Președintele OAMGMAMR, prezent la lansarea Ghidului de Acțiuni Locale pentru Resursa Umană în Sănătate

Buletin de știri #12 | Consiliul European al Asistenților Medicali

 

Știri din Bruxelles

Anul 2018 – Ediția nr. 12

 

Cuprins:

  • Programul guvernului britanic pentru susținerea activității de cercetare în profesiile de asistent medical și moașă;
  • Bolile transmisibile: Comisia Europeană actualizează lista de supraveghere;
  • Părțile interesate privind sănătatea publică confirmă susținerea consolidării cooperării UE în ceea ce privește evaluarea tehnologiilor din domeniul sănătății;
  •  Centrul European pentru prevenirea și controlul bolilor lansează un instrument de autoevaluare a pregătirii în caz de urgențe;
  • Marketing pentru profesioniștii francezi din domeniul sănătății

 

Programul guvernului britanic pentru susținerea activității de cercetare în profesia de asistent medical și moașă

70 de asistenți medicali șefi și moașe șefe, vor fi selectați ca “susținători ai cercetării,  pentru colectarea de informații din prima linie“, a anunțat guvernul britanic.

Noul program de cercetare în valoare de 3 milioane de lire sterline va permite personalulul să își dedice două zile pe săptămână dezvoltării în cercetare pentru progresul profesiei de asistent medical și moașă.

Programul principal pentru cercetare în profesia de asistent medical și moașă va fi finanțat de către Institutul Național pentru Sănătate și Cercetare (NIHR). Concluziile vor fi folosite pentru indentificarea modalităților de îmbunătățire a îngrijirii pacienților și a eficienței.

Intervențiile profesiei de asistent medical și moașă în ceea ce privește evitarea necrozei pielii, prevenirea și scăderea infecțiilor, au fost trei exemple de cercetare pe care le va susține acest program, a declarat Departamentul de Sănătate și Asistență Socială.

Cei 70 de asistenți medicali și moașe vor fi aleși în următorii trei ani, prin intermediul unui proces de candidatură competitivă depusă și evaluată la NIHR.

Candidaturile vor fi evaluate de către un grup de experți și câștigătorii vor fi aleși în funcție de posibilitatea de a demonstra expertiză în cercetare și capacitatea de a influența forța de muncă a asistenților medicali și moașelor, pentru implicarea în activități de cercetare. „Candidații câștigători vor avea sarcina de a susține importanța activităților de cercetare în practica clinică și promovarea unei culturi a inovării”, a declarat Departamentul de Sănătate și Asistență socială. „Programul va încuraja colaborările privind cercetarea și schimbul interdisciplinar de cunoștințe și abilități în domeniul cercetărilor”, a mai adăugat departamentul.

Ministrul Sănătății, Lord O’Shaughnessy a afirmat: “Oferim mai multă putere personalului de linia întâi, care înțelege mai bine decât oricine de ce este nevoie pentru a impulsiona îmbunătățirea calității îngrijirilor, pe viitor.” […]“Dorim ca asistenții medicali și moașele aflați la conducere, să promoveze importanța cercetării, pentru a îmbunătăți rezultatele pentru pacienți.”

Dr Susan Hamer, Director de Asistență Medicală, Educație și Dezvoltare Organizațională la Rețeaua de Cercetare Clinică, a afirmat că acest lucru va avea drept rezultat nouă cultură bazată pe dovezi. “NIHR apreciază enorm rolul vital al asistenților medicali și moașelor în sistemul de cercetare clinică  ,” […] “Cei 70 de asistenți medicali și moașe alese pentru această nouă inițiativă vor fi însărcinați cu conducerea unor modificări pentru a dezvolta activ o cutlură dinamică, bazată pe dovezi, în cadrul celei mai mari forțe de muncă a serviciului national de sănătate.”

Emma Munro, șeful Departamentului de Asistență Medicală, Cercetare și Dezvoltare Profesională  a Spitalului Universitar Southhampton, a adăugat: “Cunoștințele și experiențele adunate în prima linie ne situează într-o poziție unică pentru colectarea de informații ce pot transforma sănătatea și îngrijirea.”[…]“Vreau să îmi încurajez colegii asistenți medicali și moașe să facă parte din acest program care influențează și devoltă prioritățile de cercetare, astfel încît să putem oferi cea mai bună experiență posibilă pacienților noștri.”

Programul va începe în luna aprilie 2019. Detalii suplimentare privind procesul de selecție vor fi publicate curând de către Departamentul de Sănătate și Asistență Socială.

 

Bolile transmisibile: Comisia Europeană actualizeaă lista de supraveghere

La data de 22 iunie, Comisia Europeană a adoptat o decizie de implementare privind lista bolilor transmisibile și a problemelor conexe speciale de sănătate, precum și a definițiilor de caz relevante ce urmează a fi monitorizate prin intermediul rețelei UE de supraveghere epidemiologică.

Noua listă include bolile transmisibile care au apărut sau reapărut recent, cum ar fi  Chikungunya, febra Denga, neuroborelioza Lyme și infecțiile Zika și definițiile de caz corespunzătoare. De asemenea, decizia include definiții de caz revizuite pentru alte câteva boli transmisibile și probleme de sănătate cum ar fi rezistența antimicrobiană și infecțiile asociate asistenței medicală. În plus,  lista bolilor și lista definițiilor de caz sunt aliniate la nomenclatorul Organizației Mondiale a Sănătății, conform Clasificării Statistice Internaționale a Bolilor.

Actualizările periodice, precum cea adoptată astăzi, sunt declanșate de noi informații științifice, prin evoluțiile diagnosticelor și practicilor de laborator, și se bazează pe consilierea științifică a Centrului European pentru prevenirea și controlul bolilor.

Decizia nr 1082/2013/UE împuternicește Comisia să stabilească și să actualizeze lista bolilor transmisibile și a problemelor conexe speciale de sănătate, pentru a asigura acoperirea acestora de către rețeaua de supraveghere epidemiologică. Această rețea reunește Comisia cu  EDC și autoritățile competente responsabile la nivel național pentru supraveghere epidemiologică. Comisia stabilește, de asemenea, definițiile de caz privind fiecare boală transmisibilă și problemele conexe special, de sănătate, pe care Statele Membre le folosesc atunci când fac schimb de informații cu rețeaua de supraveghere epidemiologică, pentru a asigura comparabilitatea și compatibilitatea datelor colectate la nivelul Uniunii.

Pentru mai multe informații:

  • https://ec.europa.eu/health/communicable_diseases/key_documents_en#anchor6 decizia de punere în aplicare a Comisiei, din data de 22 iunie 2018, de actualizare a listei bolilor transmisibile supuse supravegherii epidemiologice
  • https://ec.europa.eu/health/communicable_diseases/key_documents_en#anchor6 Acțiuni UE privind bolile transmisibile

Părțile interesate privind sănătatea publică confirmă susținerea consolidării cooperării UE în ceea ce privește evaluarea tehnologiilor din domeniul sănătății

La data de 9 iulie, peste 300 de factori de decizie politică, furnizori de servicii medicale, reprezentanți ai pacienților și alți experți și-au exprimat opiniile privind evaluarea tehnologiilor de sănătate (HTA).  Discuțiile au indicat că, după 2 de ani de acțiuni comune, ar trebui oferită șansa HTA de a deveni mai structurată, durabilă și eficientă, pentru a permite o utilizare optimă a resurselor și a schimbului de expertiză pe teritoriul UE.  În opinia comisarul Vytenis Andriukaitis, contribuția pacienților, a profesioniștilor din domeniul sănătății și industriei în dezbaterile HTA, sunt esențiale: “Avem acum ocazia de a stabili un mecanism care asigură că HTA este utilizată la potențialul său maxim pe teriotoriul UE.  Consider că evaluările comune nu numai că vor ajuta pacienții să aibă acces la cele mai eficiente tehnologii de sănătate, ci vor contribui și la sustenabilitatea sistemelor de sănătate. Vasta implicare a părților interesate asigură, de asemenea, calitatea și previzibilitatea. Mai mult, consider că propunerea noastră va aduce mai multă transparență în procesele HTA din UE.”

După sesiunea plenară de deschidere oferită de Comisar împreună cu raportorul Parlamentului European,  Soledad Cabezón Ruiz, Clemens Auer de la Ministerul Sănătății din Austria și rapoartorul  EESC  Dimitris Dimitriadis, participanții au oferit recomandări privind  subiecte majore:

  • Implicarea pacienților și a medicilor în HTA. O implicare transparentă și sistematică cu părțile interesate, atât în ceea ce privește rapoartele privind produsele, cât și un nivel strategic mai extins. Implicarea pacienților și a profesioniștilor din domeniul sănătății în evaluarea clinică comună garantează faptul că în rapoarte sunt luate în considerare obiectivele relevante pentru pacienți. Este nevoie de resurse adecvate, cum ar fi formarea, pentru a permite aceste contribuții.
  • Generarea de dovezi care întâmpină nevoile pacienților și ale factorilor de decizie privind sistemul de sănătate. O implicare mai mare a părților interesate va genera dovezi relevante care răspund nevoilor factorilor de decizie din sistemul de sănătate (inclusiv autorități de reglementare, HTA și organismele plătitoare) și care sunt, de asemenea, relevante pentru pacienți.
  • Gestionarea incertitudinilor în faza post-lansare. Dovezile post-lansare reprezintă o componentă cheie a reevaluării tehnologiilor de sănătate. Registrele și datele reale formează o parte importantă a organismului de dovezi privind eficiența și eficacitatea dispozitivelor medicale. Piața Unică Digitală UE oferă numeroase oportunități pentru soluții interoperabile TIC, standard comune, securitatea datelor și competențe digitale.

