Proiect SOFT SKILLS | Selecția grupului țintă pentru seriile 9 și 10
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Regulament de organizare

Distribuiți pe Facebook Twitter

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

 HOTĂRÂRE   Nr. 3/2009 din  9 iulie 2009

privind adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

    Text în vigoare începând cu data de 17 octombrie 2017

    REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ

Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 17 octombrie 2017.

    Act de bază

#B: Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 3/2009

Acte modificatoare

#M1: Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 2/2012

#M2: Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 1/2015

#M3: Hotărârea Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 31/2016

#M4: Hotărârea Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 27/2017

 Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.

#B

În temeiul art. 52 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România,

Adunarea generală naţională a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România emite următoarea hotărâre:

ART. 1

Adunarea generală naţională a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România adoptă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    ART. 2

Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ANEXĂ

REGULAMENT de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

    CAPITOLUL I

    Dispoziţii generale

    ART. 1

    (1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, cu personalitate juridică, neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practică publică autorizate.

    (2) OAMGMAMR are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni, în condiţiile legii.

#M3

    (3) OAMGMAMR cuprinde toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008.

    (3^1) OAMGMAMR cuprinde şi surorile medicale şi oficianţii medicali, în calitate de membri asociaţi.

    (4) Activităţile asistentului medical generalist, ale moaşei şi ale asistentului medical se exercită în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 şi cu respectarea normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu OAMGMAMR.

    (4^1) Activităţile surorilor medicale şi ale oficianţilor medicali se exercită în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 şi cu respectarea normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu OAMGMAMR, şi a altor acte normative în vigoare.

    (5) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 îşi exercită profesia pe baza certificatului de membru şi a avizului anual, eliberate de OAMGMAMR.

    (6) Avizul anual se acordă numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.

    (7) Avizul anual se acordă numai persoanelor care exercită profesia de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical pe teritoriul României.

    (8) Membrii asociaţi se autorizează în vederea exercitării activităţilor specifice, în conformitate cu hotărârea Consiliului naţional al OAMGMAMR.

#B

    ART. 2

    Sigla organizaţiei OAMGMAMR va fi aplicată pe toate actele emise de OAMGMAMR atât la nivel naţional, cât şi judeţean, cu menţionarea filialei, a sediului acesteia şi a celorlalte elemente de identificare cerute de prevederile legale.

    ART. 3

    Sediul central al OAMGMAMR este în Bucureşti, str. Ing. Zablovschi nr. 76, sectorul 1. Sediul filialelor judeţene este în oraşul reşedinţă de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru filiala municipiului Bucureşti.

    CAPITOLUL II

    Patrimoniul OAMGMAMR. Veniturile şi cheltuielile

    ART. 4

    (1) OAMGMAMR are patrimoniu propriu pe care îl administrează cu diligenţa unui bun proprietar.

    (2) Patrimoniul OAMGMAMR este alcătuit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile, dobândite în condiţiile legii.

    (3) În exercitarea drepturilor sale, OAMGMAMR posedă şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea, în condiţiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate, beneficiind de rezultatele utilizării acestora.

#M3

    ART. 5

    (1) Patrimoniul OAMGMAMR este gestionat de Biroul executiv al OAMGMAMR, iar la nivel de filială, de Biroul Consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.

#B

    (2) Contabilitatea patrimoniului şi a activităţilor desfăşurate la nivel naţional, cât şi la nivelul filialelor se organizează şi se conduce potrivit legislaţiei financiare în vigoare.

    ART. 6

    Organizarea şi conducerea activităţii contabile se asigură de către personal specializat atât la nivel naţional, cât şi la nivelul filialelor, care au obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii proprii la sediile declarate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

#M3

    ART. 7

    (1) Veniturile OAMGMAMR se constituie din:

    a) taxe de înscriere;

    b) cotizaţii lunare ale membrilor;

    c) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice ori juridice, în condiţiile legii;

    d) fonduri rezultate din diferite taxe pentru manifestări ştiinţifice, în condiţiile legii;

  e) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de educaţie profesională continuă;

    f) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;

    g) drepturi editoriale, publicate în publicaţiile editate de OAMGMAMR;

    h) încasări din activităţi producătoare de venituri, înfiinţare de asociaţii, fundaţii, unităţi de învăţământ;

    i) venituri din chirii;

    j) alte surse, cu respectarea dispoziţiilor legale.

#B

    (2) Cheltuielile OAMGMAMR sunt reprezentate de sumele ori valorile plătite sau de plătit, aferente activităţii desfăşurate.

    ART. 8

    (1) Veniturile şi cheltuielile organizaţiei se stabilesc prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru fiecare exerciţiu financiar.

#M3

    (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se elaborează anual atât la nivelul filialelor, cât şi la nivelul aparatului central, în baza metodologiei stabilite de Consiliul naţional, şi poate suferi rectificări.

#M3

    CAPITOLUL III

    Atribuţiile şi competenţele organelor de conducere ale OAMGMAMR

#M3

    ART. 9

    (1) Organele de conducere la nivel naţional ale OAMGMAMR sunt: Consiliul naţional, Biroul executiv, Preşedintele.

    (2) Organele de conducere la nivel naţional îndeplinesc, în afara atribuţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 şi Statutul OAMGMAMR, şi următoarele atribuţii:

    1. Consiliul naţional:

    a) aprobă regulamentele, procedurile şi normele interne elaborate de Biroul executiv;

    b) aprobă ghidul de elaborare a fişelor-cadru de post de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical şi metodologia de avizare a acestora, la propunerea Biroului executiv;

    c) aprobă proiecte de metodologii, de ghiduri şi de protocoale de practică, la propunerea Biroului executiv;

   d) avizează metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de grad principal, la propunerea Biroului executiv;

    e) aprobă condiţiile de autorizare în vederea exercitării profesiei de către membrii asociaţi;

    f) aprobă înfiinţarea de structuri de suport, la propunerea Biroului executiv;

    g) aprobă metodologia privind acordarea avizului OAMGMAMR de exercitare temporară a activităţilor profesionale în România de către asistenţii medicali generalişti, moaşe, asistenţii medicali, cetăţeni ai unui stat terţ;

    h) aprobă metodologia de recunoaştere a calificărilor asistenţilor medicali generalişti, moaşelor, asistenţilor medicali, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene pentru accesul la una dintre activităţile profesionale pe teritoriul României;

    i) aprobă metodologia privind întocmirea şi eliberarea documentelor care atestă titlurile româneşti de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical, în vederea recunoaşterii profesionale în statele membre ale Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;

    j) aprobă procedura privind accesul parţial la o activitate profesională pe teritoriul României a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor, asistenţilor medicali, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;

    k) aprobă procedura privind condiţiile de organizare a centrelor lingvistice, precum şi de verificare a cunoştinţelor lingvistice;

    l) aprobă metodologia privind elaborarea şi, după caz, emiterea cardului profesional european pentru membrii săi;

    m) aprobă metodologia de întocmire şi eliberare a certificatului de status profesional curent;

    n) aprobă procedura de raportare a modului în care au fost duse la îndeplinire hotărârile Consiliului naţional şi ale Consiliului judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, deciziile biroului consiliului judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli;

    o) aprobă criteriile şi standardele privind asigurarea calităţii serviciilor de îngrijiri de sănătate.

