Asistenții medicali și moașele din România participă la Conferința Internațională Anuală de Cercetare și Educație pentru Asistenți Medicali și Moașe
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Program dedicat susținerii profesionale a asistenților medicali și moașelor – „Profesioniști în Echilibru”

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 02 Martie 2026

Programul „Profesioniști în Echilibru” reprezintă o inițiativă educațională dedicată susținerii dezvoltării profesionale și personale a asistenților medicali și moașelor, prin abordarea unor teme esențiale pentru practica medicală contemporană. Structurat sub forma unei serii de 9 webinarii online care se vor desfășura în fiecare lună a anului 2026, programul își propune să ofere participanților instrumente practice și perspective actuale privind egalitatea de gen în mediul profesional, comunicarea eficientă, menținerea stării de bine și dezvoltarea rezilienței profesionale.

Prin intermediul sesiunilor interactive susținute de specialiști, programul urmărește consolidarea competențelor socio-emoționale, creșterea capacității de adaptare la provocările profesionale și promovarea unui climat de lucru echilibrat și sănătos. „Profesioniști în Echilibru” contribuie astfel la susținerea unei practici medicale responsabile, centrate pe bunăstarea personalului medical și pe calitatea actului de îngrijire oferit pacienților.

Calendarul webinariilor

26 Martie 2026 | Comunicare avansată în îngrijire: gestionarea situațiilor dificile

Webinarul explorează modul în care comunicarea clinică poate deveni un instrument activ de  creștere a calității actului medical. Participanții vor descoperi micro-tehnici conversaționale aplicabile imediat în interacțiuni dificile cu pacienții, aparținătorii sau colegii, dezvoltând claritate, empatie profesională și eficiență relațională în contexte de presiune.

Înscrierea la acest atelier se poate face completând următorul formular: https://forms.gle/5uBRYoiNwoWnFrc99

23 Aprilie 2026 | Echipe medicale adaptabile – cum construim micro-culturi de colaborare în medii presate de timp

Webinarul abordează colaborarea profesională din perspectiva micro-culturilor organizaționale create în echipele medicale. Vor fi analizate mecanismele prin care încrederea, responsabilitatea comună și comunicarea funcțională pot susține adaptabilitatea echipelor în contexte marcate de timp limitat și solicitare continuă.

28 Mai 2026 | Wellbeing profesional pentru asistenți: instrumente esențiale, micro-odihnă și prevenirea micro-burnout-ului

Webinarul explorează starea de bine profesională din perspectiva gestionării sustenabile a energiei în activitatea medicală cotidiană. Accentul este pus pe recunoașterea timpurie a semnelor de suprasolicitare și pe utilizarea unor strategii scurte de recuperare psihologică și autoreglare emoțională, ușor de integrat în rutina de lucru. Participanții vor descoperi modalități practice prin care pot preveni acumularea stresului și pot menține echilibrul funcțional necesar performanței profesionale pe termen lung.

25 Iunie 2026 | Dezvoltare personală pentru asistenți medicali – autonomie, identitate profesională și forță interioară în contexte solicitante – Reziliență și autoreglare în situații intense

Webinarul se concentrează asupra dezvoltării rezilienței profesionale și a capacității de autoreglare emoțională în situații medicale intense. Vor fi discutate mecanismele psihologice care permit menținerea echilibrului interior și consolidarea identității profesionale în contexte caracterizate de responsabilitate ridicată.

30 Iulie 2026 | Dezvoltare personală pentru asistenți medicali – autonomie, identitate profesională și forță interioară în contexte solicitante – Comunicare cu sinele și cu ceilalți

Webinarul explorează relația dintre dialogul interior și calitatea comunicării profesionale. Participanții vor analiza modul în care autocunoașterea, conștientizarea emoțională și comunicarea autentică contribuie la relații profesionale mai funcționale și la creșterea siguranței personale în practică.

27 August 2026 | Dezvoltare personală pentru asistenți medicali – autonomie, identitate profesională și forță interioară în contexte solicitante – Autocunoaștere prin instrumente moderne

Webinarul abordează autocunoașterea ca fundament al dezvoltării profesionale sustenabile, explorând instrumente moderne care sprijină înțelegerea propriilor resurse, valori și tipare de funcționare în context medical. Participanții vor analiza modul în care claritatea identității profesionale și conștientizarea mecanismelor personale de reacție contribuie la consolidarea autonomiei, adaptabilității și echilibrului interior în fața solicitărilor constante ale practicii clinice.

24 Septembrie 2026| Femei în sănătate – actualizări, perspective și beneficii ale sensibilității de gen

Multe și egale? Webinarul va porni de la date și realități trăite privind feminizarea sistemului de sănătate  în general analizând critic situația dincolo și dincoace de cifre.

29 Octombrie 2026 | Femeile în profesia de asistent medical – leadership și combaterea inegalităților

Multe și reprezentate? Webinarul va discuta critic harta puterilor macro și micro din sistemul de sănătate din perspectiva  problemelor de reprezentare și implicit de egalitate de gen/egalitate de șanse relevante pentru asistentul medical.

26 Noiembrie 2026 | Egalitate de gen în practica medicală–competențe comunicaționale pentru un sistem de sănătate incluziv/echitabili

Multe și auzite? Webinarul va aborda critic tema comunicării ca modalitate de abordare activă a problemelor egalității de gen/de șanse din sistem, creionând diverse strategii de comunicare individuală și instituțională prin care problemele egalității de gen/de șanse pot fi aduse pe agenda instituțională.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2026 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.