Proiect SOFT SKILLS | Selecția grupului țintă pentru seriile 9 și 10
Platforma cursuri EMC Hotărâri ale Consiliului naţional
Bibliotecă OnlineOAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utilePreședinția Consiliului UE 2019

Informații privind programul de revalorizare a formării iniţiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenţii învăţământului postliceal sanitar

Distribuiți pe Facebook Twitter
Publicat pe 19 Mai 2015

Informații privind  programul de revalorizare a formării iniţiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenţii învăţământului postliceal sanitar

Programul de revalorizare va fi pus în aplicare de către şcolile postliceale publice de profil şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu normele legale naţionale privind accesul la studii, efectuarea şi finalizarea acestora.

Programul de revalorizare elaborat la nivel naţional a fost aprobat prin Ordinul comun al Ministrului Educaţiei Naţionale şi Ministrului Sănătăţii nr. 4.317/943/2014 şi are avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 624 din 26 august 2014).

Descarcă OM-4317-OMS-943-2014

De asemenea, prin Ordinul nr. 5114/2014 a fost  aprobată Metodologia de organizare, desfăşurare şi finalizare a programului special de revalorizare a formării iniţiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007 , pentru absolvenţii învăţământului postliceal sanitar(publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr. 5 din 6 ianuarie 2015), pe care o punem la dispoziția persoanelor interesate.

Descarcă OM-5114-2014

Programul special de revalorizare se desfăşoară în următoarele şcoli postliceale sanitare publice:

  1.  Şcoala Postliceală Sanitară „Fundeni” din Bucureşti;
  2.  Şcoala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă” din Iaşi;
  3. Liceul „Charles Laugier” din Craiova;
  4. Colegiul de Ştiinţe „Grigore Antipa” din Braşov;
  5. Şcoala Postliceală Sanitară din Alba Iulia;
  6.  Şcoala Postliceală Sanitară din Arad;
  7. Liceul Teoretic „George Emil Palade” din Constanţa;
  8. Colegiul Naţional „Ana Aslan” din Brăila;
  9.  Liceul „Victor Babeş” din Cluj-Napoca;
  10.  Şcoala Postliceală „Hippocrate” din Focşani;
  11. Liceul Tehnologic Penticostal „Betel” din Oradea;
  12. Şcoala Postliceală din Zalău;
  13.  Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare;
  14. Colegiul Tehnic „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara.

*

*                                                                  *

În vederea transpunerii obligatorii a prevederilor Directivei 2013/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne („Regulamentul IMI”), România a pus în aplicare programul de revalorizare a formării de asistent medical generalist dobândită la nivelul învățământului postliceal, anterior datei aderării la Uniunea Europeană.

 În termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a noii Directive, Comisia Europeană va redacta un raport cu privire la rezultatele programului, în scopul modificării și completării clauzelor privind recunoașterea diferitelor categorii de diplome care atestă diferitele tipuri de formare, ce fac obiectul programului de revalorizare. Comisia Europeană va redacta raportul în cauză cu sprijinul experților din Statele Membre.

 Astfel, absolvenții cursurilor de revalorizare vor beneficia de avantajele participării la cursuri și de certificatul de revalorizare a competenţelor profesionale după elaborarea de către Comisia Europeană, a raportului cu privire la rezultatele programului de revalorizare pus în aplicare de România și modificarea dispozițiilor actuale din Directiva 2013/55/UE privind recunoașterea calificărilor obținute în România.

Așa cum prevede articolul 60 al Directivei privind recunoașterea calificărilor profesionale, pâna la 18 ianuarie 2019 și ulterior din cinci în cinci ani, Comisia publică un raport privind punerea în aplicare a directivei.

Primul astfel de raport se concentrează, în special, asupra elementelor noi introduse în această directivă și analizează, printre altele,  rezultatele programului special de revalorizare stipulat de actele cu  putere de lege și actele administrative românești pentru deținatorii titlurilor de calificare menționate la articolul 33a, precum și pentru deținătorii de titluri de calificare de nivel post-secundar, în vederea evaluării necesității de a revizui dispozițiile actuale care reglementează regimul drepturilor dobândite aplicabil titlurilor de calificare românești de asistent medical generalist.

Beneficiile participării la cursurile organizate în cadrul programului de revalorizare:

  • Facilitarea recunoaşterii automate în toate statele membre ale UE
  • Evitarea susținerii măsurilor compensatorii (stagii de adaptare, teste de aptitudini, cursuri teoretice sau alte examene) și, implicit
  • Reducerea costurilor de recunoaștere a calificării, pe teritoriul altui Stat Membru UE
  • Accesul la toate activitățile specifice profesiei de asistent medical generalist și exercitarea acestora pe teritoriul UE
  • Participarea la cursuri organizate în instituții de învățământ acreditate de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în colaborare cu OAMGMAMR
  • Parcurgerea unei curricule de studiu la standarde europene
  • Creșterea prestigiului profesional

OAMGMAMR

Citește și http://www.oamr.ro/hotararea-nr-2112-05-2016-privind-creditarea-programului-special-de-revalorizare/

Distribuiți pe Facebook Twitter
Copyright © 2001 - 2024 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.