    2. Biroul executiv:

    a) aprobă regulamentul intern, alte regulamente, norme şi metodologii necesare funcţionării aparatului central;

    b) aprobă structura organizatorică a aparatului central al OAMGMAMR;

    c) ia decizii în situaţii de urgenţă, în vederea înlăturării unor riscuri care ar aduce atingere intereselor organizaţiei, pe care ulterior le va supune spre aprobare/validare Consiliului naţional;

    d) aprobă componenţa nominală a membrilor comisiilor de specialitate, la nivel naţional;

    e) colaborează cu Ministerul Sănătăţii în vederea elaborării metodologiilor de organizare a programelor de specializare şi acordare de competenţe pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali;

    f) propune Consiliului naţional criteriile şi standardele privind asigurarea calităţii serviciilor de îngrijiri de sănătate;

    g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la elaborarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi a normelor de aplicare a acestora;

    h) propune Consiliului naţional înfiinţarea de structuri de suport pentru buna funcţionare a OAMGMAMR (atingerea obiectivelor şi realizarea strategiei organizaţiei);

    i) elaborează procedura de raportare a modului în care au fost duse la îndeplinire hotărârile Consiliului naţional şi ale Consiliului judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, deciziile biroului Consiliului judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli;

    j) întocmeşte raportul către Consiliul naţional privind modul în care au fost duse la îndeplinire hotărârile Consiliului naţional şi ale Consiliului judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, deciziile biroului Consiliului judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli de către filiale, precum şi raportul privind activitatea proprie.

    3. Preşedintele:

    a) elaborează structura organizatorică a aparatului central al OAMGMAMR;

    b) propune convocarea Consiliului judeţean/Municipiului Bucureşti, în situaţii în care apar probleme de organizare, funcţionare şi încălcări ale prevederilor legale, ale hotărârilor Consiliului naţional la nivelul filialelor OAMGMAMR, care sunt de natură să prejudicieze organizaţia;

    c) emite decizie privind declanşarea mecanismului de alertă.

#M3

    ART. 10

    (1) Organele de conducere ale filialelor judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti ale OAMGMAMR sunt:

    a) Adunarea generală;

    b) Consiliul judeţean, respectiv Consiliul Municipiului Bucureşti;

    c) Biroul Consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti;

    d) preşedintele.

    (2) Consiliul judeţean/Consiliul municipiului Bucureşti aprobă:

    a) regulamentul intern şi alte regulamente, norme şi metodologii necesare funcţionării filialelor, în limitele de competenţă stabilite prin Statut şi cu respectarea prevederilor legale;

    b) bugetul de venituri şi cheltuieli al filialei;

    c) Programul de educaţie profesională continuă.

#B

    CAPITOLUL IV

    Structura şi atribuţiile departamentelor/compartimentelor din cadrul OAMGMAMR

#M3

    ART. 11

    (1) La nivelul Consiliului naţional funcţionează:

    a) departamente/compartimente de specialitate, precum şi Comisia de specialitate a asistenţilor medicali generalişti, Comisia de specialitate a moaşelor, comisii de specialitate pentru asistenţii medicali, Comisia naţională pentru recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical obţinute în Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană, Comisia naţională de etică şi deontologie, Comisia naţională de educaţie profesională continuă, Comisia naţională de control financiar, precum şi alte comisii, aprobate prin hotărâre a Consiliului naţional;

    b) departamente/structuri de suport care vizează următoarele domenii: managementul resurselor umane, managementul dezvoltării instituţionale şi alte domenii necesare funcţionării organizaţiei.

    (2) Structura organizatorică internă a aparatului central al OAMGMAMR se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, Statutului şi ale prezentului regulament.

    (3) Filialele judeţene, respectiv filiala municipiului Bucureşti pot adopta o structură organizatorică similară cu structura OAMGMAMR la nivel naţional.

    (4) La nivel naţional/judeţean/al municipiului Bucureşti, în vederea accesului la informaţii, se organizează birouri de informare legislativă.

#M3

    ART. 12

    (1) Departamentele/Compartimentele, comisiile de specialitate din componenţa OAMGMAMR sunt:

    a) Departamentul profesional ştiinţific, de cercetare şi dezvoltare a profesiei, care are în componenţă:

    – Compartimentul de cercetare şi dezvoltare a profesiei;

    – Compartimentul standardizare;

    – Comisia de specialitate a asistenţilor medicali generalişti;

    – Comisia de specialitate a moaşelor;

    – Comisii de specialitate pentru asistenţii medicali;

    b) Departamentul de control şi supraveghere a profesiei de asistent medical generalist, moaşă, asistent medical şi membri asociaţi, care are în componenţă:

    – Compartimentul înregistrare, certificare şi avizare;

    – Comisia judeţeană de avizare şi reavizare a cabinetelor individuale de practică independentă pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali;

    c) Departamentul de înregistrare asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali şi membri asociaţi;

    d) Departamentul comunicare şi relaţii internaţionale;

    e) Departamentul financiar-contabil;

    f) Departamentul juridic;

    g) Departamentul proiecte;

    h) Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale, care are în componenţă:

    – Comisia naţională pentru recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical obţinute în Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană;

    i) Compartimentul înregistrare/eliberare documente de atestare a titlurilor româneşti de calificare profesională;

    j) Comisia Naţională/judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Educaţie Profesională Continuă;

    k) Comisia Naţională/judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Etică şi Deontologie;

    l) Comisia Naţională de Control Financiar;

    m) Secretariatul general.

    (2) La nivelul aparatului central al OAMGMAMR/al filialelor judeţene/municipiului Bucureşti, în subordinea directă a preşedintelui, funcţionează consilieri, precum şi structuri de suport care vizează următoarele domenii: managementul dezvoltării instituţionale, managementul resurselor umane şi alte domenii necesare funcţionării organizaţiei.