Părțile interesate vor contribui la actuala cooperare și  la dezvoltarea viitoarei abordări post 2020.

 

Centrul European pentru prevenirea și controlul bolilor lansează instrumentul de autoevaluare a pregătirii 

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), o agenție a Uniunii Europene, a lansat instrumentul de autoevaluare pentru pregătirea pentru situații de urgență în domeniul sănătății, pentru a susține țările în îmbunătățirea nivelului de pregătire în caz de urgență, în domeniul sănătății publice.

Acest instrument are ca scop facilitarea evaluării nivelurilor de pregătire și contribuția la identificarea potențialelor lacune. De asemenea, facilitează interacțșiunile între părțile interesate, pentru a discuta teme legate de pregătirea în caz de urgențe în domeniul sănătății publice. În baza rezultatelor autoevaluării, pot fi identificate domeniile ce necesită îmbunătățire, iar țările pot lua măsuri pentru consolidarea capacităților. Instrumentul HEPSA este bazat pe o foaie de lucru și se adresează profesioniștilor din organizațiile de sănătate publică responsabili de planificarea în caz de urgență și gestionarea evenimentelor. Cuprinde șapte domenii care definesc procesul de pregătire și răspuns în caz de urgență în domeniul sănătății publice :

1) Pregătirea și conducerea premergătoare evenimentului;

2) Resurse: o forță de muncă instruită;

 3) Capacitate de susținere: Surpraveghere;

4) Capacitate de susținere: Evaluarea riscului;

5)Gestionarea răspunsurilor la eveniment;

6) Reexaminare post-eveniment;

 7) Punerea în aplicare a lecților învățate. Instrumentul este însoțit de un ghid de utilizare și un formular de evaluare.

Puteți găsi acest instrument și ghidul de utilizare la următoarele link-uri:

https://ecdc.europa.eu/en/publications-data/hepsa-health-emergency-preparedness-self-assessment-tool-user-guide ghid de utilizare

https://ecdc.europa.eu/en/publications-data/hepsa-health-emergency-preparedness-self-assessment-tool-user-guide descarcă instrumentul HEPSA

 

Marketing pentru profesioniștii francezi din domeniul sănătății 

Consiliul de Stat al Franței, ce acționează atât în calitate de consilier juridic al ramurei executive , cât și în calitate de curte supremă pentru drept administrativ, a publicat recent un studiu în care recomandă retragerea interdicției generale de publicitate directă sau indirectă a cadrelor medicale, inclusiv adresată  asistenților medicali, cu scopul de a alinia reglementările Franței cu Uniunea Europeană și de a urmări apariția rețelelor sociale. Consiliul pledează pentru comunicare liberă a profesiilor liberale din domeniul sănătății, către publicul larg.

Consiliul propune eliminarea interdicției privind publicitatea, impusă profesioniștilor din domeniul sănătății, și de înlocuire a acesteia cu dreptul la liberă comunicare cu publicul, atâta timp cât nu are scop comercial. Aceste propuneri au la bază un studiu privind “Normele aplicabile profesioniștilor din domeniul sănătății în informație și publicitate” publicat la data de 21 iunie 2018. Curtea a formulat 15 propuneri privind acest aspect, conform solicitării Prim-ministrului francez Édouard Philippe. Grupul de lucru, prezidat de Consilierul de Stat Yves Doutriaux, dorește să acorde acest drept la comunicare tuturor profesoniștilor din domeniul sănătății cu un organism de reglementare profesională, adică: medicilor, dentiștilor, asistenților medicali, moașelor, podologilor, fizioterapeuților-maseuri și farmaciștilor.

Prin intermediul acestui studiu, Consiliul de Stat demonstrează o ambiție reală de a pune capăt anumitor restricții în ceea ce privește informarea.  Yves Doutriaux subliniază, în primul rând, că în secolul internetului și a rețelelor de socializare, publicul are “așteptări legitime” în ceea ce privește sănătatea. Într-adevăr, pacienții vor să știe mai multe despre cadrele medicale, înainte de a face o programare : ce acte practică de obicei, ce experiență au, cât costă o consultați… Pe de altă parte, o schimbare a jurisprudenței Europene ar putea slăbi reglementările franceze.

Până în prezent, codul de etică al asistenților medicali francezi stipulează că profesia de asistent medical nu trebuie exercitată ca o afacere. Este interezisă orice procedură de publicitate directă sau indirectă și, în special, panourile care oferă locului un aspect comercial. În mod similar, asistentul medical își poate anunța practica doar pe plăcuțe profesionale, la locul său de practică, una fixat la intrarea în clădire și alta la ușa cabinetului.  Acolo unde structura spațiului solicită acest lucru, pot fi oferite indicatoare suplimentare. Singurele indicații pe care asistentul medical are voie să le afișeze pe plăcuțe sunt: numele și prenumele, numere de telefon, zilele și orele consultațiilor, dimplome și titluri. De asemenea, trebuie să indice situația față de organizațiile de asigurare a sănătății. Toate aceste informații trebuie prezentate cu discreție. Aceste plăcuțe nu pot depăși 25/30cm.

Apoi, jurisdicția recomandă furnizorilor de îngrijiri medicale, să ofere publicului informații privind, în special, competențele, practicile lor profesionale, cursurile absolvite…Toate acestea cu respectarea normelor de etică.

 Pe de altă parte, Consiliul de Stat sugerează că viitorii profesioniști din domeniul sănătății ar trebui încurajați, ca parte a formării lor, să folosească mai multe instrumente digitale pentru a-și comunica practicile.

Colegul nostru, Dl. Yann de Kerguennec, Director al Consiliului Ordinului Asistenților Medicali din Franța, membru ENC, a reacționat referitor la această problemă:

“Autoritatea de reglementare a fost, desigur, audiată pe larg de către Consilul de Stat. Pentru noi, modificările sunt, într-adevăr, necesare. Textele trebuie să ia în calcul progresul tehnic și schimbările în ceea ce privește cerințele utilizatorilor, în special transparența, astfel încât libera alegere a specialistului să fie eficientă.”

“Noile tehnologii privind informarea și comunicare trebuie să permit ca expertiza și comeptențele asistenților medicali să fie făcute mai cunoscute.  Specificitatea acestor profesionilti este că titlul, nivelul de competență, etica lor sunt garantate de către autoritatea de reglementare profesională, iaracest lucru trebuie făcut cunoscut, pentru a valorifica asistenții medicali și pentru a permite libera alegere. Permite o informare mai bună a utilizatorilor, astfel încât să poată naviga în maquis-ul sistemului de sănătate, către profesioniști în care să poată avea încredere. Acest lucru ar trebui să facă diferența dintre adevărații profesioniști din domeniul sănătății și medicamentele false.”

“Așadar, noi susținem deschiderea acestor informații prin intermediul a noi mijloace de comunicare, cu condiția garantării loialității informațiilor și a naturii validate a formării, titlurilor și distincțiilor pe care le prezintă profesioniștii.”

“Profesia de asistent medical nu poate și nu va fi practicată niciodată ca o afacere. Aceasta este limita. Dacă este depășită, încrederea pe care pacienții au o în profesia de asistent medical, va fi spulberată. Este responsabilitatea Ordinului să aibă grijă de acest aspect.”

“Autoritatea de reglementare a profesiei de asistent medical adoptă o viziune progresivă în acest domeniu. Astfel, codul de etică a introdus deja posibilitatea deținerii unui site, iar autoritatea de reglementare a făcut un tabel al site-urilor de asistență medicală (vedeți site-ul nostru. Ordinul și-a exprimat deschiderea prin recomandarile sale privind platformele online de servicii).”

“De asemenea, acest lucru este necesar și pentru o competiție corectă – toți actorii din domeniul de activitate să se supună acelorași norme, să fie profesioniști sau companii cu structură deontologică.”

“În cele din urmă, în raportul Consiliului de Stat, susținem propunerea ca normele să fie aplicabile persoanelor care se bucură de acces parțial și celor care pledează pentru o mai bună coordonare a legislației în Europa printr-o Cartă Verde Europeană ce poate duce la armonizarea textelor, necesară atâta timp cât susține informarea corectă, completă și loială pentru utilizatori.”

 

 

Buletin de știri #11 | Consiliul European al Asistenților Medicali

Știri din Bruxelles

2018 – Ediția nr.11

 

Cuprins:

Termenul de “soră medicală” ar putea fi motivul crizei de asistenți medicali de sex masculin, afirmă conducerea RCN

Vaccinarea: Comisia solicită consolidarea cooperării UE împotriva bolilor ce pot fi prevenite

Date în UE: Comisia intensifică eforturile de creștere a disponibilității și de stimulare a schimbului de date în domeniul îngrijirilor medicale

 

 

                                                      Marea Britanie: termenul de “soră medicală” în dezbatere 

Traducem pentru voi un articol foarte interesant cu privire la evoluția jargonului în profesia noastră, care explică modul în care proporția de bărbați și femei care aleg profesii în asistență medicală de la vârstă fragedă este influențată  de terminologia profesională.   

