Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) a avut onoarea de a găzdui, alături de Ministerul Sănătății, cu sprijinul Misiunii Permanente a României la ONU evenimentul oficial organizat în marja celei de-a 78-a Adunări Mondiale a Sănătății (AMS78), intitulat „Leadershipul profesiilor de asistent medical și moașă: accelerarea obiectivelor globale de sănătate.”
Evenimentul a avut loc în data de 21 mai 2025, la Palais des Nations din Geneva, reunind o participare internațională deosebit de valoroasă și reflectând sprijinul amplu pentru extinderea Direcțiilor Strategice Globale pentru Asistenți Medicali și Moașe (GSDNM) până în anul 2030.
Președintele OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte, a participat în calitate de gazdă și co-organizator, subliniind importanța consolidării leadershipului profesional și a cooperării internaționale pentru dezvoltarea durabilă a forței de muncă în sănătate. Pentru OAMGMAMR, găzduirea unui eveniment oficial în marja Adunării Mondiale a Sănătății constituie o recunoaștere importantă a contribuției Ordinului la promovarea profesiei de asistent medical și moașă, precum și un moment de referință în consolidarea cooperării regionale și globale în acest domeniu.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Ministerului Sănătății și a ministrului Sănătății, prof. Alexandru Rafila și în prezența domnului Dr Horațiu Moldovan, Președintele CNAS, gazdă a acțiunii.
Inițiativa a fost organizată în parteneriat cu Japonia, Iordania, Thailanda, Indonezia și Rețeaua de Sănătate din Sud-Estul Europei (SEEHN), reflectând o mobilizare multiregională solidă în sprijinul profesiilor de îngrijire.
Evenimentul a fost onorat de un mesaj oficial transmis de Alteța Sa Regală Prințesa Muna Al Hussein, Patron al Nursingului și Moașelor în cadrul OMS, Ambasador al Nursingului și Moașelor pentru Regiunea EMRO, Ambasador Global al Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (ICN) și Ambasador Onorific Global al Alzheimer’s Disease International. Mesajul Alteței Sale Regale de încurajare și viziune a întărit angajamentul global față de consolidarea acestor profesii esențiale pentru sistemele de sănătate.
O contribuție esențială la conturarea agendei evenimentului au avut- o prof. Rowaida Al Maaitah, consilier special al Alteței Sale Regale și dr Margrieta Langins, consilier politici pentru asistenți medicali și moașe pentru regiunea OMS EURO.
Discuțiile au fost moderate de doamna Roxana Hainagiu, consilier în cadrul Administrației Prezidențiale și CEO al Centrului Regional SEEHN pentru Asistenți Medicali și Moașe.
Printre vorbitorii de marcă s-au numărat:
O componentă importantă a evenimentului a fost sesiunea dedicată perspectivelor regionale, în care lideri din diferite regiuni ale OMS au prezentat provocările, soluțiile și angajamentele naționale privind implementarea GSDNM. Printre intervențiile notabile s-au numărat:
Această sesiune a evidențiat dinamismul și diversitatea practicilor globale, precum și importanța unui dialog interregional susținut pentru viitorul profesiilor de asistent medical și moașă.
Prin acest demers, OAMGMAMR își consolidează poziția în cadrul dialogului internațional privind viitorul forței de muncă în sănătate și își reafirmă angajamentul față de promovarea profesiilor de asistent medical și moașă, în concordanță cu direcțiile strategice ale Organizației Mondiale a Sănătății.