Daniela Stan | Moașă, Asistent coordonator la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”

Daniela Stan este o prezență solidă în domeniul materno-infantil, cu peste trei decenii de experiență dedicate îngrijirii mamei și nou-născutului. În calitate de moașă și asistent coordonator la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, gestionează activitatea echipelor de îngrijiri și contribuie la buna organizare a unui mediu în care siguranța pacientului rămâne prioritară. Este implicată în formarea viitoarelor generații prin proiectul „Școala Mamei”, unde coordonează echipa de formatori și susține educația pentru sănătate. La nivel profesional, are un rol activ în dezvoltarea profesiei de moașă, fiind implicată în structuri de conducere și inițiative care vizează standardele de practică. Parcursul său este susținut de o pregătire academică solidă și de participarea constantă în proiecte dedicate îmbunătățirii îngrijirilor. Activitatea i-a fost recunoscută prin distincția Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de „Cavaler”, acordată pentru contribuția sa în domeniul sănătății.

Privind retrospectiv parcursul dumneavoastră în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, care au fost etapele definitorii ce v-au format ca lider în coordonarea echipelor de îngrijiri?

Nu pot vorbi despre etape fără să vorbesc despre oameni. Cariera mea nu s-a construit în liniște, ci în ritmul alert al vieții reale dintr-o maternitate, acolo unde fiecare secundă contează, unde emoția este intensă, iar deciziile nu pot aștepta. Am fost formată de nopți lungi, de situații-limită, de momente în care nu aveai voie să greșești. Dar mai ales, am fost formată de echipe. De oameni diferiți, cu forțe și vulnerabilități, pe care a trebuit să-i aduc împreună, să-i țin uniți și să-i fac să creadă în același scop.

Momentul în care am devenit lider nu a fost când am primit o funcție. A fost atunci când am înțeles că nu mai am voie să mă gândesc doar la mine, ci trebuie să devin punct de sprijin pentru toți ceilalți. Leadership-ul, în sănătate, nu este despre autoritate. Este despre prezență în cele mai grele momente, despre asumare fără ezitare și despre capacitatea de a rămâne vertical atunci când totul în jur este imprevizibil

În activitatea de coordonare, cum echilibrați exigențele actului medical cu managementul resurselor umane, într-un context caracterizat de volum mare de activitate și situații imprevizibile?

În realitatea din spital, nu există „echilibru perfect”. Există doar decizii corecte luate la timp. Actul medical nu permite compromisuri, dar oamenii nu pot funcționa fără înțelegere.

Între aceste două realități, rolul meu este să creez un spațiu în care performanța să nu fie o presiune, ci o consecință firească a unei echipe bine susținute. Am învățat că nu poți cere excelență unor oameni epuizați sau neascultați. Așa că investesc în claritate, în comunicare directă și în asumarea deciziilor dificile. În momentele de criză, echipa nu caută perfecțiune. Caută stabilitate. Caută un reper. Și atunci, liderul trebuie să fie acel reper – ferm, prezent și lucid. Pentru că atunci când echipa simte că este în siguranță, poate oferi, la rândul ei, siguranță pacientului.

Proiectul „Școala Mamei” presupune o componentă educațională complexă. Cum integrați educația prenatală și postnatală în traseul pacientelor și ce rol are echipa de îngrijiri în acest proces?

Pentru mine, „Școala Mamei” este unul dintre cele mai profunde lucruri pe care le-am construit. Pentru că îngrijirea reală nu începe în sala de naștere, începe în momentul în care femeia își pune întrebări, în momentul în care îi este teamă, în momentul în care caută răspunsuri.

Prin acest program, nu transmitem doar informații, construim încredere. Echipa de îngrijiri devine mai mult decât un furnizor de servicii, devine ghid, sprijin și voce de echilibru într-o perioadă plină de emoții. Le învățăm pe mame tehnici, dar mai ales le ajutăm să-și regăsească instinctul, pentru că, dincolo de orice protocol, există o forță extraordinară în fiecare femeie. Iar când o mamă pleacă din maternitate mai sigură pe ea, mai liniștită și mai pregătită, acela este momentul în care știu că am făcut diferența

Implementarea planurilor de îngrijiri conform ghidului STIMA presupune schimbări de practică. Care au fost principalele provocări la nivel instituțional și cum ați reușit să asigurați coerența aplicării în echipă?

Implementarea planului de îngrijiri nu a fost despre schimbarea unor formulare, a fost despre schimbarea unei culturi. Cea mai mare provocare nu a fost tehnică, a fost umană. Pentru că orice schimbare reală presupune să ieși din zona de confort, să renunți la „așa am făcut mereu” și să construiești altceva, împreună. Nu am impus, am construit. Nu am cerut conformare, am cerut implicare. Am pornit de la ceea ce aveam deja – experiență solidă – și am adus structură, coerență și monitorizare reală, pas cu pas, cu răbdare, cu consecvență.

Astăzi, planul de îngrijiri nu mai este perceput ca o obligație administrativă, este expresia profesionalismului nostru. Și poate cel mai important lucru: a unit echipa în jurul unui mod comun de a gândi îngrijirea.

Distincția Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de „Cavaler” reflectă o carieră consolidată. Cum se raportează această recunoaștere la responsabilitățile actuale și la direcțiile pe care le considerați esențiale pentru dezvoltarea profesiei de moașă?

Această distincție are o greutate pe care o simți, nu doar o porți. Nu o văd ca pe o recompensă pentru trecut, o văd ca pe o responsabilitate pentru viitor. Pentru mine, este un semnal că ceea ce facem contează, dar și că trebuie să facem mai mult. Cred cu tărie că profesia de moașă are încă un potențial enorm nevalorificat în România și că este momentul să o așezăm acolo unde îi este local, în centrul îngrijirii femeii.

Viitorul înseamnă moașe integrate real în sistem, dezvoltarea practicii independente și acces crescut al femeilor la servicii de calitate. Pentru că moașa nu este doar martorul nașterii, este sprijinul femeii în fiecare etapă a vieții ei, iar eu cred că acesta nu este doar un rol profesional, este o misiune.

Sunt momente în această profesie care nu se pot descrie în cuvinte. Momentul în care o femeie te privește cu teamă și apoi, câteva ore mai târziu, te privește cu încredere. Momentul în care o viață începe și tu știi că ai fost acolo, cu tot ce ai avut mai bun. Atunci înțelegi că nu este doar o profesie, este o responsabilitate care te definește, pentru că noi nu suntem acolo doar când se naște un copil. Suntem acolo când se naște o mamă, când se naște încrederea, când se naște puterea și, uneori, fără să ne dăm seama, nu aducem pe lume doar vieți, schimbăm pentru totdeauna felul în care o femeie se vede pe ea însăși.