#M3

    ART. 13

    (1) Departamentele/Comisiile/Compartimentele sunt conduse de un şef de departament/preşedinte comisie/şef compartiment şi se află în coordonarea directă a unuia dintre membrii Biroului executiv al OAMGMAMR, respectiv Biroului consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti.

    (2) Desemnarea şefilor de departamente, a preşedinţilor de comisii sau a şefilor de compartimente se face de către Biroul executiv al OAMGMAMR, respectiv de Biroul consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti, în condiţiile legii.

#M3

    ART. 14

    În funcţie de ponderea şi de volumul lucrărilor, şeful de departament/compartiment sau preşedintele comisiei propune, spre aprobare, conducerii organizaţiei structura de personal necesară funcţionării departamentului/compartimentului/comisiei.

#M3

    ART. 15 *** Abrogat

#B

    ART. 16

    (1) Comisiile de specialitate se întrunesc în şedinţe ordinare şi ori de câte ori este nevoie.

    (2) Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor săi.

    (3) Comisia poate invita să participe la şedinţele sale specialişti din cadrul organizaţiei proprii sau din afara acesteia.

#M3

    ART. 17

    (1) Departamentul profesional ştiinţific, de cercetare şi dezvoltare a profesiei funcţionează sub directa coordonare a unui vicepreşedinte, desemnat de Biroul executiv la nivel naţional al OAMGMAMR şi sub directa coordonare a preşedintelui, la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti.

    (2) Departamentul profesional ştiinţific, de control şi supraveghere a profesiei îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) colaborează cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea normelor specifice şi a reglementărilor privind profesiile de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;

    b) elaborează criterii privind asigurarea calităţii serviciilor de îngrijiri de sănătate, care vor fi propuse spre aprobare Ministerului Sănătăţii;

    c) elaborează proiecte de metodologii, de ghiduri şi de protocoale de practică, care vor fi propuse spre aprobare Ministerului Sănătăţii;

    d) elaborează standarde de practică profesională, în vederea asigurării calităţii actului de îngrijire în unităţile sanitare, care vor fi propuse spre aprobare Ministerului Sănătăţii;

    e) elaborează curricule de pregătire profesională continuă, la solicitarea Biroului executiv/Biroului Consiliului judeţean/Biroului Consiliului Municipiului Bucureşti;

    f) elaborează norme şi metodologii privind autorizarea exercitării profesiei, precum şi drepturile şi obligaţiile membrilor asociaţi (surori medicale şi oficianţi medicali);

    g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi organizarea de manifestări ştiinţifice în domeniul îngrijirilor de sănătate;

    h) organizează şi derulează programe de calificare profesională în domeniul sănătate.

    (3) Departamentul profesional ştiinţific, de cercetare şi dezvoltare a profesiei este condus de un şef de departament, asistent medical generalist/moaşă/asistent medical, principal/licenţiat, care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) coordonează şi controlează activitatea comisiilor şi compartimentelor din cadrul departamentului;

    b) stabileşte atribuţiile structurilor organizatorice ale departamentului;

    c) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    d) propune componenţa nominală a comisiilor din cadrul departamentului;

    e) asigură colaborarea şi schimbul de informaţii cu celelalte structuri care funcţionează la nivelul OAMGMAMR;

    f) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR/Biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti, în limitele competenţei sale.

#M3

    ART. 18

    (1) Departamentul de control şi supraveghere a profesiei de asistent medical generalist, moaşă, asistent medical şi membri asociaţi funcţionează sub directa coordonare a unui vicepreşedinte desemnat de Biroul executiv, la nivel naţional al OAMGMAMR, şi sub directa coordonare a preşedintelui, la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti şi îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) asigură aplicarea normelor specifice şi a reglementărilor privind profesiile de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;

    b) supraveghează aplicarea şi respectarea standardelor de calitate a activităţilor de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical;

    c) participă, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Ministerul Sănătăţii, la stabilirea numărului de locuri pentru învăţământul postliceal sanitar şi pentru învăţământul superior de asistenţă medicală;

    d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la activitatea de avizare privind înfiinţarea cabinetelor private ale asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali, indiferent de forma lor juridică;

    e) avizează fişa posturilor de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical din punctul de vedere al respectării atribuţiilor, conform competenţelor dobândite în baza formării/titlului de calificare profesională, a standardelor de calitate şi a normelor specifice;

    f) iniţiază şi susţine programe de informare, în scopul cunoaşterii de către membrii săi a drepturilor şi obligaţiilor profesionale şi a altor informaţii de interes pentru aceştia;

    g) monitorizează procesul de reatestare a competenţei profesionale a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali şi întocmeşte semestrial rapoarte;

    h) autorizează temporar exercitarea profesiilor de asistent medical generalist şi de moaşă pentru cetăţenii altor state, în cazul situaţiilor de urgenţă, schimburilor de experienţă, convenţiilor bilaterale dintre România şi alte state;

    i) ţine evidenţa membrilor autorizaţi, a celor împotriva cărora s-au dispus sancţiuni ori li s-a retras calitatea de membru sau au fost suspendaţi temporar din această calitate.

    (2) Departamentul de control şi supraveghere a profesiei de asistent medical generalist, moaşă, asistent medical şi membri asociaţi este condus de un şef de departament, asistent medical generalist/moaşă/asistent medical, principal/licenţiat, care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) coordonează şi controlează activitatea comisiei şi compartimentului din cadrul departamentului;

    b) stabileşte atribuţiile structurilor organizatorice ale departamentului;

    c) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    d) propune componenţa nominală a comisiei din cadrul departamentului;

    e) colaborează cu Comisia naţională de etică şi deontologie şi cu Comisia naţională pentru recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical obţinute în Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană în cadrul mecanismului de alertă, pentru monitorizarea membrilor cărora li s-a eliberat avizul de liberă practică, membrilor împotriva cărora s-au pronunţat sancţiuni disciplinare sau li s-a retras calitatea de membru al OAMGMAMR ori au fost suspendaţi temporar din această calitate;

    f) asigură colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul recunoaşterii calificărilor/autorizării temporare privind exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical, cu Ministerul Sănătăţii, după caz, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi alte autorităţi competente ale altor state;

    g) asigură colaborarea şi schimbul de informaţii cu celelalte structuri care funcţionează la nivelul OAMGMAMR;

    h) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Biroul executiv/Biroul consiliului judeţean/Municipiului Bucureşti, în limitele competenţei sale.

#M3

    ART. 19

    (1) Comisia Naţională de Educaţie Profesională Continuă funcţionează sub directa coordonare a unui vicepreşedinte desemnat de Biroul executiv al OAMGMAMR la nivel naţional, iar Comisia judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Educaţie Profesională Continuă, sub directa coordonare a preşedintelui la nivelul filialei judeţene/a municipiului Bucureşti.

    (2) Comisia Naţională de Educaţie Profesională Continuă îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) elaborează Programul naţional de educaţie profesională continuă;

    b) acreditează furnizorii de educaţie profesională continuă şi întocmeşte Lista furnizorilor de educaţie profesională continuă acreditaţi;

    c) creditează programele de educaţie profesională continuă, conform Programului naţional de educaţie profesională continuă;

    d) elaborează şi propune Biroului executiv al OAMGMAMR metodologii de organizare şi desfăşurare a programelor de educaţie profesională continuă;

    e) monitorizează desfăşurarea programelor de educaţie profesională continuă;

    f) colaborează cu Ministerul Sănătăţii, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la iniţierea şi promovarea formelor de educaţie continuă, în vederea creşterii gradului de competenţă profesională a membrilor săi;

    g) organizează activitatea de înregistrare a documentelor de educaţie profesională continuă;

    h) verifică documentele privind numărul participanţilor, raportul de curs, documentele de plată;

    i) organizează evidenţa certificatelor de participare la cursurile de educaţie profesională continuă eliberate de OAMGMAMR naţional filialelor judeţene/a municipiului Bucureşti.

    (3) Comisia judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Educaţie Profesională Continuă îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) elaborează Programul de educaţie profesională continuă la nivelul filialei în baza analizei nevoii de formare;

    b) monitorizează desfăşurarea programelor de educaţie profesională continuă;

    c) organizează activitatea de înregistrare a documentelor de educaţie profesională continuă;

    d) analizează şi verifică documentele privind numărul participanţilor, raportul de curs, documentele de plată;

    e) organizează evidenţa certificatelor de credite eliberate;

    f) furnizează Comisiei Naţionale de Educaţie Profesională Continuă datele necesare pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e) – i).

    (4) Comisia Naţională/judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Educaţie Profesională Continuă funcţionează în baza unui regulament propriu elaborat de acestea.

#B

    ART. 20

    (1) Comisia Naţională de Etică şi Deontologie funcţionează sub directa coordonare a Biroului executiv la nivel naţional şi Comisia teritorială de etică şi deontologie, sub directa coordonare a Biroului consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti.

#M4

    (2) Comisia Naţională de Etică şi Deontologie este compusă din preşedinte şi 5 membri nominalizaţi de Biroul executiv.

    (3) Comisia teritorială de etică şi deontologie este compusă din preşedinte şi 2 sau 4 membri nominalizaţi de Biroul Consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti.

    (4) În vederea asigurării lucrărilor Comisiei naţionale/teritoriale de etică şi deontologie, unul dintre membrii nominalizaţi de Biroul executiv, respectiv Biroul Consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti va îndeplini atribuţiile de secretar.

#B

    ART. 21

    (1) Comisia Naţională de Etică şi Deontologie îndeplineşte următoarele atribuţii:

#M3

    a) urmăreşte şi asigură respectarea de către membrii OAMGMAMR a prevederilor Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, denumit în continuare Codul de etică şi deontologie, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, ale Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare Statut, şi ale prezentului regulament;

#B

    b) monitorizează membrii împotriva cărora s-au pronunţat sancţiuni disciplinare sau li s-a retras calitatea de membru al OAMGMAMR ori au fost suspendaţi temporar din această calitate;

    c) judecă abaterile săvârşite de membrii OAMGMAMR în exercitarea funcţiei elective şi propune pronunţarea unei sancţiuni în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 şi ale Statutului;

    d) soluţionează conflictele ivite între membrii OAMGMAMR şi filiale, precum şi conflictele ivite între filialele OAMGMAMR;

    e) propune pronunţarea unei sancţiuni în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, ale Statutului şi ale Codului de etică şi deontologie;

    f) întocmeşte rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată;

#M3

    g) furnizează datele pentru mecanismul de alertă.

#B

    (2) Comisia teritorială de etică şi deontologie îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) urmăreşte şi asigură respectarea de către membrii OAMGMAMR a prevederilor Codului de etică şi deontologie, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, ale Statutului şi ale prezentului regulament;

    b) monitorizează membrii împotriva cărora s-au pronunţat sancţiuni disciplinare sau li s-a retras calitatea de membru al OAMGMAMR ori au fost suspendaţi temporar din această calitate;

    c) soluţionează contestaţiile depuse împotriva sancţiunilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008;

#M3

    d) furnizează datele pentru mecanismul de alertă.

#B

    ART. 22

    (1) Lucrările comisiei se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 4 membri.

    (2) Lucrările comisiei se consemnează în registrul de procese-verbale, care se numerotează şi se ştampilează pe fiecare filă.

    (3) Deciziile comisiei se iau de regulă prin consens sau cu majoritatea simplă a voturilor, după caz, şi se consemnează în registrul de procese-verbale al comisiei.

    (4) Sub sancţiunea nulităţii absolute deciziile comisiei se semnează de către membrii prezenţi ai acesteia.

#M3

    (5) Comisia de etică şi deontologie funcţionează în baza unui regulament propriu elaborat de aceasta şi aprobat de Consiliul naţional.

#M3

    ART. 23

    (1) Biroul executiv, respectiv Biroul consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti organizează birouri de informare legislativă în vederea asigurării accesului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cetăţeni români, precum şi pentru cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România şi care exercită profesia, la informaţiile privind legislaţia din domeniul sănătăţii, securităţii sociale, precum şi prevederile Codului de etică şi deontologie al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali.

    (2) Biroul executiv, respectiv Biroul consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti vor desemna câte o persoană pentru organizarea activităţii biroului naţional/teritorial de informare legislativă.

#B

    ART. 24

    Accesul la informaţiile prevăzute la art. 23 alin. (1) se realizează prin:

#M3

    a) afişare/punere la dispoziţie spre consultare la sediul organizaţiei, în spaţii special destinate acestui scop a legislaţiei, normelor, standardelor, ghidurilor etc.;

#B

    b) publicare în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi pe pagina de internet proprie;

#M3

    c) consultarea lor la sediul organizaţiei, în spaţii special destinate acestui scop.

