Carmen Mihaela Mandea este asistent medical licențiat și asistent-șef al secției Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, unde își desfășoară activitatea într-un domeniu care presupune atenție constantă, responsabilitate și grijă față de cei mai mici pacienți. În rolul său, coordonează activitatea secției și contribuie la buna desfășurare a îngrijirilor, fiind parte dintr-o echipă dedicată sănătății copiilor. În afara programului, își găsește timp pentru activități care o ajută să se reconecteze, precum mersul pe bicicletă și plimbările în natură, pe care le păstrează, de cele mai multe ori, pentru weekend.
Cum ați descrie responsabilitatea de a coordona o secție de Boli Infecțioase pentru copii și ce presupune aceasta în activitatea de zi cu zi?
Este un rol care te ține permanent conectat la tot ce se întâmplă în secție. Lucrurile se schimbă rapid, iar atenția la detalii face diferența. Nu este vorba doar despre organizare, ci și despre capacitatea de a simți echipa, de a identifica unde este nevoie de intervenție și de a păstra direcția clară, chiar și în momente mai dificile. Ziua începe, de regulă, cu o imagine de ansamblu – pacienți, cazuri, priorități – și continuă cu decizii care trebuie luate pe parcurs, uneori foarte rapid. Încerc să rămân prezentă, nu doar ca coordonator, ci și ca sprijin real pentru colegi.
Ce v-a atras către lucrul cu pacienții pediatrici și ce considerați că este important în relația cu copiii și familiile lor?
Lucrul cu copiii te obligă, într-un fel, să fii sincer și atent la fiecare gest. Ei reacționează imediat la felul în care te apropii de ei, iar acest lucru schimbă complet dinamica față de lucrul cu adulții. În relația cu familiile, totul pornește de la încredere. Părinții vin cu multă teamă, iar modul în care comunici poate liniști sau, dimpotrivă, amplifica tensiunea. Încerc să explic clar, să păstrez calmul și să creez o atmosferă în care lucrurile devin mai ușor de gestionat.
Care sunt cele mai frecvente provocări în această specialitate și cum le gestionați împreună cu echipa?
Ritmul este, probabil, cea mai mare provocare. Sunt perioade în care totul se desfășoară foarte rapid, iar presiunea crește. În plus, vorbim despre copii, ceea ce aduce o încărcătură emoțională aparte. Ne ajută faptul că lucrăm bine împreună. Comunicăm direct și ne sprijinim atunci când este nevoie. În timp, se construiește un tip de încredere care face ca lucrurile să funcționeze mai firesc, chiar și în situații complicate.
Ce încercați să transmiteți colegilor din echipă în rolul de coordonator, dincolo de sarcinile profesionale?
Încerc să păstrez lucrurile simple și clare: să ne facem bine treaba, fără să uităm cum ne purtăm unii cu alții și cu pacienții. Cred în echilibru și în ideea că fiecare trebuie să simtă că are un loc în echipă. Când oamenii se simt respectați și ascultați, lucrează diferit, iar acest lucru se vede.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră momentele petrecute pe bicicletă sau în natură și cum vă ajută acestea să vă mențineți echilibrul?
Sunt momentele în care încetinesc. După zilele din spital, simt nevoia de liniște și de spațiu.
Mersul pe bicicletă sau plimbările în natură mă ajută să mă desprind de ritmul de acolo și să îmi limpezesc gândurile. Este un mod simplu de a-mi recăpăta energia și de a reveni mai așezată.
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti,