Dialog european privind sănătatea tinerilor și dezvoltarea îngrijirilor medicale, la reuniunea Medicilor Șefi, Asistenților Șefi și Dentiștilor Șefi, desfășurată la Paphos sub egida Președinției Ciprului a Consiliului UE
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Dialog european privind sănătatea tinerilor și dezvoltarea îngrijirilor medicale, la reuniunea Medicilor Șefi, Asistenților Șefi și Dentiștilor Șefi, desfășurată la Paphos sub egida Președinției Ciprului a Consiliului UE

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 21 Mai 2026

În perioada 20-21 mai 2026, la Paphos, Cipru, s-a desfășurat Reuniunea comună a Medicilor Șefi, Asistenților Medicali Șefi și Dentiștilor Șefi din statele membre ale Uniunii Europene, organizată sub egida Președinției Ciprului la Consiliul Uniunii Europene. România a fost reprezentată la lucrările dedicate Asistenților Șefi de domnul Mircea Timofte, președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, doamna Roxana Hainagiu și domnul Vlad Radulian din cadrul Departamentului de Relații Internaționale al OAMGMAMR.

Tema centrală a reuniunii a fost „Către o generație sănătoasă: promovarea și protejarea sănătății copiilor și adolescenților”, agenda incluzând dezbateri privind sănătatea publică, sănătatea mintală a tinerilor, dezvoltarea profesiilor medicale și consolidarea politicilor europene în domeniul sănătății.

În cadrul sesiunilor dedicate Asistenților Medicali Șefi, discuțiile s-au concentrat asupra rezilienței sănătății mintale în rândul tinerilor și asupra dezvoltării îngrijirilor medicale la nivel european. Participanții au analizat importanța implicării active a tinerilor în elaborarea politicilor privind sănătatea mintală, precum și necesitatea dezvoltării unor servicii și strategii adaptate nevoilor adolescenților și tinerilor.

Prima sesiune a reuniunii Asistenților Medicali Șefi, intitulată „Sprijinirea rezilienței sănătății mintale în rândul tinerilor din Cipru: o inițiativă tehnică dedicată tinerilor”, a abordat teme legate de participarea tinerilor la procesele decizionale, sprijinirea sănătății mintale și consolidarea dialogului dintre instituții și comunitățile de tineri. În acest context, au fost prezentate inițiative și exemple de bune practici dezvoltate la nivelul Uniunii Europene și al organizațiilor internaționale.

Cea de-a doua sesiune a fost dedicată progreselor în practica și dezvoltarea îngrijirilor, fiind analizate aspecte precum dezvoltarea profesională continuă a asistenților medicali, strategiile europene de recrutare și retenție a personalului medical, precum și impactul politicilor europene asupra profesiei. Participanții au discutat, de asemenea, despre rolul organizațiilor profesionale europene și al Organizației Mondiale a Sănătății în susținerea dezvoltării profesiei de asistent medical și în consolidarea sistemelor de sănătate.

În cadrul acestei sesiuni, delegația României a evidențiat importanța consolidării rolului asistenților medicali și moașelor în procesul decizional, subliniind că reziliența sistemelor de sănătate depinde de investiția în profesioniști bine pregătiți, recunoașterea competențelor avansate și reprezentarea reală a profesiei la nivel de politici publice. Au fost prezentate inițiativele recente dezvoltate în România privind extinderea practicii avansate, promovarea îngrijirilor centrate pe traumă, prevenirea epuizării și creșterea rezilienței personalului medical, precum și demersurile de susținere a profesiei desfășurate la nivel european prin intermediul Consiliului European al Asistențior Medicali. Totodată, a fost reafirmată necesitatea unei cooperări consolidate între organizațiile profesionale și factorii de decizie europeni, pentru valorificarea deplină a rolului strategic pe care profesiile de asistent medical și moașe îl au în dezvoltarea sistemelor moderne de sănătate.

Programul reuniunii a inclus și sesiuni plenare dedicate strategiilor europene privind sănătatea adolescenților, supravegherii integrate în sănătatea publică și abordării factorilor sociali și comerciali care influențează starea de sănătate a populației.

Participarea delegației României la această reuniune europeană a oferit cadrul pentru schimburi de experiență și dialog profesional privind provocările actuale din domeniul sănătății, cu accent pe rolul asistenților medicali în promovarea sănătății mintale, dezvoltarea îngrijirilor și adaptarea sistemelor sanitare la nevoile noilor generații.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2026 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.