#M3

    ART. 25

    (1) Departamentul/Compartimentul comunicare şi relaţii internaţionale funcţionează sub directa coordonare a preşedintelui OAMGMAMR la nivel naţional şi sub directa coordonare a preşedintelui, la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti şi are următoarele atribuţii:

    a) stabileşte contacte şi asigură schimbul de informaţii referitoare la activitatea OAMGMAMR cu alte organizaţii şi instituţii naţionale şi internaţionale;

    b) promovează imaginea organizaţiei atât la nivel naţional, cât şi internaţional;

    c) organizează centre de pregătire lingvistică necesare pentru exercitarea profesiei de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;

    d) colaborează cu instituţii/autorităţi de stat furnizând, la cerere, informaţii cu privire la membrii OAMGMAMR.

    (2) Departamentul/Compartimentul comunicare şi relaţii internaţionale este condus de un şef de departament/compartiment, care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) monitorizarea presei scrise şi audiovizuale;

    b) administrarea site-ului OAMGMAMR: www.oamr.ro;

    c) editarea revistei „Ars medica”, redactarea materialelor pentru revistă şi asigurarea difuzării acesteia, precum şi elaborarea altor publicaţii: buletine informative, broşuri promoţionale;

    d) formularea răspunsurilor pentru mesajele primite din partea membrilor OAMGMAMR pe e-mailul organizaţiei şi/sau redirecţionarea acestora către compartimentele/departamentele de specialitate;

    e) iniţierea unor proiecte comune cu organizaţii în colaborare cu celelalte departamente şi organizarea/iniţierea unor întâlniri între reprezentanţii acestora şi membrii Biroului executiv;

    f) preluarea şi prelucrarea informaţiilor, permanent, de interes pentru membrii OAMGMAMR/public din partea celorlalte departamente şi aducerea lor la cunoştinţa membrilor/publicului prin mijloacele specifice mai sus menţionate;

    g) propunerea acţiunilor de promovare a imaginii organizaţiei atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi iniţierea demersurilor necesare punerii în practică;

    h) elaborarea fişelor de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    i) îndeplinirea oricăror altor atribuţii stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR şi de preşedintele acestuia, în limitele competenţei sale.

#M3

    ART. 26

    (1) Departamentul/Compartimentul înregistrare asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali şi membri asociaţi funcţionează sub directa coordonare a unui vicepreşedinte, nominalizat de Biroul executiv al OAMGMAMR la nivel naţional, şi sub directa coordonare a preşedintelui la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti. Departamentul/Compartimentul înregistrare asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali şi membri asociaţi îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) întocmeşte şi actualizează permanent Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România şi administrează pagina de internet pe care este publicat;

    b) emite şi eliberează certificatul de status profesional curent.

    (2) Departamentul/Compartimentul este condus de un şef de departament/compartiment care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) coordonează întreaga activitate privind funcţionarea şi actualizarea permanentă a programului informatic privind realizarea Registrului naţional unic;

    b) întocmeşte anual un raport de activitate;

    c) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    d) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR şi de preşedintele acestuia, în limitele competenţei sale.

#M3

    ART. 27

    (1) Departamentul/Compartimentul financiar-contabil funcţionează sub directa coordonare a preşedintelui OAMGMAMR, la nivel naţional şi a preşedintelui, la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti. Departamentul/Compartimentul financiar-contabil îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) asigură elaborarea, fundamentarea şi executarea bugetului de venituri şi cheltuieli al organizaţiei şi a celorlalte lucrări financiar-contabile;

    b) asigură organizarea şi conducerea activităţii financiar-contabile, conform legislaţiei în vigoare;

    c) asigură gestionarea bunurilor aflate în patrimoniul organizaţiei.

    (2) Departamentul/Compartimentul financiar-contabil este condus de un şef de departament/compartiment, cu studii superioare economice, autorizat în domeniul financiar-contabil, care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) organizează, îndrumă, conduce, controlează şi răspunde de desfăşurarea în mod eficient a activităţii financiar-contabile a organizaţiei în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;

    b) organizează şi coordonează contabilitatea operaţiilor de capital, contabilitatea imobilizărilor, contabilitatea stocurilor, contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor, contabilitatea angajamentelor şi altor elemente patrimoniale, contabilitatea de gestiune, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

    c) urmăreşte respectarea principiilor contabile şi ale evaluării patrimoniului (prudenţei, permanenţei metodelor, continuităţii activităţii, independenţei exerciţiului, intangibilităţii bilanţului de deschidere, necompensării);

    d) răspunde de respectarea disciplinei de casă, a regulamentului operaţional de casă şi a celorlalte dispoziţii privind operaţiunile cu numerar, efectuând personal sau prin altă persoană împuternicită, cel puţin lunar şi inopinat, controlul casieriei, atât sub aspectul existenţei faptice a valorilor băneşti, cât şi sub aspectul securităţii acestora;

    e) asigură şi răspunde de elaborarea balanţei de verificare la termenele stabilite de legislaţia în vigoare;

    f) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi informează organele de conducere cu privire la execuţia bugetară;

    g) întocmeşte situaţiile financiare anuale şi anexele acestora, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

    h) elaborează şi actualizează manualul de politici şi proceduri contabile;

    i) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare preşedintelui organizaţiei;

    j) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR şi de preşedintele acestuia, în limitele competenţei sale.

#M3

    ART. 27^1

    (1) Departamentul/Compartimentul juridic funcţionează sub directa coordonare a preşedintelui OAMGMAMR la nivel naţional şi a preşedintelui la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti. Departamentul juridic îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) asigură consultanţă juridică pentru organizaţie;

    b) asigură asistenţă juridică pentru OAMGMAMR în faţa oricăror organe jurisdicţionale;

    c) întocmeşte formalităţile prevăzute de lege în cazul modificării actelor care reglementează profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;

    d) redactează decizii, hotărâri ale Biroului executiv, Consiliului naţional, respectiv Biroului Consiliului judeţean şi/sau Consiliului judeţean;

    e) participă la elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al OAMGMAMR, a Codului de etică şi deontologie, a Statutului OAMGMAMR;

    f) elaborează puncte de vedere şi răspunsuri la corespondenţa cu membrii OAMGMAMR, cu filialele OAMGMAMR şi cu alte instituţii;

    g) colaborează la întocmirea regulamentelor, instrucţiunilor, precum şi a altor acte cu caracter normativ elaborate de OAMGMAMR;

    h) avizează actele cu caracter juridic ale organizaţiei la solicitarea conducerii OAMGMAMR;

    i) colaborează la elaborarea Statutului, Regulamentului de organizare şi funcţionare al OAMGMAMR, Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi asistentului medical din România;

    j) asigură consultanţă juridică pentru organizaţie în domeniul derulării programelor de calificări şi în domeniul legislaţiei muncii;

    k) informează organele de conducere ale OAMGMAMR asupra legislaţiei muncii/specifice;

    l) colaborează cu Ministerul Sănătăţii, cu Autoritatea Naţională a Calificărilor, cu organizaţii, autorităţi şi instituţii ale statului în limitele competenţei profesionale;

    m) colaborează la transmiterea către autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ale Confederaţiei Elveţiene, a informaţiilor solicitate prin mecanismul de alertă;

    n) participă la lucrările Comisiei Naţionale/judeţene de etică şi deontologie;

    o) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR/Biroul Consiliului judeţean/Municipiului Bucureşti şi de preşedinte, în limitele competenţei sale.

