Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Demersuri ale președintelui OAMGMAMR în sprijinul profesiei în mandatul de președinte al Consiliului European al Asistenților Medicali (ENC)

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 02 Iulie 2020

Protecția profesioniștilor aflați în prima linie a crizei COVID-19 și investiția în educație, formare și dezvoltare profesională continuă a asistenților medicali pentru îmbunătățirea constantă a actului medical reprezintă obiective prioritare ale agendei externe a președintelui OAMGMAMR în calitate de președinte al Consiliului European al Asistenților Medicali (ENC).

Astfel, în luna mai 2020, în exercitarea mandatului de președinte ENC, președintele OAMGMAMR a transmis o scrisoare conducerii Comisiei Europene, Consiliului European și Parlamentului European în care a adus în atenție contextul și dificultățile cu care se confruntă asistenții medicali din sectorul sănătății. Totodată, președintele ENC a subliniat necesitatea extinderii inițiativelor,  inclusiv   la   nivelul   Uniunii Europene,  dedicate   educației,   formării   și  dezvoltării profesionale continue a  asistenților medicali, precum și sprijinirea la nivel european a unui număr mai mare de proiecte finanțate UE, în acest domeniu.

Demersul său a fost întâmpinat pozitiv de conducerile instituțiilor europene care au transmis poziții în replică privind demersurile europene pentru personalul medical.

Comisia Europeană a apreciat eforturile asistenților medicali ca fiind esențiale în protejarea sănătății publice și a mulțumit profesioniștilor pentru devotamentul lor în contextul pandemiei COVID 19.

Instituția europeană a confirmat că aspectele semnalate în scrisoare sunt prioritare pe agenda europeană în domeniu precizând că un element fundamental pentru eficiența, accesibilitatea și rezistența sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană este implicarea unei forțe de muncă din domeniul sănătății, în număr suficient, cu competențele adecvate și în locurile potrivite.   Profesia de asistent medical necesită, fără îndoială, un nivel ridicat de cunoștințe, competențe profesionale și abilități interpersonale, pentru a face față situațiilor dificile.

Concret, preocupările Comisiei Europene au ca obiective:

  • prognoză proactivă a viitoarelor abilități și competențe și reducerea lacunelor dintre ofertă și cerere;
  • promovarea îmbunătățirii pregătirii profesionale continue prin intermediul dezvoltării profesionale continue (CPD);
  • creșterea atractivității profesiei;
  • analiza posibilei redistribuiri a rolurilor și schimbarea sarcinilor în forța de muncă din domeniul sănătății.

Investițiile în dezvoltarea profesională continuă și învățarea pe tot parcursul vieții sunt esențiale și ajută la protejarea siguranței pacientului și a calității îngrijirilor. Europa are nevoie de un număr adecvat de profesioniști din domeniul sănătății, cu competențe corespunzătoare, în locul potrivit și la momentul potrivit. Comisia s-a angajat să continue să sprijine autoritățile naționale pentru a aborda problemele similare cu care se confruntă în acest domeniu, pentru a face schimb de experiență și a învăța unul de la celălalt.

De asemenea, instituția a oferit exemple recente privind acțiunile demarate în susținerea obiectivelor enunțate, respectiv finanțarea din programul UE pentru sănătate a unei “Acțiuni comune privind planificarea și progrnozarea forței de muncă din domeniul sănătății”  urmată de înființarea Rețelei de experți privind planificarea și prognozarea forței de muncă (SEPEN). În prezent, un studiu contractat de Comisie, numit ‘’Maparea și evaluarea evoluțiilor pentru una dintre profesiile sectoriale în temeiul Directivei 2005/36/CE- asistenții medicali generaliști’’, este în curs de desfășurare.

Reacționând la scrisoarea ENC, Dl. David Sassoli, Președintele Parlamentului European a subliniat că îngrijorările autorităților de reglementare a profesiei de asistent medical  “trebuie, în mod evident, luate în considerare proporțional cu  problemele cu care se confruntă această criză (n.r. pandemia de coronavirus).”, promițând, în același timp că  “voi transmite (sugestiile ENC) comisiilor competente ale Parlamentului European.”

La rândul său, Dl. Charles Michel, Președinte al Consiliului European, referitor la succesul luptei împotriva pandemiei a recunoscut că  “acest lucru nu ar fi fost posibil fără eforturile și implicarea extraordinare ale personalului de îngrijiri, care luptă în prima linie pentru a salva vieți. Acum că ne apropiem de faza a doua, cu o redeschidere treptată a societăților, eforturile lor vor rămâne la fel de esențiale ca întotdeauna”. Consiliul European a menționat și eforturile Comisiei de a asigura aprovizionarea cu echipament individual de protecție pe teritoriul întregii Uniuni, prin inițiative comune de achiziții publice prin intermediul mecanismului de protecție civilă. De asemenea, oficialul european s-a referit la măsurile de urgență inițiate de Consiliul UE, cum ar fi Inițiativa pentru investiții  în răspuns la coronavirus care își propune să mobilizeze investițiile pentru consolidarea sistemelor de sănătate ale statelor membre.

Punctele de vedere transmise de instituțiile europene reprezintă un semnal pozitiv privind importanța acordată profesiei de asistent medical pe agenda europeană și preocuparea constantă pentru calitatea formării și dezvoltării profesionale. De asemenea, reprezintă o recunoaștere a statutului ENC ca organizație reprezentativă la nivel european a intereselor profesiei.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.