Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Mircea Timofte, preşedintele OAMGMAMR, noul preşedinte ENC

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 13 Martie 2018

comunicat-corectatLa data de 12 martie a.c, a avut loc la Bucureşti o nouă întâlnire a Adunării Generale a Consiliului European al Asistenţilor Medicali (ENC).

Pe ordinea de zi a evenimentului s-a aflat alegerea noii conduceri a ENC. Astfel, preşedintele OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte,  a fost ales noul Președinte al organizaţiei europene.

Conform votului, din conducerea executivă a organizaţiei vor mai face parte:

  • Vicepresedintednul Patrick Chamboredon, noul preşedinte Ordinului Asistenţilor Medicali din Franţa;
  • Secretar General-dnul Mario Gasic preşedintele executiv al Consiliului Asistenţilor Medicali din Croaţia;
  • Trezorier-dnul Lampros Bizas, trezorier al Ordinului Asitenţilor medicali din Grecia.

În discursul său,  preşedintele OAMGMAMR a ţinut să mulţumească pentru încrederea acordată şi pentru privilegiul de a reprezenta ENC în următorii patru ani în plan european şi internaţional. Voi folosi acest mandat pentru a continua realizările predecesorului meu şi pentru a extinde vizibilitatea şi influenţa ENC la nivelul Uniunii Europene astfel încât să sprijinim profesia asistentului medical în beneficiul îngrijirilor de sănătate şi al populaţiilor noastre.

Totodată, domnul Mircea Timofte a făcut un apel la acţiune comună şi la o implicare reală din partea tuturor membrilor pentru punerea în aplicare a obiectivelor organizaţiei: Puterea ENC nu stă în preşedinte şi nici în conducerea executivă, ci în munca noastră, împreună. Aş dori să avem o mai bună comunicare internă, fie că este vorba de schimb de informaţii şi expertiză, despre dezvoltarea de noi iniţiative pentru profesie, abordarea de noi oportunităţi de cercetare sau de a a decide împreună cea mai bună poziţionare faţă de subiecte importante privind profesia aflate pe agenda europeană şi internaţională, a mai declarat noul preşedinte ENC.

În acest context, noul preşedinte a lansat în dezbatere proiectul Planului strategic al ENC pentru perioada 2018-2022. Documentul conţine patru directii strategice  (leadership şi reformă managerială, sustenabilitate financiară, comunicare şi, respectiv vizibilitate şi impact internaţional), cu obiective şi acţiuni specifice pentru fiecare direcţie, care vor ghida mandatul noii conduceri executive în punerea în aplicare a viziunii şi misiunii ENC.

Nu în ultimul rând, dnul Mircea Timofte a mulţumit doamnei Dragica Simunec, fostul preşedinte ENC, pentru devotamentul ei în promovarea intereselor ENC şi pentru frumoasa prietenie, prilej cu care i-a acordat şi o plachetă de onoare purtând logo-ul organizaţiei europene.

Pe ordinea de zi a şedinţei de lucru s-au mai discutat:

-finalizarea definiţiei actului de asistenţă medicală şi adoptarea formei finale a documentului; definiţia, dezvoltată cu sprijinul RCSI, va fi promovată atât în plan european (instituţii europene, OMS, asociaţii europene ale profesioniştilor, ale pacienţilor) cât şi plan naţional.

-continuarea discuţiilor privind  actualizarea codului de etică şi de conduită al asistentului medical, planificat a fi adoptat de ENC în acest an.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.