    (2) Departamentul/Compartimentul juridic este condus de un şef de departament/compartiment, cu studii superioare juridice, care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) organizează şi coordonează activitatea Departamentului/Compartimentului juridic;

    b) urmăreşte rezolvarea tuturor problemelor de natură juridică apărute;

    c) întocmeşte şi verifică contractele comerciale din cadrul organizaţiei;

    d) colaborează cu toate departamentele din cadrul organizaţiei pe parte juridică;

    e) reprezintă interesele organizaţiei în faţa instanţelor de judecată;

    f) coordonează activitatea şi repartizează sarcinile care fac obiectul activităţii juridice;

    g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la elaborarea proiectelor de norme privind furnizarea îngrijirilor în domeniul asigurărilor sociale de sănătate;

    h) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    i) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR/Biroul Consiliului judeţean/Municipiului Bucureşti şi de preşedinte, în limitele competenţei sale.

#M3

    ART. 27^2

    (1) Departamentul/Compartimentul proiecte funcţionează sub directa coordonare a preşedintelui OAMGMAMR la nivel naţional şi a preşedintelui la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti. Departamentul/Compartimentul proiecte îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) implementează proiectele cu finanţare europeană şi alte proiecte derulate la nivelul organizaţiei;

    b) asigură buna desfăşurare a parteneriatelor pentru implementarea proiectelor;

    c) monitorizează buna desfăşurare a implementării proiectelor cu finanţare europeană;

    d) monitorizează diseminarea informaţiilor către toţi participanţii interesaţi de proiecte;

    e) întocmeşte/actualizează/verifică procedurile operaţionale de lucru în cadrul proiectelor;

    f) elaborează bugetele şi previziunile financiare periodice în cadrul proiectelor;

    g) colaborează cu echipa pentru rezolvarea problemelor de ordin financiar ce pot afecta desfăşurarea proiectelor;

    h) participă la pregătirea rapoartelor şi a materialelor de sinteză privind activitatea desfăşurată, din punctul de vedere al resurselor financiare;

    i) verifică eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru desfăşurarea proiectului;

    j) monitorizează cheltuielile pe capitole bugetare şi stadiul recuperării prefinanţării;

    k) identifică posibile surse de finanţare nerambursabilă;

    l) asigură consiliere Biroului executiv privind oportunităţile de aplicaţii pentru derularea de noi proiecte cu finanţare din Fondul Social European (FSE);

    m) elaborează documente informative în ceea ce priveşte oportunităţile de finanţare disponibile privind dezvoltarea de proiecte cu finanţare din FSE;

    n) elaborează şi depune cereri de finanţare nerambursabilă;

    o) coordonează procesul de contractare pentru proiectele aprobate;

    p) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele OAMGMAMR.

    (2) Departamentul/Compartimentul proiecte este condus de un şef de departament/compartiment, cu studii superioare, care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) supervizează şi coordonează activitatea echipelor de implementare ce desfăşoară activităţi în cadrul proiectelor cu finanţare europeană;

    b) asigură buna desfăşurare a parteneriatelor pentru implementarea proiectelor;

    c) monitorizează buna desfăşurare a implementării proiectelor cu finanţare europeană;

    d) monitorizează diseminarea informaţiilor către toţi participanţii interesaţi de proiecte;

    e) participă la întocmirea/actualizarea/verificarea procedurilor operaţionale de lucru în cadrul proiectelor;

    f) participă la realizarea bugetelor şi a previziunilor financiare periodice în cadrul proiectelor;

    g) colaborează cu echipa pentru rezolvarea problemelor de ordin financiar ce pot afecta desfăşurarea proiectelor;

    h) participă la pregătirea rapoartelor şi a materialelor de sinteză privind activitatea desfăşurată, din punctul de vedere al resurselor financiare;

    i) verifică eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru desfăşurarea proiectului;

    j) monitorizează cheltuielile pe capitole bugetare şi stadiul recuperării prefinanţării;

    k) identifică posibile surse de finanţare nerambursabilă;

    l) asigură consiliere Biroului executiv privind oportunităţile de aplicaţii pentru derularea de noi proiecte cu finanţare din Fondul Social European;

    m) elaborează documente informative în ceea ce priveşte oportunităţile de finanţare disponibile privind dezvoltarea de proiecte cu finanţare din FSE;

    n) elaborează şi depune cereri de finanţare nerambursabilă;

    o) coordonează procesul de contractare pentru proiectele aprobate;

    p) păstrează confidenţialitatea asupra conţinutului tuturor documentelor, precum şi asupra altor informaţii sau date de care a luat la cunoştinţă pe toată durata executării contractului individual de muncă, de natură să prejudicieze interesele şi imaginea organizaţiei;

    q) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    r) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele OAMGMAMR.

#B

    ART. 28

    (1) Comisia Naţională de Control Financiar este condusă de un preşedinte cu studii superioare de specialitate în domeniul financiar-contabil.

#M3

    (2) Comisia Naţională de Control Financiar este compusă din 2 reprezentanţi care au studii de specialitate în domeniul financiar-contabil.

#B

    (3) Membrii Comisiei Naţionale de Control Financiar vor fi propuşi de preşedintele acesteia spre validare nominală de către Biroul executiv al OAMGMAMR.

    (4) Membrii Comisiei Naţionale de Control Financiar nu pot îndeplini funcţii similare în alte comisii.

    (5) Nu pot fi membri ai Comisiei Naţionale de Control Financiar rudele membrilor Biroului executiv şi ale personalului salariat al OAMGMAMR până la gradul al patrulea inclusiv.

    (6) Comisia Naţională de Control Financiar îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare elaborat de Biroul executiv şi aprobat de Consiliul Naţional.

