Prima vizită de lucru din cadrul proiectului “Schimb de bune practici: elaborarea și completarea planului de îngrijiri”
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Definiția actului de nursing

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 15 Mai 2018

Golden Classics

În contextul acțiunilor de promovare a definiției actului de nusing adoptată în cadrul Adunării Generale a Consiliului European de Nursing (ENC), ENC solicită statelor membre ale organizației europene sprijinirea eforturilor de diseminare a documentului în plan național. În acest context, OAMGMAMR va asigura toate demersurile necesare pentru promovarea documentului în atenția autorităților competente din sistemul de sănătate, fiind convinși că acest demers reprezintă o oportunitate pentru profesie și pentru creșterea calității actului medical și siguranței îngrijirilor medicale.

Documentul este rezultatul unei consultări largi în rândul membrilor autorităților competente care alcătuiesc ENC dar și cu stakeholderii din sectorul de sănătăte din plan european și finalizat cu ajutorul Facultății de Asistenți Medicali și Moașe din cadrul prestigiosului Colegiu Regal Irlandez (RCSI)[1].

Definiția actului de nursing reprezintă viziunea membrilor organizației privind întreaga gamă de activități și atribuții pe care le exercită asistentul medical, respectiv toate acțiunile profesionale asociate furnizării de îngrijiri în mod autonom sau în echipe interdisciplinare bazate pe parteneriat și cooperare, centrate pe individ, familii, grupuri și comunități, de-a lungul vieții.

În esență, definiția urmărește să surprindă complexitatea rolului pe care îl au asistenții medicali în ansamblul sistemului de sănătate. Este un demers pe care îl regăsim și la alte organizații precum Consiliul Internațional de Nursing (ICN) sau Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în contextul dezbaterilor tot mai intense privind faptul că asistenții medicali reprezintă nu doar cea mai numeroasă resursă umană a sistemului de sănătate dar și o resursă vitală care ar trebui plasată în centrul îngrijirilor de sănătate. Și, deși asistenții medicali joacă un rol esențial în furnizarea îngrijirilor de sănătate, potențialul acestei profesii în cadrul sistemelor naționale de sănătate nu este încă pe deplin valorificat. Mai mult, deși definițiile reflectă un acord general cu privire la rolul asistentului medical în sănătate și / sau îngrijirea sănătății, este clar că definiția profesiei și implicit rolul profesionistului este în continuă evoluție. Astfel, ENC se va implica astfel în abordarea acestei provocări, cu obiectivul de a poziționa profesia și rolul acesteia în centrul fiecărei discuții despre asistența medicală la nivelul UE.

Definiția ENC a actului de nursing

enc Actul de nursing cuprinde toate acțiunile profesionale, și anume: îngrijirile autonome, interdisciplinare, bazate pe parteneriate și colaborare, care se adresează persoanelor, familiilor, grupurilor și comunităților pe tot parcursul vieții, persoanelor bolnave sau sănătoase, din toate mediile de îngrijire primare, secundare sau terțiare.

Actul îngrijirilor medicale implică utilizarea raționamentului clinic în evaluarea holistică și bazată pe dovezi, planificare, implementare și evaluarea îngrijirilor medicale profesionale.  Asistența medicală include promovarea sănătății, educația pentru sănătate și prevenirea bolilor, îngrijirea persoanelor bolnave, accidentate, cu dizabilități și a celor aflate în stadiul terminal al bolii.

Susținerea, promovarea siguranței pacienților, atât a adulților, cât și a copiilor, îngrijirile de calitate, îmbunătățirea continuă a calității, efectuarea și utilizarea  cercetărilor și a practicilor bazate pe dovezi, precum și contribuția la politica de sănătate și la managementul și punerea în aplicare a sistemelor de sănătate, reprezintă responsabilități  ale profesiei de asistent medical.

Actul îngrijirilor medicale este susținut de valori etice naționale și internaționale și de coduri care respectă demnitatea, autonomia, justiția, integritatea și unicitatea ființelor umane, și subliniază datoria asistenților medicali de a se implica în dezvoltarea profesională continuă.

[1] RCSI a fost fondat în anul 1784 și este dedicată formării de lideri în sănătate care pot aduce o contribuție la nivel mondial. RCSI ocupă locul 46 în lume în clasamentul International Outlook și este clasat în topul celor mai bune 300 de universități ale lumii conform Times Higher Education World University Rankings (2015-2016).

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.