Definiția actului de nursing Asistenţii medicali | Vocea celor care conduc: Sănătatea este un drept fundamental Acoperire Universală cu Servicii Medicale Ziua Mondială a Sănătății 2018 Atelier pe tema protecției datelor cu caracter personal organizat la București Reuniunea comună a medicilor șefi, asistenților șefi și dentiștilor șefi
Hotărâri ale Consiliului naţional OAMGMAMR membru ICNProgramul de revalorizare informatii utile

Întâlnirea asistenţilor şefi, Estonia 2017

Distribuiți pe Facebook Twitter Google+
Publicat pe 06 Iulie 2017

În perioada 05-06 iulie 2017, Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a reprezentat România atât în calitate de asistent șef, delegat al Ministerului Sănătății, cât și OAMGMAMR, la întâlnirea asistenților șefi, reprezentanți ai Ministerelor Sănătății din Statele Membre ale Uniunii Europene.

estonia

Întâlnirea a fost organizată de Estonia, țară care deține în acest moment președinția Uniunii Europene. Tema centrală a acestei întâlniri a fost „Accidentul vascular cerebral – acces egal la îngrijiri de calitate” iar printre organizațiile partenere acestei întâlniri s-au numărat Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Europeană împotriva AVC și Alianța Europeană împotriva AVC.

Inegalitățile din Europa cu privire gestionarea accidentului cerebral vascular ar trebui să îi îngrijoreze pe toți cei care elaborează politici de sănătate, mai ales dacă luăm în considerare creșterea numărului de cazuri. Atât la nivelul mondial, cât și pe plan european, AVC-ul este una din cauzele principale de mortalitate în cazul adulților.

Distribuiți pe Facebook Twitter Google+
Copyright © 2001 - 2018 Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Toate drepturile rezervate.