#M3

    ART. 28^1

    (1) Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale funcţionează sub directa coordonare a preşedintelui OAMGMAMR, la nivel naţional. Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) elaborează metodologia privind acordarea avizului OAMGMAMR de exercitare temporară a activităţilor profesionale, în România, de către asistenţii medicali generalişti, moaşe, asistenţii medicali, cetăţeni ai unui stat terţ;

    b) elaborează metodologia de recunoaştere a calificărilor asistenţilor medicali generalişti, moaşelor, asistenţilor medicali, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene pentru accesul la una dintre activităţile profesionale pe teritoriul României;

    c) elaborează metodologia privind întocmirea şi eliberarea documentelor care atestă titlurile româneşti de calificare de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical, în vederea recunoaşterii profesionale în celelalte state membre UE, Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;

    d) elaborează procedura privind accesul parţial la o activitate profesională pe teritoriul României a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor, asistenţilor medicali, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei în unul din aceste state, atunci când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar sau ocazional activităţile de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;

    e) informează semestrial Ministerul Sănătăţii cu privire la numărul asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care beneficiază de prevederile privind exercitarea profesiei în regim temporar, ocazional sau în regim de stabilire pe teritoriul României;

    f) elaborează procedura privind condiţiile în care se face verificarea cunoştinţelor lingvistice;

    g) elaborează procedura/metodologia privind întocmirea şi, după caz, emiterea cardului profesional european pentru membrii săi;

    h) elaborează metodologia de întocmire şi eliberare a certificatului de status profesional curent;

    i) asigură schimbul de informaţii, prin intermediul Sistemului de Informare al Pieţei Interne a Uniunii Europene (IMI), cu autorităţile competente ale altor state în vederea exercitării profesiei de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii medicali;

    j) colaborează cu Departamentul/Compartimentul juridic şi cu Departamentul/Compartimentul înregistrare asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali şi membri asociaţi în ceea ce priveşte informarea autorităţilor competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi ale Confederaţiei Elveţiene în cadrul mecanismului de alertă;

    k) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele OAMGMAMR.

    (2) Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale este condus de un şef de departament. Şeful de departament are următoarele atribuţii:

    a) elaborează metodologia de avizare de către OAMGMAMR, a exercitării temporare în România, a activităţilor profesionale de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali, cetăţeni ai unui stat terţ;

    b) elaborează metodologia de acordare de către OAMGMAMR a avizului de exercitare temporară sau ocazională în România a activităţilor profesionale de către asistenţii medicali generalişti, moaşe, asistenţii medicali, cetăţeni ai unui alt stat membru UE, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene formaţi în profesie în aceste state;

    c) elaborează metodologia de recunoaştere a titlurilor de calificare de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical, eliberate de un alt stat membru UE, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană cetăţenilor acestora, în vederea accesului la activităţile profesionale pe teritoriul României;

    d) elaborează metodologia de acordare a accesului parţial la o activitate profesională pe teritoriul României titularilor calificărilor de asistenţi medicali (specializaţi), cetăţeni unui alt stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, formaţi în profesie în aceste state;

    e) elaborează metodologia internă privind întocmirea şi, după caz, emiterea cardului profesional european pentru asistenţii medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali formaţi în profesie în România;

    f) elaborează metodologia de întocmire şi eliberare a certificatului de status profesional curent;

    g) elaborează metodologia privind întocmirea şi eliberarea documentelor care atestă titlurile româneşti de calificare de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical, în vederea recunoaşterii profesionale de către celelalte state membre UE, statele aparţinând Spaţiului Economic European şi de către Confederaţia Elveţiană;

    h) elaborează modelele-tip pentru documentele care atestă titlurile româneşti de calificare de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical şi le supune aprobării preşedintelui OAMGMAMR;

    i) elaborează Regulamentul de funcţionare a Comisiei naţionale pentru recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical;

    j) colaborează cu Departamentul juridic la elaborarea metodologiei interne de declanşare a mecanismului de alertă a celorlalte state membre UE cu privire la asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali aflaţi în situaţiile prevăzute în acest sens de Directiva 2005/36/CE, modificată şi completată prin Directiva 2013/55/CE;

    k) colaborează cu Departamentul juridic şi cu Departamentul înregistrare asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali în vederea îndeplinirii în condiţii optime a atribuţiilor care revin OAMGMAMR în cadrul mecanismului de alertă prevăzut de directivă;

    l) colaborează cu Departamentul juridic şi Departamentul înregistrare asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali şi membri asociaţi în domeniul funcţionării birourilor de informare legislativă;

    m) colaborează cu Comisia Naţională de Etică şi Deontologie, pentru monitorizarea membrilor împotriva cărora s-au pronunţat sancţiuni disciplinare, respectiv a celor cărora li s-a retras calitatea de membru al OAMGMAMR sau au fost suspendaţi temporar din această calitate;

    n) colaborează în domeniul recunoaşterii calificărilor profesionale cu autorităţile competente omoloage din celelalte state membre UE, statele aparţinând Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, prin intermediul IMI;

    o) colaborează în domeniul formării/dezvoltării profesionale în profesiile de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical, cu Ministerul Sănătăţii, cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi, după caz, cu autorităţi competente ale altor state;

    p) colaborează cu celelalte comisii de specialitate de la nivelul OAMGMAMR în domeniul formării şi al dezvoltării profesionale a membrilor organizaţiei, precum şi în domeniul recunoaşterii calificărilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical;

    q) coordonează activitatea Comisiei naţionale pentru recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical;

    r) coordonează activitatea de întocmire şi eliberare a documentelor de atestare a titlurilor româneşti de calificare în profesiile de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical;

    s) coordonează activitatea de întocmire şi eliberare a cardului profesional european în profesiile respective;

    t) coordonează activitatea utilizatorilor IMI desemnaţi de OAMGMAMR în cadrul schimbului de informaţii cu celelalte autorităţi competente cuprinse în IMI;

    u) acordă consultanţă filialelor în domeniile de activitate ale structurii;

    v) este desemnat utilizator IMI-OAMGMAMR;

    x) verifică autenticitatea titlurilor de calificare obţinute în profesiile de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical, precum şi a documentelor de experienţă profesională sau de identitate a titularilor, atât în cadrul procedurilor de avizare a exercitării profesiei/de recunoaştere a titlurilor de calificare respective, cât şi la solicitarea altor autorităţi competente;

    y) informează semestrial Ministerul Sănătăţii cu privire la numărul de avize de exercitare în regim temporar (ocazional) a profesiilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical acordate, precum şi la numărul de recunoaşteri a titlurilor de calificare obţinute în aceste profesii în celelalte state membre UE, în statele aparţinând SEE sau în Confederaţia Elveţiană, efectuate;

    z) stabileşte atribuţiile personalului din subordine, întocmeşte fişele de post şi le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    z^1) elaborează procedura privind circuitul documentelor;

    z^2) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR şi de preşedintele acestuia, în limitele competenţei sale.

