Acord de Cooperare între Asociația Coreeană a Asistenților Medicali și OAMGMAMR
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Participarea președintelui OAMGMAMR la cea de-a treia întâlnire a rețelei autorităților competente de reglementare a profesiei de asistent medical

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 24 Octombrie 2016

În perioada 18-19 octombrie 2016, domnul Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat organizația la cea de-a treia întâlnire a rețelei autorităților competente de reglementare a profesiei de asistent medical, care s-a desfășurat la Madrid.

Alături de România, au mai participat reprezentanții autorităților competente din Franța, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie, Spania, Danemarca, Suedia, Bulgaria și Croația.

Cele două obiective majore ale întâlnirii au fost evaluarea gradului de transpunere a Directivei 2013/55/UE și aprobarea actului delegat cu privire la structura Anexei V.5.2.1 privind criteriile minime de formare a asistenților medicali generaliști în baza cărora se face recunoașterea automată.

În cadrul acestei reuniuni, reprezentanții Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România au prezentat situația curentă a transpunerii Directivei 2013/55/UE, România fiind printre puținele state care au asigurat transpunerea prevederilor actului european referitoare la categoria profesională în termenul limită stabilit, respectiv 18 ianuarie 2016.

De asemenea, discuțiile între reprezentanții prezenți au vizat și aspecte legate de mecanismul de alertă. Totodată, s-a convenit cu autoritățile competente din Marea Britanie și Irlanda organizarea unei întâlniri de lucru în luna ianuarie 2017 pentru facilitarea recunoașterii calificării asistenților medicali din România.

În marja deplasării, a avut loc o întrevedere cu reprezentanții autorității competente din Bulgaria, președintele OAMGMAMR acționând astfel ca vicepreședinte ENC și în limitele mandatului organizației pentru consolidarea relațiilor cu organismul profesional bulgar și pentru întârirea legăturilor dintre ENC și partenerul bulgar.

De asemenea, în spiritul cooperării excelente cu organismul profesional din Spania,  deplasarea a urmărit și conturarea împreună cu partenerul spaniol a unor propuneri de proiecte de cooperare în cadrul viitoarelor apeluri finanțate din fonduri europene.

1

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.