Termenul de “soră medicală” ar putea fi motivul crizei de asistenți medicali de sex masculin , afirmă conducerea Royal College of Nursing | RCN (Colegiului Regal de Asistență Medicală), Janet Davies.

Ar trebui regândită utilizarea titlurilor feminine, cum ar fi “soră medicală” sau “soră –șefă”,  în domeniul asistenței medicale, pentru a atrage mai mulți bărbați în DOMENIU, declară conducerea sindicatului profesional.

Janet Davies, director executiv al Colegiului Regal de Asistență Medicală, afirmă că stereotipurile îi îndepărtează pe bărbați de la aceaste tipuri de carieră, de la o vârstă foarte fragedă.

În cadrul conferinței anuale a sindicatului din Belfast, delegaților participanți li s-a spus că bărbații sunt o resursă neexploatată într-un moment în care NHS (Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie) se confruntă cu un deficit de 43000 de cadre medicale specializate în domeniul de îngrijire medicală.

În școlile primare, costumele pentru serbări și activități extra-școlare,  ar trebui să includă uniforme de asistent medical, atât pentru băieți cât și pentru fete, pentru a atrage mai mulți bărbați în profesie, declară doamna Davies, iar canalele de televiziune ar trebuie să includă mai mulți asistenți medicali de sex masculin, în emisiunile/serialele difuzate.

Dna. Davies a declarat că este necesar să scăpăm de concepția că profesia de asistent medical este una dedicată femeilor, concepție care a mers mână în mână cu stereotipurile de gen, pe plan mondial.” “Dacă nu li se specifică sexul, asistenții medicali sunt considerați automat femei”, a mai adăugat aceasta.

Întrebată dacă consideră că temenul de “soră medicală/soră de salon” este depășit, dna Davies a declarat: “Probabil că da. Folosim termenul de “soră” deoarece a existat s-a votat la un moment dat pentru asta, dar în Scoția nu există această denumire: toți sunt asistenți medicali de schimb, indiferent de sex. Și această temă reprezintă o altă dezbatere bună.”

Termenul de  “soră –șefă”, a avut probleme similare: “În general, limbajul domeniului asistenței medicale este foarte feminizat. Este o întreagă dezbatere în ceea ce privește întregul limbaj; ar trebui să fie numiți altfel? Există asistent medical, există soră medicală – este corect așa sau ar trebui ca toți să fie numiți asistenți medicali?”

Stephen Mckenna, susținând propunerile, a spus că a vorbit unei clase de copii în vârstă de cinci ani, despre  cariera sa în profesia de asistent medical. “Aproape toată dimineața am fost întrebat de ce nu sunt medic și de ce nu sunt îmbrăcat ca asistenta medicală din Peppa Pig,” a spus el. “Dacă la cinci ani, băieții au această impresie, cât de probabil este să se vadă pe ei înșiși ca viitori asistenți medicali?”

Alți asistenți medicali au argumentat că în cadrul campaniilor de recurtare trebuie abordată mai larg problema diversității, subliniind faptul că profesia a fost acuzată de discriminare sexuală împotriva femeilor, bărbații fiind reprezentați disporoporționat în funcții înalte.

Dna Davies a declarat că este importantă vizarea copiilor de școală primară, înainte ca stereotipurile de gen din jurul profesiei de asistent medical să se poată instala. “Desigur că uniformele – uniforme de asistent medical de sex masculin – trebuie să existe printre costumele pentru serbări și alte activități ale copiilor.”

A mai adăugat că serialele de televiziune ar putea stimula conștientizarea varietății activității asistenților medicali, expunând mai mulții bărbați în carieră: “Avem nevoie de mai mulți Charlie*, dar în mai multe locuri în comunitate, în diverse unități – cred că asta ar ajuta.”

O profesie feminină?

Soră-șefă: Sora- șefă modernă este responsabilă de un grup de secții de spital. Aceasta are responsabilitatea siguranței pacientului din zonele de spital pentru care este responsabilă și joacă un rol în controlul bugetelor. Numele se consideră a fi derivat din termenul latin pentru “mamă”.

Soră de salon: Gestionează o secție individuală și sunt responsabile de îngrijirea și gestionarea personalului care lucrează acolo. Asistentelor medicale li se mai spune “soră” ca revenire în timpurile în care cea mai mare parte a îngrijirilor era furnizată de călugărițe.

____________________________________________________________________________

*referire la serialul tv Casualty difuzat de BBC, al carei protagonist este Charlie Fairhead, asistent medical de sex masculin, interpretat de actorul Derek Thompson 

 

 

     Vaccinarea: Comisia solicită  consolidarea colaborării UE împotriva bolilor ce pot fi prevenite 

Comisia a lansat un set de recomandări pentru modul în care UE poate consolida coooperarea în lupta împotriva bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinuri. Ca urmare a solicitării Președintelui Juncker, în adresa sa privind starea Uniunii din 2017, pentru acțiuni de creștere a acoperiirii cu vacinuri și de asigurare a accesului la vaccinuri pentru toți cetățenii UE.

Comisarul pentru Sănătate și Siguranța Alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat: ”Vaccinarea este una dintre cele mai puternice și rentabile măsuri publice, dezvoltate în secolul 20. În calitate de medic, mi se pare deprimant să fiu martor la decesul unor copii din cauza ezitărilor în fața vaccinurilor, a deficitului de vaccinuri și a acoperirii vaccinale insuficiente.  Bolile infecțioase  nu se limitează la granițele naționale. Slăbirea imunizării unui stat membru supune riscului starea de sănătate și siguranța cetățenilor de pe întregul teritoriu UE. Cooperarea în acest domeniu este în interesul nostru, al tuturopr. Protejați-ne copiii, vaccinați-i!!”

Vaccinarea salvează între 1 și 3 milioane de vieți annual, în întreaga lume. Potrivit OMS, vaccinurile vor salva încă 25 de milioane de vieți în următorul deceniu. Și cu toate acestea, conform ECDC, multe dintre țările UE se confruntă cu  epidemii de rujeolă, fără precedent, și cu reapariția  altor boli ce pot fi prevenite prin vaccinuri, din cauza acoperirii vaccinale insuficiente, iar copiii și adulți din UE mor în continuare din cauza acestor boli.

Propunerea Comisiei se axează pe 3 piloni principali de acțiune: combaterea ezitării în ceea ce privește vaccinarea și îmbunătățirea acoperirii cu vaccinuri; politici de vaccinare sustenabile în UE și coordonarea și contribuția UE la sănătatea globală.

Propunerea solicită  20 de acțiuni concrete din partea Comisiei și a Statelor Membre, inclusiv:

 Dezvotarea și implementarea planurilor naționale și/sau regionale de vaccinare până în anul 2020, inclusiv un obiectiv de acoperire vaccinală cu cel puțin 95% pentru rujeolă;

 Introducerea unor controale de rutină ale stării privind vaccinarea și oportunități regulate de vaccinare în diverse etape ale vieții, de exemplu la școală și la locul de muncă;

 Prezentarea opțiunilor unui card comun de vaccinare care poate fi partajat electronic peste granițe;

 Înființarea unui portal European de informare  în ceea ce privește vaccinarea, până în anul 2019, pentru a oferi dovezi online obiective, transparente și actualizate cu privire la beneficiile și siguranța vaccinurilor;

 Atenuarea riscurilor de deficit prin dezvoltarea unui depozit virtual de date UE cu informații privind stocurile de vaccinuri și necesitatea de a facilita schimbul voluntar de informații privind rezervele disponibile și lipsa vaccinurilor esențiale;

 Asigurarea pregătirii necesare pentru tot personalul medical pentru a furniza vaccinări cu încredere și pentru a aborda comportamentele ezitante;

 Convocarea unei Coaliții pentru vaccinare care să reunească asociații europene de personal medical, precum și asociații relevante de studenți din domeniu, pentru a se angaja în furnizarea de informații corecte către public, combătând miturile și făcând schimb de bune practici;

 Înființarea unui Sistem European de Schimb de Informații  pentru a aduna cunoștințe și pentru a dezvolta linii de orientare pentru un program de bază de vaccinare UE până în anul 2020, cu doze și vârste despre care statele membre UE le acceptă ca fiind comune tuturor țărilor;

 Consilidarea parteneriatelor și a colaborării privind vaccinarea cu partenerii internaționali.

Situația actuală: principalele probleme privind vaccinarea în UE

Potrivit celor mai recente date colectate de către Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor  (ECDC), cazurile de rujeolă continuă să crească într-o serie de țări UE și SEE. În perioada de 12 luni dintre 1 martie 2017 și 28 februarie 2018, au fost raportate 14,813 de cazuri de rujeolă, prin intermediul Sistemului European de Supraveghere. Dintre acestea, acolo unde statutul vaccinării este cunoscut, 86% dintre persoanele afectate nu erau vaccinate. În plus, ECDC estimează că cel puțin 40000 de oameni mor în fiecare an din cauza gripei, parțial din cauza acoperirii vaccinale insuficiente.

Măsuri viitoare

Propunerea Comisie pentru o recomandare a Consiliului va fi dezbătută de către Consiliu, cu scopul de a fi adoptată înainte de finalul anul 2018, urmând să în vigoare imediat. În urma acestei măsuri, la fiecare 3 ani Comisia va prezenta un raport cu privire la progresul înregistrat în ceea ce privește implementarea recomandării. În plus, Comisia va produce și un raport privind ‘Starea de încredere în vaccinuri în UE’, pentru monitorizarea atitudinilor față de vaccinuri, în contextul Stării de Sănătate în procesul UE.

Context

În adresa sa privind starea uniunii din 2017, Președintele Juncker a declarat: „Într-o uniune de egali, nu pot exista cetățeni de clasă inferioară. Este inaccceptabil ca în anul 2017 să existe copii care mor din cauza unor boli care ar fi trebuit de mult eradicate în Europa. (…) Fără doar și poate (…) Decesele ce pot fi evitate nu trebuie să aibă loc în Europa.”

Recomandările Comisiei privind bolile ce pot fi prevenite prin vaccin au la bază o serie de politici existente UE și proiecte în domeniul vaccinării.  Acestea includ Recomandările Consiliului din 2009 privind vaccinarea împotriva gripei sezoniere, Acordul Comun privind achizițiile publice, stabilit prin Decizia 1082/2013/UE privind sănătatea transfrontalieră și o acțiune comună privind vaccinarea co-finanțată de către Programul de sănătate 2014-2020, ce va începe în lunile ce vor urma, abordând problema ezitării în ceea ce privește vaccinurile, printre altele.

 

 

Datele din UE: Comisia intensifică eforturile de creștere a disponibilității și de stimulare a schimbului de date din domeniul îngrijirilor medicale

Comisia Europeană propune o serie de măsuri pentru creșterea disponibilităii datelor din UE, continuând inițiativele anterioare de stimulare a fluxului liber de date fără caracter personal pe Piața Unică Digitală.

Inovarea bazată pe date este un factor esențial pentru creșterea de piață, crearea de locuri de muncă, în mod special pentru IMM-uri și întreprinderi noi, și dezvoltarea de noi tehnologii.  Permite cetățenilor să acceseze cu ușurință și să își gestioneze datele cu privire la sănătate și permite autorităților publice utilizarea mai bună a datelor în domeniul cercetărilor, prevenirii și reformelor sistemelor de sănătate.

Vicepreședintele Comisiei pentru piața digitală unică,  Andrus Ansip, a declarat: „Piața Digitală Unică  se formează rapid, dar fără date, nu vom profita la maxim de inteligența artificală, de calculul de înaltă performanță și de alte progrese tehnolgice. Aceste tehnologii ne pot ajuta să îmbunătățim îngrijirea și educația, rețelele de transport și să facem economii de energie: asta înseamnă utilizarea inteligentă a datelor. Propunerea noastră va pune la dispoziție mai multe date din sectorul public, pentru refolosire, inclusie în scopuri comerciale, reducând costul accesului la date și ajutându—ne să cream un spațiu comun pentru date în UE, care va stimula creșterea.”

Comisarul responsabil pentru economie și societate digitale, Mariya Gabriel, a adăugat: „Prin intermediul Comunicatului de astăzi, urmăm un plan ambițios, Strategia Pieței Unice Digitale, pentru a ne asigura că suntem în cea mai bună poziție posibilă pentru a ajuta întreprinderile, pentru a furniza cercetări de primă clasă și pentru a proteja cetățenii UE.  Cetățenii și întreprinderile vor avea acces la produse și servicii mai bune și mai multe date vor deveni disponibile pentru inovarea bazată pe date.”

Comisarul pentru Sănătate și Siguranța Alimentară, Vytenis Andriukaitis, a afrimat: “Propunerile noastre profit de întregul potențial al tehnologiilor digitale pentru îmbunătățirea cercetărilor din domeniul medical și al îngrijiilor medicale. Aceastea vor conduce la un acces mai ușor la date de sănătate, ceea ce va duce la îmbunătățirea prevenirii bolilor și la îngrijiri centrate pe pacient, reacții rapide la amentințările pandemice și tratamente îmbunătățite.”

Propunerile se bazează pe Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), care va intra în vigoare începând cu data de 25 mai 2018. Ele vor asigura:

 Un acces îmbunătățit la datele din sectorul public și reutilizarea acestora: legea revizuită privind informațiile din sectorul public acoperă datele deținute de întreprinderile publice în domeniul transportului și a utilităților. Noile reguli limitează excepția care permite organismelor publice să perceapă mai mult decât costurile marginale ale diseminării datelor, prin reutilizarea datelor lor. De asemenea, facilitează reutilizarea datelor de cercetare deschise care rezultă din finanțare publică, și obligă statele membre să dezvolte politici de acces deschis. În cele din urmă, noile reguli necesită – acolo unde este cazul – soluții tehnice cum ar fi interfețe de programare pentru aplicații (APIs) pentru a oferi acces la date în timp real.

 Schimbul de date științifice în 2018: Un nou set de recomandări abordează schimbările politice și tehnologice de la ultima propunere a Comisiei privind accesul la și informațiile științifice și păstrarea acestora. Oferă îndrumare privind implementarea politicilor de acces deschis, în conformitate cu obiectivele științifice deschise, datele de cercetare și gestionarea datelor, crearea unui cloud european al științei deschise și extinderea textului și a recoltării de date. De asemenea, subliniază importanța stimulentelor, a recompenselor, competențelor și metricii corespunzătoare pentru noua eră a cercetării în rețea.

 Schimbul de date din sectorul privat în contextul dintre întrepinderi, și de la un sector la altul: O nouă comunicare intitulată “Spre un spațiu de date european comun” oferă îndrumare întreprinderilor care operează în UE, privind principiile legale și tehnice care trebuie să guverneze colaborarea privind schimbul de date din sectorul privat.

 Securizarea datelor privind starea de sănătate a cetățenilor, încurajând în același timp, cooperarea europeană: Comisia prezintă astăzi un plan de acțiune care pune pe primul loc cetățenii atunci când vine vorba despre datele privind sănătatea acestora: prin asigurarea accesului cetățenilor la datele lor privind sănătatea și introducerea posibilității de diseminare a datelor lor la nivel tranfrontalier; prin utlizarea unor seturi mai mari de date, pentru a permite diagnostice și tratament medical personalizate, și pentru a anticipa mai bine epidemiile; și prin promovarea instrumentelor digitale adecvate, care să permită autotităților publice utilizarea mai eficientă a datelor de sănătate pentru cercetare și pentru reformele sistemelor de sănătate. De asemenea, propunerea de astăzi acoperă interoperabilitatea registrelor electronice de sănătate, precum și un mecanism pentru coordonare voluntară în schimbul de date – inclusiv date genomice – pentru prevenirea bolilor și cercetare.

Măsuri viitoare

Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să adopte propunerile de astăzi pentru reguli revizuite privind informațiile din sectorul public. În plus, Comisia va organiza o masă rotunda de nivel înalt, pentru a dezbate schimbul de date din sectorul privat, de la un sector la altul, în a doua jumătate a anul 2018 și prima jumătate a anului 2019.

Cadru general  

Valoarea economiei europene a datelor era de 300 de miliarde de euro în anul 2016. Dacă sunt puse în aplicare măsurile legislative și politicile adecvate, această valoare ar putea crește până la 739 de miliarde de euro până în anul 2020, 4% din BIP –ul UE. În EU, reutilizarea datelor generate de organismele din sectorul public(de ex legal, trafic, meteorologic și financiar, etc.) în scop comercial și necomercial  este reglementat de  Directiva 2003/98/CE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public. În anul 2012, Comisia a adoptat un pachet de politici care conține o serie de măsuri pentru îmbunătățirea accesului la informații științifice în Europa,  inclusiv recomandarea privind accesul la informațiile științifice rezultate din finanțare publică, și păstrarea acestora.  În perioada ianuarie-iunie 2017, Comisia a organizat un dialog între părțile interesate  referitor la Comunicarea privind crearea unei economii europene de date, găsind un sprijin puternic pentru măsurile de nereglementare, pentru maximizarea și organizarea accesului la date și reutilizarea acestora în cadrul relațiilor comerciale între întreprinderi. În ceea ce privește transformarea digitală a îngrijirilor medicale, o consultare publică ce s-a încheiat în octombrie 2017, a analizat necesitatea unor măsuri politice pentru promovarea inovației digitale pentru îngrijiri de sănătate mai bune, în Europa. Inițiativele de astăzi completează cadrul pentru fluxul liber al datelor fără caracter personal din UE, prezentat de Comisie în septembrie 2017 și care încă trebuie aprobat de către Parlamentul European și Statele Membre.

Buletin de știri #10 | Consiliul European al Asistenților Medicali

ENC_LOGO

Știri din Bruxelles

2018 – Ediția nr.10


 

Cuprins:

Adunarea Generală ENC de la București (12/03/18)

Actul European al Îngrijirilor Medicale

Noutăți despre Directiva privind Testul Proporționalității

Prințul Charles al Marii Britanii  laudă munca necunoscută a asistenților medicali din cadrul Serviciului Național de Sănătate (NHS)

 

Adunarea Generală ENC de la București (12/03/18)

 

La data de 12 martie 2018, la invitația membrului nostru din România, OAMGMAMR, a avut loc Adunarea Generală ENC(GAM), în orașul București.  Nu mai este nevoie să subliniem că această întâlnire a avut o importanță capitală pentru organizația și profesia noastră, întrucât a fost ales un nou Consiliu de conducere și au fost finalizate documente de primă importanță.

În cadrul cestei întâlniri am avut ocazia de a-i mulțumi dnei. Dragica Simunec, (HKMS, fosta Președintă ENC, pentru conducerea sa remarcabilă pe tot parcursul mandatului său. Gazdele noastre au pregătit un obiect de birou decorativ comemorativ, pentru a marca ocazia.

Am avut ocazia de a continua activitatea asupra revizuirii Codului de Conduită și de a aduce ultimele amendamente Actului European al Îngrijirillor Medicale. Cel din urmă a fost unanim adoptat ( textul pe pagina 4).

Adunarea, în conformitate cu statutul, a ales un nou președinte, un nou Secretar General și un nou Trezorier. Pentru funcția e președinte, a fost ales în unanimitate Dl. Mircea Timofte (OAMGMAMR), pentru cea de Secretar General, Dl. Mario Gazic (HKMS), iar pentru cea de  Trezorier, Dl. Lampros Bizas (ENNE).

 

Actul European al Îngrijirilor Medicale

Așa cum am menționat în articolul anterior, Actul European al îngrijirilor medicale a fost finalizat și adoptat în unanimitate, în cadrul întâlnirii  de la București, devenind astfel documentul oficial ENC.  Acest document ar trebui să devină cartea noastră de vizită pentru toți interlocutorii relevanți, de la toate nivelele, fie că sunt pacienți, autorități naționale, factori de decizie europeni, etc. Actul European al Îngrijirilor Medicale exprimă cu claritate cine suntem și ce facem, și de aceea toată lumea ar trebui să îl primească și să îl disemineze pe scară largă, pentru a ne îmbunătăți vizibilitea și pentru a ne face auzită vocea.

 

                                       Actul European al Îngrijirilor Medicale

Actul îngrijirilor medicale cuprinde toate acțiunile profesionale, și anume: îngrijirile autonome, interdisciplinare, bazate pe parteneriate și colaborare, care se adresează persoanelor, familiilor, grupurilor și comunităților pe tot parcursul vieții, persoanelor bolnave sau sănătoase, din toate mediile de îngrijire primare, secundare sau terțiare. Actul îngrijirilor medicale implică utilizarea raționamentului clinic în evaluarea holistică și bazată pe dovezi, planificare, implementare și evaluarea îngrijirilor medicale profesionale.  Asistența medicală include promovarea sănătății, educația pentru sănătate și prevenirea bolilor, îngrijirea persoanelor bolnave, accidentate, cu dizabilități și a celor aflate în stadiul terminal al bolii. Susținerea, promovarea siguranței pacienților, atât a adulților, cât și a copiilor, îngrijirile de calitate, îmbunătățirea continuă a calității, efectuarea și utilizarea  cercetărilor și a practicilor bazate pe dovezi, precum și contribuția la politica de sănătate și la managementul și punerea în aplicare a sistemelor de sănătate, reprezintă responsabilități  ale profesiei de asistent medical. Actul îngrijirilor medicale este susținut de valori etice naționale și internaționale și de coduri care respectă demnitatea, autonomia, justiția, integritatea și unicitatea ființelor umane, și subliniază datoria asistenților medicali de a se implica în dezvoltarea profesională continuă. 

 

Noutăți despre Directiva privind Tetsul Proporționalității

A fost făcut un pas important în evoluția Directivei privind Testul Proporționalității. Întâlnirile s-au încheiat, iar Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European, au ajuns la un pre-acord privind Directiva.

În dimineața zilei de 28 martie, secretariatul nostru a discutat cu colaboratorii Dl-ui  Schwab (MEP), Raportorului Directivei privind testul proporționalității, și ne-au oferit indicații și documente cu informații suplimentare privind actualul text al Directivei. Parlamentul a insistat, într-adevăr, ca Statele Membre să beneficieze de o “marjă de apreciere” pentru profesiile din domeniul sănății.

Comisia a integrat această parte în articolul 12: „Este important să ne asigurăm că obiectivele interesului public sunt identificate în mod adecvat, pentru a determina intensitatea reglementării. De exemplu, pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății publice, Statele Membre ar trebui să beneficieze de o marjă de apreciere pentru a decide cu privire la gradul de protecție pe care doresc să îl acorde sănătății publice, și asupra modului în care va fi realizată  această protecție.”

Iar Parlamentul a propus două amendamente pentru această parte:  „Trebuie să se țină cont de faptul că sănătatea și viața oamenilor sunt de o importanță primordială printre bunurile și interesele protejate de TFUE. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății publice, Statele Membre ar trebuie să beneficieze de o marjă de apreciere pentru a decide asupra gradului de protecție pe care doresc să îl acorde sănătății publice și asupra modului în care este realizată aceată protecție.” și” (12a) În cazul în care reglementarea unei profesii este justificată de protecția sănătății publice, trebuie luate în considerare caracteristicile speciale serviciilor de sănătate. Serviciile de sănătate sunt foarte diferite de alte servicii, iar pacienții sunt foarte diferiți de alți beneficiari de servicii. În consecință, ar trebui să se admită că profesiile de sănătate sunt supuse, în mod obișnuit, reglementării profesionale.”

De asemenea, asistentul Dl-ui. Schwab ne-a informat că Directiva urmează a fi votată de către Parlamentul European aproape de finalul lunii aprilie.

 

Prințul Charles al Marii Birtanii laudă munca necunoscută a asistenților emdicali din cadrul Serviciul Național de Sănătate

Prințul Țării Galilor a lăudat eforturile necunoscute și nevăzute ale asistenților medicali din Marea Britanie, în cadrul unui eveniment special ce a avut loc la Palatul  Buckingham.

Prințul Charles a întâlnit peste 350 asistenți medicali din întreaga țara, inclusiv pe cei care au răspuns atacurilor teroriste de anul trecut și incendiului din Turnul Grenfell.

Acesta a declarat că a fost  „uluit ” de poveștile relatate de cei care au răspuns la  ” groaznicele incidente”.

De asemenea, Alteța Sa a povestit despre una dintre amintirile sale spitalicești. 

„E plăcut să fii recunoscut.”

Prințul a cărui  a 70 a aniversare din acest an va coincide cu cea de-a 70 a aniversare a Serviciului Național de Sănătate, a declarat: „Eram dus de urgentă la spitalul de pe Great Ormond Street cu o apendicită care se agrava rapid. Nu am uitat niciodată cât de minunat am fost îngrijit de către toți asistenții medicali de acolo. De fapt, când a trebuit să mă întorc acasă, la Castelul Windsor, nu aș mai fi vrut să plec.” 

La eveniment a participat și Melanie Davies, câștigătoarea premiului Asistentul Medical al Anului 2017, oferit de către Colegiul Regal al Asistenților Medicali.   

„Nu îmi vine să cred. Am rămas fără cuvinte. Este un privilegiu extraordinar să mă aflu aici,” a declarat ea. „Profesia de asistent medical este mereu asociată cu salariile  sau, mai degrabă, cu  lipsa acestora, așa că este foarte plăcut să fii recunoscut.” 

Acest articol a fost publicat de către  BBC la data de 14 martie.

Acoperire Universală cu Servicii Medicale Ziua Mondială a Sănătății 2018

banner-ziua-sanatatii

 

Pentru Ziua Mondială a Sănătății din acest an, Organizația Mondială a Sănătății a ales tema „Acoperire universală cu servicii medicale”, solicitând liderilor mondiali să ia măsuri concrete pentru a atinge acest Obiectiv de Dezvoltare Durabilă, agreat de toate statele lumii în 2015. Îndeplinirea acestei misiuni ar presupune ca noi toți, oriunde ne-am afla, am putea avea acces la servicii de sănătate de calitate fără a ne confrunta cu dificultăți financiare.

„Acoperire universală cu servicii medicale”, tema din acest an, reprezintă capacitatea sistemelor de sănătate de a răspunde nevoilor populației la orice nivel de îngrijire, respectiv asigurarea infrastructurii și a resurselor umane calificate corespunzător.

În cazul în care sistemele de sănătate nu oferă o protecție socială adecvată, oamenii sunt obligați să aleagă între îngrijire medicală și alte nevoi de bază. Acest lucru subminează accesul la servicii, agravează starea de sănătate, sporește sărăcia și exacerbează inegalitățile. Furnizorii de asistență medicală primară din întreaga lume sunt supuși unei presiuni mari pentru a oferi îngrijiri de înaltă calitate centrate pe pacienți, în ciuda volumului mare de muncă și a creșterii tot mai mari a bolilor netransmisibile.

Din punct de vedere al profesiei noastre, provocările pentru a atinge acoperirea cât mai largă a serviciilor pe care asistenții medicali le oferă sunt legate de educație și formare, de condiții mai bune de lucru și de definirea clară a rolului asistentului medical. Este necesar să se depășească dificultăți precum fragmentarea dintre conceptul de sănătate și îngrijire și să se investească în lucrul în echipă multidisciplinară, împuternicirea comunității, legătura profesionist-pacient, utilizarea tehnologiile noi, promovarea calității vieții, îngrijirea holistică și acoperirea universală a sănătății.

Asistenții medicali și moașele constituie cea mai numeroasă forță de muncă globală în domeniul sănătății și absoarbe cele mai mari cheltuieli pentru sănătate. Producția eficientă, desfășurarea cu success a profesiei și retenția continuă pe baza unor politici elaborate cu atenție privind oportunitățile de carieră ale asistenților medicali, moașelor și altor furnizori din sistemele de sănătate sunt elemente esențiale pentru asigurarea unei acoperiri universale a sănătății.

#HealthForAll #WorldHealthDay

Atelier pe tema protecției datelor cu caracter personal organizat la București

În data de 28 martie 2018, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a organizat la București un atelier pe tema protecției datelor cu caracter personal susținut de șeful Biroului juridic și comunicare din cadrul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Pe data de 25 mai 2016, a intrat în vigoare Regulamentul UE nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, cunoscut drept Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale (GDPR), dar acesta va fi de directă aplicabilitate începând cu data de 28 mai 2018.

Atelier protecția datelor

Obiectivul atelierului a fost acela de a ne prezenta obligațiile ce revin organizației profesionale cu privire la respectarea regulilor de prelucrare a datelor stabilite de noul Regulament, aspectele legate de numirea unui responsabil pentru protecția datelor, modalitatea de asigurare a securității datelor, precum și pentru a răspunde întrebărilor legate de implicațiile aplicării acestei reglementări în domeniul de activitate al organizației noastre.

La acest eveniment, alături de reprezentanți din cadrul tuturor filialelor O.A.M.G.M.A.M.R, au participat și reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, pentru a fi informați cu privire la implicațiile noului cadru legislativ aplicabil în domeniul protecției datelor.

Amintindu-și de cea care i-a salvat viața, Papa aduce cuvinte de laudă asistenților medicali

55e9cec0bd86ef18008b841d-750-551

 

VATICAN – Vorbind unui grup de asistenți medicali, Papa Francis le-a mulțumit pentru munca lor valoroasă și a adus un omagiu călugăriței dominicane care i-a salvat viața când era tânăr.

“[Era] o femeie generoasă și atât de curajoasă, încât se certa cu medicii. Umilă, dar sigură pe ceea ce făcea.” a declarat acesta.

Papa Francis a povestit pe scurt ce i s-a întâmplat în Argentina, când avea 20 de ani. Era bolnav, pe patul de moarte, când Sora Cornelia Caraglio, asistentă medicală din Italia care lucra în Argentina, s-a certat cu medicii în privința tratamentului său, “și datorită acelor lucruri (sugerate de ea), am supraviețuit.”

Papa a relatat întâmplarea pentru a ilustra importanța profesiei de asistent medical, spunând că “multe vieți, atât de multe vieți sunt salvate datorită vouă!”

“Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului este, cu adevărat, de neînlocuit. Ca nimeni altul, asistentul medical are o relație directă și continuă cu pacienții, are grijă de ei în fiecare zi, le ascultă nevoile și întră în contact cu corpul lor, pe care îl îngrijește” a afirmat Papa, în discursul său adresat membrilor Federației Colegiilor Profesionale de Asistență Medicală, Infirmierilor și Supraveghetorilor copiilor, în Sala Papa Paul VI din Vatican.

“Asistenții medicali”, a continuat acesta, sunt implicați constant în actul ascultării, pentru a înțelege nevoile pacientului lor, indiferent cu ce se confruntă acesta”.

De asemenea, le-a reamintit că “nu este de ajuns să se bazeze doar pe protocol, ci că profesia lor necesită un efort epuizant și continuu de discernământ și atenție față de oameni.”

Astfel, profesia de asistent medical devine “o adevărată misiune,” iar asistenții medicali – “experți în umanitate”. Acest lucru este deosebit de important într-o societate care, adesea, îi lasă pe cei slabi la o parte, punând preț doar pe cei care îndeplinesc anumite criterii sau un anumit nivel de bogăție, a mai adăugat Papa.

De asemenea, le-a mai spus că sensibilitatea pe care o dobândesc prin intermediul contactului zilnic cu pacienții îi face “promoteri ai vieții și demnității oamenilor.”

“Luați aminte la dorința, uneori neexprimată, de spiritualitate și asistență religioasă, care, pentru mulți pacienți, reprezintă un element esențial al sensului și seninătății vieții, cu o importanță și mai mare în fragilitatea cauzată de boală.”

De asemenea, Papa a recunoscut dificultatea profesiei de asistent medical, cu riscurile ei și turele epuizante. Ținând cont de cerințele față de asistenții medicali, Papa i-a încurajat pe pacienți să aibă răbdare cu ei, să ceară fără să pretindă și să le ofere, din când în când, un zâmbet.

Sursă foto: http://www.businessinsider.com/

Buletin de știri #9 | Consiliul European al Asistenților Medicali

ENC_LOGO

                                            Consiliul European al Asistenților Medicali

                                                                    Buletin de știri #9

 

Cuprins:

• Un nou președinte la conducerea ONI

• Anunțarea priorităților președinției rotative bulgare a Consiliului UE privind sănătatea

• 6 probleme de sănătate de urmărit în 2018

• Impactul uriaș al Brexitul-ui lovește Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS)

• Anul ce urmează: principalele evenimente și puncte de referință pentru Regiunea Europeană OMS 2018

 

                                             Un nou președinte la conducerea ONI

La data de 11 decembrie 2017, Organizația franceză pentru reglementarea profesiei de asistent medical, cunoscută sub numele de  Ordre national des infirmiers (ONI) și-a ales un nou Președinte, pe  Dl. Patrick Chamboredon. Acesta îl succede pe Dl. Didier Borniche, care a deținut această funcție din anul 2011. Patrick Chamboredon a fost asistent medical specializat în hemodializă în Marsilia peste 20 de ani și Preșdinte al Consiliului Regional al  Ordre des Infirmiers de Provence-Alpes-Côte d’Azur et Corse din anul 2009. Născut în anul 1967, Dl. Chamboredon a absolvit Institutul de formare în profesia de asistent medical din Sainte-Marguerite, Marsilia.

În calitate de președinte ONI, Dl. Chamboredon a promis să “asigure protecția condițiilor noastre de practică, calitatea și siguranța îngijirilor pe care le oferim.” În plus, a declarat că mandatul său ca președinte va include următoarele obiective: “Voi acționa în vederea unei mai bune reprezentări a profesiei noastre la nivelul organismelor decizionale naționale și internaționale, precum și pentru o mai bună recunoaștere a competențelor noastre, în mod desoebit prin implementarea practicii avansate de asistent medical (PIA) și un flux real de asistenți medicali din învățământul superior. Dacă aceste evoluții sunt necesare, este la fel de esențial să fim parte a unei abordări reale de parteneriat cu autoritățile publice și cu alți actori ai sistemului de sănătate, pentru a răspunde împreună nevoilor publice de sănătate.”

ENC îl felicită călduros pe Dl. Chamboredon și îi urează success. Suntem convinși că noul președinte va aduce o nouă contribuție pozitivă la activitatea ENC.

 

Anunțarea priorităților președiniției rotative bulgare a Consiliului UE, privind sănătatea

Așa cum se obișnuiește cu fiecare președinție rotativă a Consiliului UE, miniștrii guvernului bulgar vor prezenta prioritățile Președinției Bulgare a Consiliului UE în domeniile respective de responsabilitate în cadrul audierilor speciale ale Comisiilor Parlamentului European. Aceste audiere, ce vor avea loc în prima si a treia săptămână din luna ianuarie, reprezintă o procedură strandard la începutul fiecărei președinții.  Cu toate acestea, mulți sunt interesați să vadă ce importanță va acorda sănătății una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii, într-un moment în care tendința de a privi serviciile de îngrijiri sub o lentilă pur comercială pare că devine din ce în ce mai predominantă. În ceea ce privește sectorul sănătății, prioritățile vor fi anunțate la data de 25 ianuarie de către ministrul bulgar al sănătății, în intervalul 10:30 – 11:30, în fața comisiei ENVi a Parlamentului European.

 

                                    6 probleme de sănătate de urmărit în anul 2018

Ca parte a seriei Spring Policy Primer, Politico Europe a publicat recent un document care subliniază 6 probleme de sănătate care vor domina agenda politică europeană  în domeniul sănătății, în anul 2018. Mai jos sunt cele 6 probleme ce trebuie urmărite.

BREXIT ȘI RELOCAREA EMA: Oficialii Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) se vor grăbi să își mute activitatea din Londra în Amsterdam înaintea Brexit-ului. Sarcina lor urgentă este să își dea seama câți dintre cei 90 de angajați ai autorității UE de reglementare a medicamentelor vor trebui înlocuiți. Un sondaj din luna septembrie a arătat că 81% din personal se va reloca în Amsterdam, dar Directorul Executiv Guido Rasi a spus că va ști clar cine va pleca, la finalul lunii ianuarie. Repartiția este cheia. Un “colaps total al unor servicii specifice ar fi mai grav decât pierderi repartizate egal în cadrul agenției.”

MĂSURI PRIVIND SĂNĂTATEA PUBLICĂ: La începutul acestui an, Comisia Europeană își va încheia evaluarea impactului privind cele mai bune metode de  reducere a grăsimile trans din produsele alimentare, așteptându-se apoi să se comunice măsurile ce urmează a fi luate. Cea mai probabilă soluție este o propunere legislative care limitează canitatea de grăsimi trans produse pe cale industrială la 2 grame /100 grame de grăsime, așa cum au procedat deja câteva dintre țările membre UE. Într-o altă încercare de îmbunătățire a sănătății publice, până în luna martie, industria alcoolului trebuie să își expună propunerea privind modul în care se vor include informații privind caloriile și ingredientele pe etichetele produselor.

VACCINURI: Având în vedere epidemiile de rujeolă din România și Italia, Comisia explorează modalitățile în care țările membre pot colabora în ceea ce privește vaccinurile. Propunerea de recomandare a Consiliului privind politicile naționale pentru vacinare, așteptată în prima jumătate a anului, va include cel mai probabil modalități de aliniere a programelor de imunizare, contracararea mesajelor anti-vaccin din social media și reducerea deficitului. Președintele Comisiei, Dl. Jean-Claude Juncker, despre care se știe că nu prezintă un interes deosebit față de politicile de sănătate, este preocupat de această problemă. Observând epidemia de rujeolă din țara sa, a declarat:  “În Europa nu trebuie să existe decese ce pot fi evitate.”

PESTICIDELE PERTURBĂ SISTEMUL HORMONAL: Cel mai probabil, Instituțiile UE vor ajunge la un consens privind criteriile de identificare a substanțelor chimice utilizate în pesticide care pot dăuna sănătății oamenilor prin interacțiunea cu sistemul lor hormonal. Anul trecut, Parlamentul European a respins un set de criterii propuse de Comisie, deoarece includea excluderea unor susbtanțe chimice menite să ucidă organismele dăunătoare prin perturbarea sistemului lor hormonal. Cu toate acestea, Parlamentul a aprobat același set de criterii ce au fost introduse într-o altă lege UE care reglementa biocidele, folosite pentru a distruge microroganismele dăunătoare sănătății sau activităților umane.

DISPOZITIVE MEDICALE: Sectorul tehnologiei medicale se află în mijlocul unei curse multianuale pentru implementarea noilor reglementări, și în acest moment cea mai mare parte a problemelor se referă la autoritățile naționale. Conform noilor reguli, așa-numitele organisme notificate—adesea companii private care evaluează siguranța și calitatea dispozitivelor medicale — trebuie să dobândească o nouă aprobare din partea autorităților naționale de reglementare pentru a-și continua activitatea. Organismele notificate au putut depune cereri începând cu 26 noiembrie anul trecut, iar oficialii estimează că evaluările se vor încheia peste un an sau mai mult. Dispozitivele medicale trebuie să fie în conformitate cu noile reguli până în luna mai a anului 2020, iar diagnosticele in vitro până în luna mai 2022.

AVOTURILE ÎN IRLANDA: La începutul verii, se așteaptă ca în Irlanda să se organizez un vot pentru a se decide dacă se va abroga un amendament constituțional care oferă în mod esențial, drepturi egale fetusului și mamei.  Aceasta ar conduce la o interzicere efectivă a avorturilor, cu excepția unor cazuri rare. Cu toate acestea, femeile pot călători în străinătate pentru a-și întrerupe sarcina. Comitetul Irlandei privind al 8 lea Amendament al Constituției redactează textul referendum-ului, și toată atenția va fi asupra primului ministru, dl. Leo Varadkar, a cărui poziție privind drepturile avortului a evoluat. Modul în care acesta influențează propunerea de text ar putea fi cheia rezultatului votului.

 

                                        Impactul uriaș al Brexit-ului lovește NHS

Una dintre temele abordate în buletinul de știri de anul trecut a fost impactul pe care l-ar putea avea Brexit-ul asupra sectorului sănătății din Marea Britanie și restul Europei. 2018 nu a schimbat această situație.  Conform Politico Europe, a existat un impuls constant de reformare a NHS, prins într-o nouă criză de iarnă din cauza subfinanțării și a populației din ce în ce mai îmbătrânite. Autorii articolului scriu “impulsul este crearea unei reforme majore a serviciilor de sănătate ale țării, care valorează 125 de miliarde de lire pe an.” Cel mai important, articolul raportează că aliați importanți ai primului ministru conservator Dna Theresa May, o îndeamnă să întreprindă în această reformă , argumentând “nu ar putea exista un alt proiect cu o probabilitate mai mare de dinamizare a unei populații britanice divizate, decât salvarea NHS.” Deși aceste rapoarte sunt încurajatoare, încă există obstacole majore care ar putea împiedica această reformă. În primul rând, găsirea fondurilor necesare pentru acoperirea costurilor s-ar putea dovedi dificilă dacă Brexit-ul va înrăutăți performanța economică a Marii Britanii. În al doilea rând, reducerile de personal– deja problemă majoră în Marea Britnie de când s-a votat ieșirea din UE, în special în rândul asistenților medicali – ar putea submina și împiedica orice reformă întreprinsă de guvern. Deși pare să existe bunăvoință în ceea ce privește reformarea NHS în rândul ambelor partide majoritare din Marea Britanie, reforma în sine nu va fi o sarcină ușoară. Cel mai probabil, realitățile Brexit-ului vor impune limite stricte asupra ceea ce poate face și ce nu poate face guvernul. Întregul articol poate fi accesat aici: https://www.politico.eu/article/nhs-how-brexit-is-prompting-a-national-renewal-of-uks-cherished-health-system/

 

Anul ce urmează: principalele evenimente și puncte de referință pentru Regiunea Europeană OMS în anul 2018

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) Regiunea Europeană și- a publicat lista de repere și evenimente  de urmărit în anul 2018. Pe lângă acestea, Regiunea Europeană OMS a declarat că va încerca să continue să se axeze pe implementarea cadrului politic Sănătate 2020 și Obiectivele de devoltare Durabilă (ODD), precum și pe crearea unui impuls în ceea ce privește acoperirea universală de sănătate. În plus, eforturile legate de aceste cadre globale vor prezenta activitatea și impactul la nivel de țară. De asemenea vor continua activitățile legate de o gamă largă de probleme specifice de sănătate – de la bolile transmisibile și netransmisibile la consolidarea sistemelor de sănătate și crearea de dovezi mai puternice pentru sănătate. Mai jos sunt enumerate aceste puncte de referință și evenimente pe care le așteaptă în 2018.

OMS împlinește 70 de ani: Anul acesta va marca 70 de ani de la înființarea Organizației Mondiale a Sănătății.  Ziua Mondială a Sănătății se sărbătorește la data de 7 aprilie în fiecare an, pentru a recunoaște înființarea OMS, iar în anul 2018 această zi va coincide cu lansarea unei campanii mai extinse privind acoperirea universală de sănătate care va dura pe tot parcursul anului și ulterior.

Cea de-a 30 a aniversare a Rețelei Europene OMS a Orașelor Sănătoase: Cuprinzând aproape 100 de orașe din 30 de țări, Rețeaua Europeană OMS a Orașelor Sănătoase reunește comunități angajate în sănătate și dezvoltarea durabilă. Cea de-a 30 aniversare a rețelei va fi recunoscută atât în cadrul Summit-ului Primarilor din Copenhaga în perioada 12-13 februarie, cât și la Conferința Internațională a Orașelor Sănătoase din Belfast, Marea Britanie, în perioada 1-4 octombrie.

Întâlnire la nivel înalt privind accelerarea implementării Reglementărilor Internaționale de Sănătate (IHR) (2005) și consolidarea pregătirii și răspunsului în situații de urgență: peste 150 de reprezentanți ai sănătății publice și reprezentanți tehnici din Regiunea Europeană OMS se vor întâlni la Munchen, Germania, în perioada 13-15 februarie, pentru a defini abordările strategice regionale în ceea ce privește consolidarea pregătirii și răspunsului în situații de urgență. Întâlnirea are ca scop abordarea noilor provocări de menținere a Europei și a lumii în condiții de siguranță, și va contribui la dezvoltarea unui plan de acțiune OMS pentru îmbunătățirea pregătirii și răspunsului în ceea ce privește sănătatea publică.  Planul de acțiune regional va fi prezentat Statlor Membre la cea de-a 68-a sesiune a Comitetul Regional OMS pentru Europa, în luna septembrie.

Întâlnirea miniștrilor din Rețeaua de Sănătate din sud-estul Europei (SEEHN), pe tema imunizării: la data de 20 februarie, Ministerul Sănătății din Muntenegru și OMS Europa vor organiza o întâlnire a miniștrilor sănătății  din țările ce fac parte din SEEHN, pentru a discuta importanța vaccinării ca intervenție critică și pentru a sublinia problemele și oportunitățile din Regiune, privind vaccinarea. Miniștrii participanți vor fi invitați să adopte o “declarație de intenție” și vor începe lucrul asupra dezvoltării unei foi de parcus regionale, cu obiective strategice specifice, pentru îmbunătățirea impactului programelor naționale de imunizare, în următorii ani. 

