La data de 25 martie 2026, a avut loc consultarea națională privind elaborarea Strategiei Naționale pentru Calitatea Îngrijirilor Medicale și Siguranța Pacientului, organizată la București. Evenimentul, coordonat de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a reunit lideri relevanți ai sistemului de sănătate, atât la nivel național, cât și internațional, incluzând reprezentanți ai instituțiilor centrale, ai organizațiilor profesionale, ai unităților sanitare, precum și ai organizațiilor de pacienți și partenerilor sociali.

În cadrul discuțiilor, a fost subliniat faptul că nu poate exista acoperire universală în sănătate în absența unor servicii de calitate, iar calitatea îngrijirilor reprezintă măsura în care serviciile de sănătate cresc probabilitatea obținerii rezultatelor dorite pentru pacienți, fiind fundamentate pe dovezi științifice. Strategia propusă se bazează pe trei piloni esențiali: eficacitatea îngrijirilor, siguranța pacientului și furnizarea de servicii medicale centrate pe pacient.
De asemenea, a fost evidențiată necesitatea unei abordări integrate, la nivelul întregului sistem de sănătate, care să includă consolidarea guvernanței, utilizarea datelor pentru fundamentarea deciziilor, precum și dezvoltarea unor mecanisme de monitorizare și îmbunătățire continuă a calității.



Din partea OAMGMAMR au participat Mircea Timofte, Mariana Zazu și Corina Gagiu. În intervenția sa, domnul Mircea Timofte, Președintele OAMGMAMR, a subliniat rolul esențial al asistentului medical ca pilon fundamental al sistemului de sănătate, cu un impact determinant asupra calității și siguranței îngrijirilor. În acest context, a fost evidențiată importanța dezvoltării și consolidării formării profesionale, atât la nivel de bază, cât și prin educație medicală continuă, în vederea alinierii competențelor și rolurilor asistenților medicali la standardele internaționale, la practicile bazate pe dovezi și la noile cerințe ale sistemelor moderne de sănătate. Acest demers este susținut activ de OAMGMAMR prin proiectele dezvoltate în parteneriat cu instituții academice și medicale naționale și internaționale.
Armonizarea sistemului de sănătate din România cu modelele și standardele internaționale presupune, astfel, nu doar dezvoltarea de politici și mecanisme de calitate, ci și consolidarea resursei umane, în special în profesia de asistent medical, ca factor determinant pentru îmbunătățirea rezultatelor în sănătate și creșterea încrederii pacienților în sistem.
Participarea OAMGMAMR la acest proces reflectă angajamentul organizației pentru susținerea dezvoltării unui sistem de sănătate mai sigur, mai eficient și mai centrat pe pacient.