București, 23 mai 2025 – Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) a avut onoarea de a co-găzdui, alături de Ministerul Sănătății, evenimentul de nivel înalt intitulat „Leadership-ul Asistenților Medicali și al Moașelor: Motor al Obiectivelor Globale de Sănătate”, organizat în marja celei de-a 78-a Adunări Mondiale a Sănătății (WHA78), la Geneva.
Printre co-sponsori s-au numărat Iordania, Japonia, Indonezia, Thailanda și Rețeaua de Sănătate din Europa de Sud-Est (SEEHN). Evenimentul a reunit lideri globali și regionali din domeniul sănătății și a oferit un spațiu de reflecție și colaborare în sprijinul consolidării profesiilor de asistent medical și moașă la nivel global.
Ca urmare a angajamentului comun exprimat în cadrul acestui eveniment, România a susținut o declarație oficială în cadrul Comitetului B al WHA78, în care a susținut extinderea Direcțiilor Strategice Globale pentru Asistenți medicali și Moașe (GSDNM) până în anul 2030. OAMGMAMR a fost parte activă a acestui demers și reafirmă sprijinul său deplin pentru această inițiativă esențială.
Textul declarației susținute de România:
Declarație în numele României – a 78-a Adunare Mondială a Sănătății
Punct pe agendă: Direcții Strategice pentru Asistenți Medicali și Moașe – Punctul 24.2 (B)
Domnule Președinte, Excelențele Voastre, distinși delegați,
România este onorată să ia cuvântul în urma evenimentului de nivel înalt găzduit de Ministerul Sănătății din România și Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, organizat în marja celei de-a 78-a Adunări Mondiale a Sănătății – „Leadership-ul Asistenților Medicali și al Moașlore: Motor al Obiectivelor Globale de Sănătate.”
În cadrul evenimentului, o alianță multinațională și multiregională – formată din România, Iordania, Japonia, Indonezia, Thailanda și Rețeaua de Sănătate din Europa de Sud-Est (SEEHN) – s-a exprimat unitar în sprijinul extinderii Direcțiilor Strategice Globale pentru Asistenți Medicali și Moașe (GSDNM) până în 2030.
Acest angajament reflectă recunoașterea largă a rolului esențial pe care asistenții medicali și moașele îl joacă în furnizarea de servicii de sănătate echitabile și de calitate.
Experiența națională arată că investițiile durabile în asistenți medicali și moașe sunt fundamentale pentru atingerea obiectivelor mai largi din domeniul sănătății. Măsuri concrete – precum înființarea unui registru profesional digital național, dezvoltarea de platforme pentru educație continuă și implementarea de programe avansate de leadership – au contribuit la consolidarea unei forțe de muncă în sănătate mai capabile și mai adaptabile. Mai mult, înființarea Centrului Regional SEEHN pentru Asistenți Medicali și Moașe, găzduit în România din 2023, subliniază angajamentul nostru față de colaborarea regională și schimbul de cunoștințe.
În acest context, România dorește să sublinieze două aspecte esențiale:
În încheiere, România își reafirmă angajamentul pentru cooperarea internațională și pentru promovarea politicilor globale care recunosc asistenții medicali și moașele nu doar ca furnizori esențiali de îngrijire, ci ca lideri strategici în construirea viitorului sănătății.
Vă mulțumim.