Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Rezultatele evenimentului la nivel înalt „Asistenții medicali și moașe, în avangarda schimbării”

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 12 Aprilie 2021

La data de 8 aprilie a.c., Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România a organizat evenimentul la nivel înalt „Asistenții medicali și moașe, în avangarda schimbării„, cu sprijinul Administrației Prezidențiale și a Camerei Deputaților.

Evenimentul a marcat Ziua Mondială a Sănătății și a reprezentat o oportunitate pentru a onora contribuția asistenților medicali și a moașelor în răspunsul împotriva pandemiei Covid-19, precum și pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Prezidată de președintele Ordinului asistenților medicali și moașelor din România, domnul Mircea Timofte, conferința a beneficiat de prezența dr. Hans Kluge, directorul regional al Biroului regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.

În timpul intervenției sale, Dr. Hans Kluge a făut referire la rolul cheie al asistenților medicali și moașelor în lupta împotriva infecției cu virusul Sars Cov-2 și a subliniat contribuția fundamentală a acestora la reconstrucția echitabilă și asigurarea rezilienței sistemelor noastre de sănătate. (…) „Asistenții medicali și moașele au fost și sunt încă în centrul răspunsului Covid-19. (…) Aceștia au confirmat dincolo de chemarea datoriei pentru a ne menține comunitatea în siguranță. Au fost una dintre cele mai puternice linii de apărare împotriva Covid 19 din regiunea pan-europeană. (…) Asistenții medicali nu sunt doar pilonul cheie pentru sistemele noastre de sănătate, activitatea lor este fundamentală în eforturile noastre având ca obiectiv realizarea acoperirii universal cu servicii de sănătate„, a declarat oficialul.

La lucrările sesiunii, au participat oficiali la nivel înalt din cadrul Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, precum și din partea Parlamentului European. Astfel, au transmis mesaje speciale de recunoștință și mulțumire tuturor celor care s-au aflat în prima linie a luptei împotriva Sars Cov 2 și au sprijinit eforturile de susținere a sistemului de sănătate conf. dr Diana Păun, Consilier Prezidențial pentru Sănătate, dr Alexandru Rafila, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Dnul George Tuță, Chestorul Camerei Deputaților, Dr Nelu Tătaru, președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților precum și Cristian Bușoi, membru al Parlamentului European.

Partea a doua a agendei evenimentului s-a concentrat pe importanța invesției în programe de leadership pentru a sprijini asistenții medicali și moașele să aibă o voce mai proeminentă în definirea și influențarea politicilor de sănătate. Consolidarea rolului de leadership are ca scop participarea în luarea deciziilor strategice cu impact direct asupra planificării serviciilor de sănătate și satisfacerii nevoilor de sănătate ale populației.

Considerând valoarea adăugată a schimburilor de experiențe și bune practici în sprijinul eforturilor naționale de consolidare a capacității de răspuns la amenințări emergente dar și importanța fundamentală a expertizei internaționale în domeniul leadershipului în nursing, au fos invitați să ia cuvântul dr. Mira Dašić, directorul Secretariatului Rețelei de Sănătate din  Sud-Est Europei, Dnul Howard Catton director executiv ICN, Prof. Thomas Kearns, director executiv RCSI, Dr Rivka Hazan Hazoref, coordonatorul Centrului Colaborator OMS pentru guvernanță și leadership în sănătate.

La finalul sesiunii, președintele OAMGMAMR a anunțat aprobarea de către Consiliul Național al Ordinului pentru dezvoltarea unui program de leadership pentru directorii de îngrijiri și asistenții șefi din unitățile sanitare publice. Demersul are ca scop creșterea vizibilității și a rolului asistenților medicali și moașelor în luarea deciziilor care vizează sustenabilitatea sistemului de sănătate românesc.

Proiectul este structurat astfel: o cercetare a exemplelor de bune practici în domeniu în plan internațional, o etapă de dezvoltare a curriculei,  sesiuni de instruire a grupului țintă, schimburi de experiențe internaționale, precum și acțiuni de informare și diseminare. Programul se va întinde pe 24 de luni, având un grup țintă de 150 de participanți.

Demersul se înscrie în marja inițiativei derulate sub umbrela campaniei Nursing Now și își propune să ridice statutul și profilul asistenților medicali și moașelor și să le ofere competențele și abilitățile  de care au nevoie pentru a-și ocupa locul în centrul abordării provocărilor de sănătate din secolul XXI.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.