Hotărârea nr. 22/12.05.2016 privind creditarea revistelor științifice editate de filialele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

Hotărârea nr. 22/12.05.2016  privind creditarea  revistelor științifice editate de filialele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

Consiliul Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) întrunit în şedinţa din data de 12.05.2016,

având în vedere prevederile art. 53  din Ordonanţa de Urgenţă nr. 144/2008, privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, coroborate cu  prevederile art. 26 alin. (5) lit.i) din Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România,  emite următoarea:

HOTĂRÂRE                  

Art.1 Se aprobă creditarea revistelor științifice editate de filialele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu un număr de 5 credite.

Art.2 Revistele științifice, editate de filialele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care conțin și teste pentru verificarea cunoștințelor, se creditează cu un număr de 7 credite.

Art.3 Prezenta hotărâre se va comunica Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România și Comisiei Naționale de Educație Medicală Continuă.

Preşedinte, Mircea Timofte