#43 Elena Mihaela Mircea | Asistent medical, Secția de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași

Elena Mihaela Mircea este asistent medical principal licențiat în cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. Activitatea sa se desfășoară într-un domeniu care presupune competență profesională, echilibru și o atenție deosebită față de nevoile copiilor și ale familiilor acestora. În oncologia pediatrică, rolul asistentului medical înseamnă atât îngrijire specializată și monitorizare atentă, cât și comunicare, sprijin și continuitate pe parcursul unui tratament adesea îndelungat.

Ce v-a determinat să alegeți profesia de asistent medical și, ulterior, să lucrați în domeniul oncologiei pediatrice?

Alegerea profesiei de asistent medical a pornit, într-o anumită măsură, de la experiențele de zi cu zi și de la îngrijirile simple pe care le ofeream membrilor familiei atunci când aveau nevoie. Aceste situații m-au făcut să înțeleg cât de important este să poți fi alături de o persoană, să o ajuți și să îi oferi îngrijire atunci când se află într-un moment dificil.

Treptat, am simțit că îmi doresc să cunosc mai mult și să învăț cum să ofer îngrijiri medicale corecte și mai specializate. Dorința de a-mi dezvolta cunoștințele și de a putea ajuta oamenii într-un mod profesionist m-a determinat să aleg această profesie.

Debutul meu profesional a avut loc chiar în secția de oncologie pediatrică, odată cu primele stagii de practică, urmate apoi de o perioadă de voluntariat. Am considerat că este un domeniu în care pot continua să învăț permanent și în care rolul asistentului medical este foarte important, atât în îngrijirea copilului, cât și în sprijinirea familiei pe parcursul tratamentului.

Care sunt cele mai importante aspecte în îngrijirea unui copil diagnosticat cu o afecțiune oncologică?

În îngrijirea unui copil diagnosticat cu o afecțiune oncologică, consider că unul dintre cele mai importante aspecte este să nu privim copilul doar prin prisma diagnosticului, ci să ținem cont de vârsta lui, de starea emoțională și de nevoia de siguranță și apropiere. Copilul se află într-o situație pe care, în funcție de vârstă, nu o poate înțelege întotdeauna și care poate fi asociată cu teamă, anxietate, durere și nesiguranță.

De aceea, este foarte important modul în care comunicăm cu el, să îi explicăm procedurile pe înțelesul lui, să îi respectăm ritmul și să îi oferim cât mai multă siguranță. La vârste fragede, legătura cu persoana de atașament este esențială, iar prezența părintelui sau a persoanei în care copilul are încredere poate contribui foarte mult la reducerea anxietății, la obținerea complianței la tratament și la adaptarea lui la mediul spitalicesc.

Pe lângă componenta emoțională, sunt esențiale și îngrijirile medicale specifice: monitorizarea atentă a stării generale și a semnelor vitale, evaluarea și controlul durerii, administrarea corectă și în siguranță a tratamentului, supravegherea reacțiilor adverse și a eventualelor complicații, prevenirea și identificarea precoce a infecțiilor, precum și acordarea unei atenții deosebite alimentației, hidratării și igienei.

Cum reușiți să construiți o relație de încredere cu copiii și cu părinții lor pe parcursul tratamentului?

Consider că relația de încredere se construiește în timp, prin răbdare, empatie, consecvență și printr-o comunicare sinceră, atât cu copilul, cât și cu părinții. În cazul copilului, încerc, în primul rând, să mă apropii de el într-un mod adaptat vârstei și personalității sale. Este important să îi vorbesc pe înțelesul lui, să îi explic ceea ce urmează să fac și să nu îl mint atunci când urmează o procedură neplăcută sau dureroasă.

Chiar și lucrurile aparent mici, precum oferirea unei diplome, a unor stickere cu personajele preferate, respectarea timpului personal de acomodare cu personalul medical și cu mediul spitalicesc, faptul că îi înțeleg teama sau că îl încurajez, pot contribui foarte mult la construirea încrederii. Încerc să fiu aceeași persoană de fiecare dată, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte și să se simtă în siguranță.

