Mirela Georgeana Orban este asistent medical principal în Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Lucrează într-un serviciu în care pacienții au nevoie de timp, exercițiu și de oameni care să creadă în ei chiar și atunci când le este greu. În afara turelor, își găsește liniștea în pictură, unde transpune pe pânză fragmente de stare, culoare și viață.
1. Ce v-a atras cel mai mult la această specialitate și de cât timp lucrați în această secție?
Bună ziua! Mă bucur că noi, cei ce lucrăm în acest domeniu începem încet încet să devenim “ vizibili” și pentru ceea ce suntem înafara halatelor albe. Lucrez în această secție din anul 1994, am terminat în prima promoție a școlilor posliceale sanitare înființate după revoluția din ‘ 89. Ce m-a atras aici? Cred că o întâmplare nefericită pățită de bunica mea, care a suferit o fractură de col femural, când după operație și imobilizare a avut nevoie de un program recuperator pentru a putea deveni din nou independentă. Mi s-a părut o secție potrivită pentru mine, să redai vârstnicilor cu probleme locomotorii speranța la o viață normală.
2. Care este partea cea mai grea și care este partea cea mai frumoasă din munca de zi cu zi cu pacienții aflați în recuperare?
După 31 de ani lucrați în domeniu, nu pot spune că este ceva prea greu. Dacă faci totul cu plăcere, nimic un este dificil. Poți veni la serviciu mai îngândurat din cauza problemelor personale, sau nerefăcut după turele de noapte, dar mulțumirile primite de la pacienți fac să îți crească încrederea în tine și să îți dai seama că toată strădania ta are sens. De multe ori oamenii bolnavi sunt dificili, dar răbdarea, blândețea și tactica de a rezolva unele probleme apărute cu ei sunt esențiale.
3. Recuperarea înseamnă uneori pași foarte mici. Cum reușiți să le redați pacienților încrederea că merită să continue, chiar și când progresele sunt lente?
Cum altfel decât prin comunicarea cu pacientul, redându-i încrederea în drumul spre vindecare, făcându-l să vadă “ luminița de la capătul tunelului” fiindcă pentru cei mai mulți dintre ei cuvântul bun, cald, empatia pe care le-o arătăm, disponibilitatea de a le asculta tristețile fac mai mult decât administrarea unui calmant.
4. Știu că în timpul liber pictați. Când pictați, vă vin în minte chipuri sau momente din spital? A existat vreun tablou inspirat direct dintr-o poveste de recuperare?
Pictez și scriu poezie. Poezia este, pentru mine terapia prin care înlătur stările mai puțin plăcute care se acumulează în mine și care, implicit, lasă amprente. Când supapa
se deschide, scriu poezie. Am cinci volume de poezie publicate. Cu pictura este altfel, pictez cu bucurie, atunci când nu este nici un nor pe sufletul meu, culorile mă echilibrează, energiile bune se răsfață pe pânza mea. Deci nu, nu există nici o lucrare plastică inspirată direct dintr-o poveste de recuperare, dar multe au legătură cu emoțiile care mă încearcă la capătul unor zile.
5. Cum se întâlnesc, pentru dumneavoastră, pictura și meseria de asistent medical: se influențează una pe alta?
Cum spuneam și mai sus, sunt sensibilă și receptivă la energiile din jurul meu și da, poezia și pictura mă ajută să-mi refac echilibrul interior, să scutur ce este de scuturat, să aduc culoare și bucurie când este cazul, sunt cărțile de vizită ale zilelor mele, pentru a primi ziua de mâine cu brațele și sufletul deschise.
De aceea, încurajez colegii să își găsească timp pentru a face ceea ce le bucură sufletul, tocmai pentru a-l menține sănatos.
Vă mulțumesc!
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti,