Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Rezultatele ședinței semestriale a Adunării Generale a Consiliului European al Asistenților Medicali (ENC)

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 22 Noiembrie 2022

La data de 18 noiembrie a.c. s-a desfășurat  ședința semestrială a Adunării Generale a  Consiliului European al Asistenților Medicali (ENC), al cărui președinte este președintele OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte.

Întâlnirea a fost găzduită de către Facultatea de Asistenți Medicali și Moașe din cadrul RCSI, Dublin. Ședința a debutat cu aprobarea formală a agendei și a raportului întâlnirii anterioare.

Programul propus a inclus pentru prima dată o abordare  pe două componente. Prima componentă a urmărit să aducă în atenția membrilor trei potențiale arii de interes pentru ENC în vederea unei aprofundări ulterioare la nivel de design de politici și îmbunătățirea reglementării, respectiv: dezvoltarea unui hub pentru calitatea îngrijirii pentru siguranța pacientului, studiul privind impactul, provocările și beneficiile utilizării social media de către asistenții medicali din Europa, precum și implicațiile etice ale utilizării soluțiilor digitale în furnizarea îngrijirii, abordând în mod particular impactul privind serviciile din sfera profesiilor de asistent medical și moașă.

A doua parte a întâlnirii a urmat conceptul tradițional al ședințelor de board cu reflecții privind evoluțiile de interes din plan european și internațional, un raport privind activitatea Centrului de Excelență pentru Cercetare în EMC, prioritățile de agendă pentru 2023, proiectele în curs de implementare cu finanțare europeană în care ENC este partener sau beneficiar, precum și aspectele de sustenabilitate financiară ale organizației, incluzând la acest punct aprobarea execuției bugetare pentru anul 2022 și a propunerii de buget pentru anul 2023.

Participanții au convenit ca în anul 2023, activitatea ENC să se concentreze pe educația medicală continuă, revizia Codului etic al organizației pentru a încorpora evoluțiile europene, inclusiv implicațiile etice ale utilizării digitalizării, precum și pe acțiuni de creștere a vizibilității ENC în relațiile cu instituțiile europene și OMS.

Următoarea ședință a fost propusă pentru luna martie la sediul ENC din Bruxelles pentru a valorifica oportunități de dialog cu noua conducere a unității pentru calificări a Comisiei Europene.

Totodată, președintele ENC, domnul Mircea Timofte a informat membrii privind organizarea, în martie 2023, a Conferinței regionale a OMS EURO privind forța de muncă și a ședinței GCNMO și a menționat că va explora oportunitățile de promovare a ENC în agenda de lucru evenimentelor de la București.

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.