Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Rezultatele întâlnirii Triadei OMS

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 09 Mai 2022

În perioada 9-11 mai 2022 are loc cea de-a 9-a întâlnire a Triadei OMS, ICN și ICM, reunind reprezentanții autorităților competente, asociațiilor profesionale din lume în jurul dezbaterilor privind viitorul și provocările profesiilor de asistent medical și moașe. Întâlnirea se desfășoară în format virtual iar prima sesiune din această dimineață a beneficiat de prezența a aproximativ 700 de participanți. Sesiunea plenară a Reuniunii a fost deschisă de Directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Sesiunea va fi repetată în această dimineață pentru a răspunde provocărilor de fus orar și a asigura prezența a cât mai mulți participanți.

Obiectivul specific al dialogului din acest an este reprezentat de Direcțiile strategice globale ale OMS pentru asistent medical și moașă 2021-2025 și modul în care liderii naționali din domeniu pot promova acest nou mandat global în contextele specifice, naționale. Întâlnirea va culmina cu elaborarea unui apel comun la acțiune, Declarația Triadei.

Scopul Zilei 1 este de a reconfirma rolul Direcțiilor Strategice Globale pentru Asistenți medicali și moașă 2021-2025 (SDNM) ca instrument esențial pentru consolidarea profesiilor, pentru Acoperirea Universală de Sănătate, evidențiind în același timp rolul critic al colaborării și parteneriatelor în promovarea direcțiilor strategice în plan național.

Sesiunile din Ziua 2 vor evidenția importanța datelor pentru dialogul politic la nivel național și luarea deciziilor. În mod ideal, participanții se vor simți împuterniciți și motivați să își îndeplinească rolul de a susține raportarea și utilizarea datelor pentru gestionarea, planificarea și monitorizarea forței de muncă.

Sesiunile din Ziua 3 vor sublinia rolul direcțiilor strategice ca instrument pentru dialogul și investițiile politice și vor oferi exemple de politici de succes și de susținere a acțiunilor politice.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.