Lista persoanelor validate, proiect ”Dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali prin programe de formare SOFT SKILLS”.
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Asistenții medicali din România – ochii, urechile și vocea comunității

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 14 Ianuarie 2020

Asistența medicală primară presupune oferirea de ajutor oamenilor, astfel  încât aceștia să ducă o viață cât mai sănătoasă posibil, iar atunci când au nevoie de îngrijiri medicale, să le obțină într-un mod adecvat, la momentul potrivit, chiar în spațiul comunității lor. Asistența medicală primară este esențială nu numai din punct de vedere al atingerii obiectivului acoperirii universale cu servicii medicale, dar se află, de asemenea, în centrul oricărui sistem de sănătate care funcționează eficient.

Multe țări din Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății iau măsuri pentru consolidarea îngrijirilor medicale primare. România, spre exemplu, a început să prioritizeze această abordare, iar din 2017 rețeaua de centre de sănătate comunitară a fost consolidată și legislația comunitară de asistență medicală a fost îmbunătățită. Însoțind două asistente comunitare, Cristina Gheban și Ionela Albota, în timpul activității lor aglomerate în satul Cristești, din România, putem observa cum asistența medicală primară poate contribui la o viață mai sănătoasă și mai fericită a întregii comunități.

Cristina și Ionela cunosc fiecare stradă și casă a comunității pe care o deservesc cu atâta rigurozitate. În timpul vizitelor la domiciliu, Cristina și Ionela efectuează controale de rutină și oferă sfaturi cu privire la sănătate locuitorilor din sat, respectiv pensionarilor, femeilor însărcinate, persoanelor care suferă de boli cronice, cât și persoanelor care fac parte din categorii dezavantajate, care nu au asigurare medicală sau sunt de etnie romă.
Foto: OMS/Igor Vrabie
Pentru locuitorii satului, cele două asistente sunt îngerii păzitori. Indiferent de condițiile meteo, acestea străbat zilnic zeci de kilometri pentru a ajuta persoanele care au nevoie de sprijin. Doamna Aspasiu Vasiliu are 86 de ani și suferă de diabet. Deși se deplasează cu dificultate, insistă să le aștepte pe Cristina și Ionela la poartă. Cristina îî măsoară presiunea arterială, glicemia și consultă rețeta de la doctorul de familie. „Doamna Vasiliu, ca să vă îmbunătățiți starea de sănătate, trebuie să reduceți cantitatea de sare pe care o utilizați la gătit.”
Foto: OMS/Igor Vrabie
Emanuela Ștefan este mama a doi gemeni și este însărcinată cu cel de-al treilea copil. În timp ce Cristina îi palpează abdomenul, măsoară presiunea arterială și circumferința abdominală, Emanuela îi declară că este extrem de fericită că asistenta vine la domiciliu pentru consultație.
Foto: OMS/Igor Vrabie
Marius-Constantin s-a născut prematur cu cinci săptămâni, cântărind la naștere 2.6 kg. Cristina și Ionela au monitorizat bebelușul și i-au dat mamei vestea minunată că acesta a mai luat un kilogram în greutate. De asemenea, mama a primit sfaturi cu privire la alăptat și la dieta pe care ar trebui să o adopte pe întreaga perioadă a alăptării.
Foto: OMS/Igor Vrabie
În urma unei traume, Viorica Chirilă și-a pierdut văzul în urmă cu șapte ani, perioadă în care nu a primit nici un fel de ajutor. Cristina a investigat situația și a descoperit condițiile de trai ale pacientei. În consecință, a contactat primarul orașului și a obținut sprijin pentru a merge cu paciența la un consult specializat. „Operația de cataractă a mai adus culoare în viața mea.”, a declarat Viorica.
Foto: OMS/Igor Vrabie
Cele două asistențe au un rol semnificativ pentru comunitatea din satul Cristești. „Rolul nostru este acela de a oferi sprijin persoanelor care se află în suferință, și de a le recomanda să își viziteze medicul de familie cu regularitate. De asemenea, suntem aici să ținem manifestarea bolilor sub control și să împiedicăm apariția altora. Ne exercităm profesia la firul ierbii.”, spune Cristina.
Foto: OMS/Igor Vrabie

Articol realizat și publicat de Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Acesta poate fi consultat aici.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.