Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

“Contribuția esențială a asistenților medicali în abordarea COVID-19 evidențiază faptul că profesia este pregătită pentru o schimbare majoră”, declară Consiliul Internațional al Asistenților Medicali

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 03 Aprilie 2020

În sprijinul asistenților medicali din prima linie, în contextul epidemiei de COVID-19 și în pregătirea Zilei Internaționale a asistenților medicali ce va avea loc la data de 12 mai 2020, Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN) a lansat raportul intitulat: Nurses: A Voice to Lead – Nursing the World to Health. Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistențtilor Medicali pregătește traducerea raportului și a materialelor dedicate campaniei, urmând să le publice curând online pentru a fi preluate de toți cei interesați.

Ziua de 12 mai în acest an va fi extrem de specială, având în vedere că 2020 este primul an dedicate internațional profesiilor de asistent medical și moașă.

Într-un mesaj video care însoțește lansarea, Directorul Executiv ICN, dl. Howard Catton, a declarat că anul 2020 poartă cea mai potrivită titulatură, referindu-se la contribuția uriașă a asistenților medicali din prima linie care luptă împotriva virusului.  

Președintele ICN, Dna. Annette Kennedy a afirmat: “La data de 12 mai sărbătorim cea de-a 200-a aniversare de la nașterea lui Florence Nightingale și ar fi extrem de mândră de asistenții noștri din prima linie care luptă împotriva COVID-19, și,  deopotrivă, îngrijorată pentru sănătatea și siguranța lor. COVID-19 a pus și mai mult în evidență activitatea asistenților medicali. În calitate de îngrijitori, vindecători, educatori, leaderi și consilieri, asistenții medicali sunt esențiali pentru furnizarea îngrijirilor sigure, accesibile și rentabile. Astăzi și în fiecare zi, asistenții medicali din întreaga lume își fac datoria vitală îngrijind pacienți, indiferent de riscul personal foarte real, cu care se confruntă. Este extrem de important să arătăm lumii cine sunt asistenții medicali și ce fac ei și să ne asigurăm că guvernele investesc în această resursă vitală.”

Celebrând Ziua Internațională a Asistentului Medical și acționând, în același timp, ca un plan pentru schimbare, raportul lansat prezintă activitatea asistenților medicali în toate mediile din întreaga lume. Raportul cuprinde studii de caz prezentate de asistenți medicali din întreaga lume, demonstrând modurile inovatoare în care lucrează aceștia, precum și reflecțiile experților despre ce înseamnă profesia de asistent medical, provocările cu care ne confruntăm,  și cum putem valorifica potențialul profesiei de asistent medical. Raportul analizează îndeaproape aspectele variate ale profesiei, precum și modurile în care pot fi îmbunătățite condițiile de muncă, leadershipul în profesie și siguranța pacientului. Pe lângă studiile de caz din raport, ICN publică un nou studiu de caz, în fiecare săptămână, pe website-ul ICN aici: https://www.icn.ch/news.

În mesajul său video care însoțește lansarea raportului, domnul Catton a vorbit despre importanța  moștenirii.

“Raportul nu reprezintă doar o simplă descriere a ceea ce înseamnă profesia de asistent medical astăzi,  ci și ce poate fi și ce trebuie să fie, pentru îmbunătățirea sănătății globale pe viitor. Pentru a face această schimbare, trebuie să recunoaștem și să construim mai departe pe moștenirea lăsată de Anul Asistentului Medical. Ne referim la abordarea aspectelor legate de personalul insuficient și inegalitatea în profesie, de potențialul practicii avansate în asistența medicală și importanța investițiilor în profesie. Pe scurt, să luăm viitorul în propriile mâini și să ne creăm destinul comun.”

Ziua Internațională a Asistentului Medical se sărbătorește în întreaga lume la data de 12 mai, aniversarea nașterii lui Florence Nightingale. ICN comemorează această zi importantă în fiecare an, prin selectarea unei teme și elaborarea și materiale și documentații și diseminarea acestora  Toate resursele pot fi găsite pe site-ul  https://2020.icnvoicetolead.com/

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.