul în care își practică meseria îmbină precizia cu calmul și sprijinul uman.

1. Ce v-a făcut să rămâneți în terapie intensivă neonatală, în ciuda presiunii și a încărcăturii emoționale?

Poate părea clișeic, dar am rămas în terapie intensivă neonatală din dragoste pentru copii, dintr-o pasiune profundă pentru meseria pe care o fac și pentru satisfacția pe care ți-o oferă această muncă, mai ales într-un astfel de loc. Să vezi copiii prematuri, începând de la 500 de grame, cum cresc și pleacă acasă, să vezi copiii mai mari care au fost bolnavi la naștere, care se vindecă și apoi pleacă acasă, să vezi zâmbetul familiilor fericite și mulțumite și, nu în ultimul rând, recunoscătoare lui Dumnezeu și nouă pentru că își pot îmbrățișa copiii, toate acestea sunt motivele stabilității mele în același loc de muncă de peste 37 de ani. Oricând aș lua-o de la început, aș alege același loc. Progresele remarcabile realizate în acest domeniu al medicinei, evoluția spectaculoasă a îngrijirii nou-născuților și victoria vieții sunt copleșitoare și încurajatoare.

Toate acestea sunt argumente pentru a-ți face meseria cu plăcere, dar cred că definitorie pentru stabilitatea mea este echipa profesionistă, devotată și dedicată alături de care lucrez. Am avut și am în continuare parte de o echipă de asistenți, medici, infirmiere și îngrijitoare de excepție. Mă consider norocoasă și cred că sunt puțini oameni care au șansa să meargă cu atâta plăcere la serviciu, așa cum o fac eu în fiecare zi.

2. Cum reușiți să îi ghidați pe părinți astfel încât să înțeleagă situația medicală, fără a le amplifica teama?

În general, sarcina de a explica situația medicală a micilor noștri pacienți revine medicilor, care oferă explicații clare, echilibrate și empatice. Noi, asistentele, susținem părinții din punct de vedere emoțional, ghidându-i cu atenție, încurajări și multă empatie, astfel încât să se simtă sprijiniți, dar nu copleșiți.

Punem accent pe comunicarea deschisă, pe empatie și pe explicarea lucrurilor într-un mod calm și sprijinitor.

3. Cum vedeți legătura dintre îngrijirea din spital și pregătirea părinților pentru momentul de după externare?

O îngrijire atentă și bine structurată a nou-născuților în spital contribuie semnificativ la pregătirea părinților pentru perioada de după externare. Asistentele le explică părinților manevrele pe care le efectuează, le arată cum se face toaleta tegumentelor și le oferă detalii despre alimentația bebelușului, în funcție de vârstă, greutate și stare de sănătate.

Astfel, părinții învață să îngrijească corect copilul, să recunoască semnele de alarmă și să dobândească încredere în propriile abilități. Se facilitează, în acest fel, tranziția la viața de acasă și se reduce anxietatea parentală.

4. Povestiți-ne puțin despre activitatea dumneavoastră la Școala Mamei.

Desfășor această activitate de aproximativ 25 de ani. În cadrul cursurilor pe care le susțin, vorbesc părinților despre primele îngrijiri acordate nou-născuților în maternitate, dar și despre îngrijirile cu care trebuie să se familiarizeze acasă. Mă refer la toaleta și îngrijirea tegumentelor, băița nou-născutului, mediul înconjurător, atenția și afecțiunea care trebuie oferite copilului necondiționat.

Vorbesc despre contactul fizic și vizual și mă asigur că aduc toate argumentele necesare pentru susținerea alimentației naturale la cerere. Toate acestea contribuie la o dezvoltare armonioasă a copilului și a familiei.

Le vorbesc și despre dificultățile firești care pot apărea, precum episoadele scurte de colici, eritemele fesiere de ușoară intensitate, care nu sunt rezultatul unei îngrijiri deficitare, perioadele de apariție a dinților, durerile gingivale și despre toleranța crescută a sugarilor la aceste disconforturi, precum și despre tratamentele care pot fi aplicate. Îi asigur pe părinți că sunt cei mai potriviți pentru copiii lor, că au la îndemână tot ce este necesar și că stă în puterea lor să-și ajute micuții.

Îmi exprim punctul de vedere privind importanța vaccinărilor din schema obligatorie și răspund tuturor întrebărilor care țin de competența mea. Dincolo de informațiile utile, le transmit părinților cât de important este să le ofere dragoste copiilor lor, pentru ca aceștia să crească încrezători și, la rândul lor, să știe să primească și să ofere dragoste.

5. Cum vă ajută experiența din „Școala Mamei” să traduceți limbajul medical în explicații simple, pe înțelesul tuturor?

De-a lungul anilor, am încercat mereu să înțeleg nevoile părinților și să-mi adaptez limbajul la nivelul de cunoștințe al celor care nu fac parte din sistemul sanitar. Întrebările lor m-au învățat să răspund într-un mod accesibil, fără a transforma informația într-un lucru complicat sau rigid.

Viitorii părinți au întrebări la care am răspuns întotdeauna cu deschidere, înțelegându-le micile îngrijorări și reușind, de cele mai multe ori, să le aduc zâmbetul și liniștea.

6. Dacă un tânăr asistent ar dori să vină în terapie intensivă neonatală, ce i-ați spune că trebuie să aducă cu el, dincolo de cunoștințele medicale?

Dincolo de cunoștințele medicale temeinice, este esențial să aducă empatie, multă răbdare, abilități de comunicare eficientă, atât în relația cu echipa medicală, cât și cu părinții. Sunt la fel de importante deschiderea pentru învățare continuă și capacitatea de a lucra bine în echipă. Toate acestea contribuie decisiv la reușita într-un mediu atât de fragil.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2026 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.