    (3) Comisia naţională pentru recunoaşterea calificărilor de asistent medical generalist, de asistent medical şi de moaşă obţinute în Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană funcţionează la nivel OAMGMAMR naţional în baza Regulamentului propriu aprobat de Biroul executiv şi este condusă de un preşedinte.

#M3

    ART. 28^2

    (1) Compartimentul înregistrare/eliberare documente de atestare a titlurilor româneşti de calificare profesională funcţionează sub directa coordonare a preşedintelui filialei judeţene/municipiului Bucureşti. Compartimentul îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) asigură înregistrarea cererilor/dosarelor de recunoaştere a calificării profesionale;

    b) verifică dacă dosarele sunt complete (conţin toate documentele solicitate conform metodologiei);

    c) transmite dosarele complete către Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale pentru soluţionare;

    d) eliberează documentele către solicitanţi, după primirea de la OAMGMAMR naţional;

    e) întocmeşte evidenţa specială a dosarelor solicitanţilor şi a documentelor de atestare eliberate;

    f) publică pe site-ul propriu lista actelor în baza cărora se elaborează documentele de atestare, precum şi lista solicitanţilor titulari ai documentelor de atestare, în vederea eliberării acestora;

    g) colaborează permanent cu Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale în vederea optimizării activităţilor desfăşurate;

    h) acordă, la solicitarea petenţilor, informaţii privind actele necesare eliberării documentelor de atestare a titlurilor de calificare.

    (2) Compartimentul înregistrare/eliberare documente de atestare a titlurilor româneşti de calificare profesională este condus de un şef de compartiment care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) coordonează activitatea compartimentului;

    b) desemnează prin decizie minimum o persoană responsabilă cu efectuarea activităţilor privind gestionarea dosarelor, precum şi un înlocuitor şi o transmite către Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale;

    c) stabileşte atribuţiile personalului din subordine;

    d) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii filialei;

    e) elaborează Regulamentul de funcţionare al structurii interne a compartimentului;

    f) verifică dacă dosarele sunt complete (conţin toate documentele solicitate conform metodologiei) şi le transmite către Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale;

    g) colaborează cu Departamentul recunoaşterea calificărilor profesionale;

    h) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele filialei judeţene/municipiului Bucureşti, în limitele competenţei sale.

#B

    ART. 29

    (1) Secretariatul general funcţionează sub directa coordonare a secretarului naţional, la nivelul OAMGMAMR naţional şi sub directa coordonare a preşedintelui, la nivel de filiale judeţene/a municipiului Bucureşti. Secretariatul general îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) asigură înregistrarea, evidenţa primară şi circulaţia cererilor adresate organizaţiei, a documentelor şi a lucrărilor organizaţiei, activitatea de arhivă, de expediţie, de protocol, precum şi realizarea unor servicii auxiliare necesare îndeplinirii atribuţiilor OAMGMAMR;

    b) asigură aprovizionarea cu materiale de birotică şi alte materiale necesare desfăşurării activităţii;

    c) asigură respectarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice.

    (2) Secretariatul general este condus de un şef de departament care îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) primeşte şi înregistrează adresele, cererile, petiţiile, sesizările adresate OAMGMAMR pe care le înaintează preşedintelui (secretarului naţional) spre direcţionare în vederea soluţionării;

    b) întocmeşte şi păstrează agenda telefonică a organizaţiei, asigurând serviciul apelurilor telefonice;

    c) înregistrează şi centralizează evidenţa adreselor, petiţiilor, sesizărilor, lucrărilor înaintate de departamentele, compartimentele de specialitate;

    d) înregistrează, pregăteşte şi expediază corespondenţa OAMGMAMR organelor competente şi petiţionarilor;

    e) execută lucrările de secretariat şi tehnoredactare aferente activităţii organizaţiei;

    f) întocmeşte şi ţine registrele necesare în activitatea organizaţiei;

    g) execută lucrările de arhivă a documentelor organizaţiei;

    h) asigură activitatea de protocol din cadrul organizaţiei şi se ocupă de formalităţile legate de deplasarea în ţară sau în străinătate a preşedintelui sau reprezentanţilor organizaţiei;

    i) asigură protocolul organizaţiei în relaţiile cu persoanele şi instituţiile din ţară şi străinătate, primirea şi însoţirea delegaţiilor străine;

    j) întocmeşte referatele de necesitate şi răspunde de achiziţionarea materialelor de birotică şi a altor materiale;

    k) întocmeşte, în condiţiile legii, documentaţia aferentă achiziţiilor publice;

    l) elaborează fişele de post pentru personalul din subordine, pe care le supune spre aprobare conducerii organizaţiei;

    m) elaborează regulamentul de funcţionare al structurilor interne ale departamentelor;

    n) îndeplineşte orice alte atribuţii de serviciu stabilite de şefii ierarhici.

    CAPITOLUL V

    Dispoziţii comune privind circuitul documentelor şi registrele organizaţiei

    ART. 30

    (1) Documentele ce vin din afara OAMGMAMR se înregistrează la Secretariatul general şi se transmit spre analiză şi direcţionare preşedintelui filialei sau preşedintelui OAMGMAMR, după caz.

    (2) Circuitul documentelor în interiorul organizaţiei de la preşedinte, Biroul executiv sau Biroul consiliului judeţean către celelalte departamente, compartimente de specialitate, subalterni direcţi, dar şi în sens invers se face numai prin intermediul Secretariatului general, care va proceda la înregistrarea şi transmiterea acestora mai departe.

    (3) Expedierea documentelor OAMGMAMR către alte instituţii, organizaţii, autorităţi, persoane fizice sau juridice se face numai prin intermediul Secretariatului general, după înregistrarea şi semnarea acestora de către preşedinte.

    ART. 31

    Registrele organizaţiei

    (1) Registrele OAMGMAMR sunt următoarele:

    a) Registrul general de intrare şi ieşire a corespondenţei;

    b) Registrul de hotărâri ale organelor de conducere ale organizaţiei, organizat pe secţiuni, în funcţie de organul de conducere de la care provin, numerotat în ordine cronologică;

    c) Registrul de arhivă, în care se vor înregistra lucrările, dosarele aflate în arhiva organizaţiei;

    d) registrele de procese-verbale.

    (2) Registrele vor fi numerotate şi ştampilate, iar la sfârşitul fiecărui an se vor întocmi procese-verbale de închidere, contrasemnate de secretarul Biroului consiliului, respectiv al Biroului executiv.

    CAPITOLUL VI

    Dispoziţii finale

#M3

    ART. 32

    Prezentul regulament a fost adoptat de către Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

#B

                              —————

 

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.