Întâlnirea regională la nivel înalt privind răspunsul sistemelor de sănătate la bolile netrasmisibile: Această reuniune ce are loc la Sitges (Barcelona), Spania în perioada 16–18 Aprilie, le va oferi factorilor de decizie politică o platformă pentru a împărtăși experiențele țărilor, în ceea ce privește consolidarea sistemelor de sănătate, pentru rezultate mai bune privind bolile netransmisibile și pentru a determina acțiuni pentru accelerarea transformării sistemelor de sănătate cu scopul de a reduce mortalitatea prematură cauzată de bolile netransmisibile. Concluziile vor fi incluse în Reuninea la nivel înalt a Națiunilor Unite privind bolile netransmisibile, din 2018, și vor fi prezentate la cea de-a 68-a sesiune a Comitetului Regional OMS pentru Europa.

Regiuni pentru Reuniunea Rețelei de Săntate: Membrii Regiunii Europene OMS pentru Rețeaua de Sănătate, care lucrează împreună cu OMS pentru a pune în acțiune Sănătatea 2020 și Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, în zonele respective, se va reuni la Gothenburg, Suedia în perioada 11–12 iunie. 

Sărbătorirea celei de-a 10 aniversări a Cartei de la Tallinn: În anul 2008, țările Regiunii și  o serie de parteneri internaționali au adoptat Carta de la Tallinn: Sisteme de Sănătate pentru Sănătate și Bunăstare. Carta oferă orientare și un cadru strategic pentru consolidarea sistemelor de sănătate din Regiune. În perioada 13-14 iunie, țările se vor reuni la Tallinn încă o dată, pentru a marca cea de-a 10 aniversare, revizuind progresul din ultimul deceniu și pentru a discuta pașii următori pentru continuarea activității de consolidare a sistemelor de sănătate.

Reuniunea Inițiativei privind țările mici: OMS a înființat Inițiativa Țărilor Mici astfel încât țările din regiune cu o populație mai mica de 1milion de locuitori, să poată facă schimb de cunoștințe referitoare la implementarea strategiei Sănătate 2020 și a Agendei 2030. În 2018, cei 8 membri ai inițiativei se vor întâlni în Islanda în perioada 26-27 iunie, și se vor axa pe activități transectoriale și adoptarea unei abordări a întregii societăți, pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării pentru toți. Obiectivele de dezvoltare durabilă vor fi numitorii comuni ai agendei tehnice, având  sănătatea și mediul ca puncte centrale ale reuniunii.

Eveniment condus de OMS Europa și cea de-a 22 a Conferință Internațională privind SIDA: Evenimentul global privind SIDA se așteaptă să reunească 15000 de participanți în Amsterdam, în luna iulie 2018, inclusiv politicieni, savanți, membri ai familiei regale, celebrități, jurnaliști și membri ai societății civile. Conferința va oferi o oportunitate importantă pentru a asigura că HIV rămâne în prim plan pe agenda factorilor de decizie politică din Regiunea Europeană.  OMS Europa va organiza un eveniment alături de conferință, care se va axa pe colaborarea transsectorială și va stimula voința politică de a combate epidemia HIV din Regiune.

Cea de-a 68 a sesiune a Comitetului Regional OMS pentru Europa: organul de conducere al Regiunii se va reuni la Roma, Italia, în periaoda 17-20 septembrie, pentru a dezbate și a lua măsuri colective privind problemele de sănătate, variind de la sănătatea și bunăstarea bărbaților, la protecția financiară în Regiune, de la pregătirea și răspunsul privind sănătatea publică, la rolul strategic al birourilor OMS de la nivelul țărilor. Deciziile luate la Comitetul Regional  contribuie la politici care pun în mișcare o mare parte dintre acțiunile pentru îmbunătățirea sănătății.

Marcarea celei de-a 40 a aniversări a Declarației de la Alma –Ata: În cadrul Conferinței internaționale privind îngrijirea primară de sănătate, organizată la Alma-Ata (în prezent Almaty), Kazahkstan, în anul 1978, Statele Membre au semnat Declarația de la Alma-Ata, exprimând neseitatea unor acțiuni naționale și internaționale urgente, de protejare și promovare a sănătății pentru toți. 40 de ani mai târziu, țările se vor reuni din nou la Almaty pentru a celebra acest moment importat și pentru a aborda necesitatea continuării eforturilor de  susținere și consolidare a îngrjirilor primare de sănătate.

Integrarea celor mai bune practici de nursing în educație- rezultatele conferinței din Croația

La invitația Dnei. Slava Sepec, Președintele Consiliul Asistenților Medicali din Croația, Dl. Președinte Mircea Timofte a susținut prezentarea “Integrarea celor mai bune practici de nursing în educație”  în cadrul celei de a XVI-a conferințe naționale profesionale a asistenților medicali din Croatia, care a avut loc în perioada 21.03.2017-22.03.2017.

Prezentarea a urmărit împărtășirea modalităților de integrare a celor mai bune practici profesionale în formarea de bază și continuă a asistenților medicali din România.

În cadrul conferinței au mai susținut prezentări Dl.Theodoros Koutroubas, Director General al Consiliului European al Profesiilor Liberale, și Dna. Marie Carney, Decan onorific al Facultății de Asistenți Medicali din Irlanda.

 Captură

Direcții de colaborare în beneficiul profesiei. Rezultatele întâlnirii Președintelui OAMGMAMR cu organizația IPASVI (Italia)

Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat organizația noastră la întâlnirea cu conducerea IPASVI, asociația profesională a asistenților medicali din Italia.

Întâlnirea a avut loc în data de 11 februarie 2017 la Roma, iar agenda acesteia a urmărit identificarea de modalități de cooperare între cele două autorități.

În prima parte a întâlnirii, reprezentanții organizațiilor au prezentat aspecte generale despre profesia de asistent medical din cele două țări, oferind informații despre formarea profesională a asistenților, programul de educație medicală continuă și proiecte finanțate care au fost implementate pentru a dezvolta profesia.

20170211_161927

Mai mult, Dl. Mircea Timofte a oferit o descriere amplă asupra efortului pe care OAMGMAMR l-a depus pentru asigurarea transpunerii prevederii directivei 2013/55, oferind un raport cu privire la stadiul în care ne aflăm în acest moment din acest punct de vedere.

Totodată, s-au oferit informații despre prezența organizației noastre pe plan european la întâlnirile autorităților de reglementare și rolul pe care ni l-am asumat în susținerea rețelelor care au ca scop dezvoltarea profesiei de asistent medical.

Astfel, a fost prezentată atât misiunea Consiliului European pentru profesia de Asistent Medical (ENC), organizatie în cadrul căreia Dl. Mircea Timofte deține funcția de vice-președinte, cât și acțiunile concrete planificate pentru anul în curs.

Doamna Barbara Mangiacavalli, președintele IPASVI, a apreciat implicarea OAMGMAMR, exprimându-și interesul de a se alatura inițiativelor pe care le-am planificat pentru 2017 privind promovarea profesiei la nivel european.

Totodata, la invitația OAMGMAMR de a identifica surse de finanțare și de a planifica proiecte comune, Dna. Barbara Magiacavalli și-a exprimat întreg sprijinul și disponibilitatea de a coopera pentru acestă directie importantă în beneficiul profesiei pe care o reprezentăm.

Cooperarea româno-irlandeză, un nou pas în schimbul de informații și modele de bune practică

Cooperarea româno-irlandeză a început cu un program de schimb de experiență pentru membrii OAMGMAMR susținut prin fonduri europene. A urmat conferirea titlului de membru Ad eundem al Facultății de asistenți medicali și moașe a Colegiului Irlandez (RCSI) președintelui OAMGMAMR, dnul Mircea Timofte, în decembrie 2015. În luna mai a.c., directorul Facultății de asistenți medicali și moașe, profesorul Thomas Kearns, a participat la cea de-a XVI a ediție a Conferinței Naționale a OAMGMAMR  unde a susținut un discurs stimulativ despre leadership în profesia asistentului medical și moașelor.

Recent, în spiritul excelentei cooperări și discuțiilor de la Brașov, profesorul Kearns ne-a transmis un document care reflectă preocupările stakeholderilor din sistemul irlandez de sănătate privind identificarea unui set de valori fundamentale care va ghida practica asistenților medicali și moașelor din Irlanda. În spatele acestor demersuri este dorința de a crește calitatea îngrijirlor medicale furnizate. Procesul de reflecție asupra valorilor care să definească practica asistenților medicali și moașelor ajută la promovarea de comportamente și abilități care pun în practică aceste valori. Punerea în practică a acestor valori fundamentale de  către asistenți medicali si moașe se reflectă direct în îngrijirea furnizată.

Demersurile sunt inițiate de autoritățile competente în reglementarea profesiei asistenților medicali și moașelor în Irlanda. În prezent , a fost lansat un proces de consultare publică care  se dorește a implica toți asistenții medicali și moașele din sistem.

OAMGMAMR consideră demersul irlandez extrem de util în evoluția practicii profesionale a membrilor săi și va urmări îndeaproape procesul de reflecție cu scopul de a beneficia de rezultatele procesului de reflecție în vederea implementării în plan național a unei inițiative similare, în beneficiul membrilor săi și a serviciilor de îngrijiri medicale  furnizate de aceștia.

Mai multe informații despre inițiativa irlandeză se pot găsi accesând link-ul: http://health.gov.ie/blog/publications/values-in-nursing-and-midwifery/

Copyright © 2001 - 2025 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.