Un rol foarte important îl are și relația cu părinții. Pentru ei, diagnosticul copilului reprezintă o experiență extrem de dificilă, iar îngrijorările și teama lor se pot transmite și copilului. De aceea, încerc să îi ascult, să le ofer informații clare despre ceea ce urmează în practică și să răspund cu răbdare întrebărilor lor, astfel încât să simtă că preocupările lor sunt ascultate și respectate. În acest mod, cred că reușesc să consolidez o relație de încredere atât cu micii pacienți, cât și cu aparținătorii acestora.

Pentru mine, în oncologia pediatrică, încrederea nu înseamnă doar ca un copil să accepte o procedură, ci să simtă că este într-un loc sigur și că există persoane care îi sunt alături pe parcursul tratamentului.

Care este rolul asistentului medical în sprijinirea emoțională a copilului și a familiei, dincolo de îngrijirile medicale propriu-zise?

Consider că rolul asistentului medical în sprijinirea emoțională a copilului și a familiei este foarte important, deoarece îngrijirea nu se limitează la administrarea tratamentului și la realizarea procedurilor medicale. Perioada de spitalizare este marcată de numeroase schimbări și de oscilații ale parametrilor biochimici, care pot influența starea pacientului, iar asistentul medical poate deveni o prezență constantă și un punct real de sprijin pentru copil și familie.

În cazul copilului, este important să îi oferim siguranță, să îl ascultăm și să îi permitem să își exprime emoțiile, chiar și atunci când acestea se manifestă prin frică, plâns, furie sau refuz. Încerc să adaptez comunicarea la vârsta și la nivelul lui de înțelegere. Sprijinul emoțional poate însemna, pur și simplu, să stau lângă el, să îl ascult, să îl încurajez înaintea unei proceduri dificile sau să îi ofer puțin mai mult timp pentru acomodare.

La fel de important este sprijinul acordat părinților. Aceștia trec printr-o experiență foarte dificilă și au nevoie nu doar de informații, ci și de cineva care să îi asculte, să le înțeleagă temerile și să le ofere siguranță. Printr-o comunicare deschisă și empatică, putem contribui la reducerea anxietății și îi putem ajuta să fie, la rândul lor, o sursă de liniște și siguranță pentru copil.

Cred că, dincolo de îngrijirile medicale propriu-zise, asistentul medical are și rolul de a fi aproape de copil și de familie, de a le oferi încredere, încurajare și sprijin pe parcursul tratamentului. Uneori, un gest simplu, o vorbă bună sau faptul că ești acolo și îi asculți pot avea o valoare foarte mare pentru o familie care trece printr-o astfel de experiență.

Ce vă oferă puterea și motivația de a continua să lucrați într-un domeniu atât de solicitant, dar în care relația cu pacientul are o dimensiune aparte?

Ceea ce îmi oferă puterea și motivația de a continua este, în primul rând, sentimentul că, prin ceea ce fac, sunt în slujba vieții. Atunci când ofer îngrijiri medicale, știu că fiecare gest, fiecare procedură și fiecare moment în care sunt alături de pacienți pot contribui la binele și la recuperarea lor. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai importante sensuri ale profesiei de asistent medical.

Este un domeniu solicitant, atât fizic, cât și emoțional, iar uneori este dificil să vezi un copil trecând prin durere, tratamente și momente de teamă. Cu toate acestea, relația care se creează cu pacientul și cu familia lui reprezintă o sursă importantă de motivație. Faptul că, în timp, copilul ajunge să aibă încredere în mine, să mă recunoască, să mă caute pentru a-mi aduce un desen și să se simtă în siguranță în prezența mea are o valoare foarte mare.

Mă motivează și fiecare moment în care pot vedea că îngrijirile oferite au avut un rezultat, fie că este vorba despre o stare fizică mai bună, un zâmbet, o zi mai ușoară sau, pur și simplu, despre faptul că am reușit să fac o procedură dificilă puțin mai ușor de suportat pentru copil.

Cred că, în acest domeniu, este important să nu uiți niciodată de ce ai ales această profesie. Pentru mine, a fi asistent medical înseamnă să fii alături de om în momentele în care are cea mai mare nevoie de ajutor și să îți pui cunoștințele, timpul și empatia în slujba vieții. Acest lucru îmi oferă motivația de a continua, chiar și atunci când munca este dificilă.