Președintele Ordinului Asistenților Medicali, Moașelor și Asistenților Medicali Generaliști din România (OAMGMAMR), domnul Mircea Timofte, a participat la ceremonia oficială prilejuită de numirea domnului Dr. Nistor Becia în funcția de Adjunct al Lordului Locotenent al Majestății Sale Regele pentru regiunea West Glamorgan.
Cu această ocazie, Președintele OAMGMAMR l-a felicitat pe domnul Dr. Nistor Becia pentru această remarcabilă realizare și i-a mulțumit pentru onoarea invitației de a participa la eveniment. Din partea României, evenimentul a beneficiat de prezența reprezentantului Administrației Prezidențiale, doamna Roxana Hainagiu, a reprezentantului Ambasadei României la Londra, domnul Aurel Mailat, a vicepreședintelui Colegiului Psihologilor din România, doamna Camelia Băncilă, alături de oficiali ai Guvernului galez, reprezentanți ai autorităților locale și ai diasporei românești din Țara Galilor.
În marja evenimentului, președintele OAMGMAMR a avut întâlniri cu membri ai comunității românești din Țara Galilor, pentru a identifica problemele și barierele administrative pe care aceștia le întâmpină în exercitarea profesiei, în conformitate cu competențele și pregătirea lor profesională. Un moment central al vizitei l-a constituit întâlnirea de lucru cu conducerea Royal College of Nursing (RCN), cu participarea Adjunctului Asistentului Șef al Guvernului galez. Dincolo de aspectele privind cooperarea bilaterală în domeniul schimbului de bune practici referitoare la dezvoltarea de politici profesionale, protocoale de îngrijiri și susținerea activității de cercetare, discuțiile au vizat deschiderea unor canale de cooperare între autoritățile competente, pentru:
-facilitarea schimbului de informații privind reglementarea dreptului de practică în Regatul Unit,
-clarificarea procedurilor de înregistrare în cadrul Nursing and Midwifery Council (NMC) și a cerințelor aferente,
-identificarea de soluții care să sprijine membrii comunității românești să profeseze în conformitate cu pregătirea lor profesională.
Totodată, în cadrul întâlnirilor cu membrii comunității românești din Țara Galilor s-a convenit inițierea unor proiecte dedicate formării competențelor asistenților medicali în sprijinul dezvoltării personale a copiilor și consolidării unei comunități profesionale bazate pe empatie.
OAMGMAMR își reafirmă dorința de a sprijini în continuare membrii comunității de asistenți medicali români din diaspora, prin furnizarea de informații actualizate și relevante, astfel încât aceștia să poată lua decizii informate privind practica profesională în alte state și să beneficieze de o reducere a barierelor administrative.