Nicoleta Zărnescu este asistent medical principal în secția de chirurgie generală a Spitalului Prof. Dr. Dimitrie Gerota din București, acolo unde fiecare zi înseamnă intervenții, emoții și decizii rapide. Între pacienți, echipă și responsabilități, își găsește echilibrul în muzică: în timpul liber cântă, iar vocea devine locul în care își așază trăirile pe care nu le poate spune mereu în cuvinte.
Ce v-a atras inițial spre chirurgia generală și ce vă face să rămâneți, astăzi, în această specialitate atât de solicitantă?
Ca temperament, sunt o fire foarte activă, dinamică, sociabilă și mereu veselă. Mi se pare că mi se potrivește cel mai bine secția de Chirurgie. Aici sunt mereu în acțiune: fie la calculator, fie la patul bolnavului, ori în sala de pansamente și mici intervenții sau la farmacia spitalului, pentru ridicarea condicilor și a medicamentelor ce urmează a fi administrate pacienților. Simt că nu m-aș putea vedea în altă parte și cred că mă reprezintă în totalitate.
Cum se simte, pentru dumneavoastră, o zi obișnuită într-o secție de chirurgie, unde lucrurile se pot schimba foarte repede?
Secția Chirurgie înseamnă adrenalină, provocare și empatie. În orice moment, lucrurile pot lua o întorsătură la 180°. Asta mă menține, mă ajută din punct de vedere profesional să îmi pun în practică toate abilitățile și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, să iau decizii rapide și corecte pentru binele pacientului.
Știu că, în timpul liber, cântați. Cântatul este pentru dumneavoastră un hobby sau, mai degrabă, o formă de eliberare a tensiunii acumulate la spital? Cum vă ajută concret muzica?
Muzica este un hobby pentru mine, înseamnă oaza mea de liniște. Mă ajută să mă relaxez, să mă încarc cu energie și gânduri pozitive. Practic, mă resetez după orice moment greu, fie din viața privată, fie din cea de la spital.
Se întâmplă să fredonați în gând sau să vă vină în minte o melodie în zilele foarte grele de la spital? Vă ajută muzica?
Muzica mă ajută întotdeauna, chiar și în momentele dificile de la spital.
Dacă ar fi să descrieți munca de asistent medical în trei cuvinte, care ar fi acelea?
ADRENALINĂ, EMPATIE și MULTĂ EMOȚIE.
